În această a patra duminică din timpul pascal Biserica ne sugerează să privim spre Isus, contemplându-l ca Păstorul cel Bun. Este o frumoasă imagine care ne poate ajuta ca, lăsându-ne călăuziţi de mesajul spiritual al acestei Liturghii, să îl descoperim mai mult pe Cristos în viaţa noastră şi să ne descoperim în acelaşi timp pe noi în Cristos.
Dar poate că înainte de toate ar fi potrivit să clarificăm mai bine cine este păstorul astăzi, în timpurile noastre, când majoritatea dintre noi locuim în oraşe industrializate, departe de viaţa agrară şi de pajiştile verzi unde pasc animale. Chiar şi cei care trăiesc în sate se confruntă cu transformări care cu greu le mai aduc în prim plan o astfel de îndeletnicire de păstor pentru turme de oi. Ce ne mai spun astăzi doinele şi cântecele populare care evocă păstoritul, viaţa în mijlocul activităţilor agricole de odinioară? Ştim mult mai multe despre profesori, avocaţi, medici, oameni de afaceri şi manageri decât despre păstori.
Pentru tinerele generaţii poate că reprezentarea cea mai apropiată pentru o astfel de imagine de păstor ar fi aceea a unui fermier, care deţine zeci, sute sau mii de hectare, pe care le cultivă cu maşini mecanizate, şi care are structuri moderne în care sunt crescute animalele, primind hrana zilnică tot prin intermediul unor instalaţii tehnice de distribuire.
Şi atunci ce ar putea să ne aducă nouă astăzi această reprezentare? Deşi imaginea pare mai puţin comună astăzi, oamenii din epoca modernă şi-au depăşit oare cu adevărat şi nevoia ca cineva să îi iubească cu ardoare şi pentru totdeauna aşa cum poate să facă doar un păstor cu adevărat bun? Oare, în momentele noastre liniştite şi tainice, nu tânjim după cineva mai puternic şi mai înţelept care să aibă grijă de noi în atâtea situaţii complicate ale vieţii?
Biserica ne vine astăzi în întâmpinarea acestor aşteptări poate prea rar exprimate şi ne propune acest text evanghelic despre Păstorul cel bun ca să primim în sufletul nostru acea stare interioară pe care Isus ne-o împărtăşeşte prin iubirea sa necondiţionată, prin grija sa mereu trează şi prin atenţia sa plină de milostivire faţă de noi.
Aşadar, să ne transpunem în această atmosferă liniştită ca pe o colină, între cer şi pământ, unde să ne închipuim pacea care domneşte atunci când păstorul veghează asupra oilor sale şi este gata să intervină pentru a le ocroti atunci când se apropie pericolul de a fi răpite de lupi sau când se îndepărtează de turmă şi se pot rătăci.
În tradiţia biblică, imaginea păstorului este încărcată cu simbolism religios.
Păstorul simbolizează conducătorul care guvernează şi călăuzeşte poporul său. Misiunea sa principală este de a veghea, a îndruma şi a proteja turma.
Dumnezeu este "păstorul lui Israel" pentru că îşi călăuzeşte poporul, îl veghează şi îl protejează.
Frumoasa imagine a lui Isus "Păstorul cel Bun" a fost adânc înrădăcinată în primele secole ale creştinismului, deoarece sugerează grija lui Cristos pentru poporul său, slujirea sa şi dăruirea sa totală, disponibilitatea lui de a dărui însăşi viaţa lui pentru poporul pe care îl are în grijă.
Într-adevăr, când primii creştini au vorbit despre Isus ca fiind "Păstorul cel Bun", ei au făcut acest lucru nu în primul rând pentru a-l prezenta ca şi conducător, ci pentru a evidenţia mai ales preocuparea lui pentru viaţa oamenilor. Isus este "Păstorul cel Bun", nu atât pentru că ştie să guverneze, să îndrume şi să privească mai bine decât oricine altcineva, ci mai ales pentru că este capabil să "îşi dea viaţa" pentru alţii.
Isus nu forţează pe nimeni. El doar cheamă. Decizia de a-l urma depinde de fiecare dintre noi. Numai dacă îl ascultăm şi îl urmăm putem stabili acea relaţie cu Isus care duce la viaţa veşnică.
Păstorul cel bun cunoaşte oile sale, iar ele îl urmează
Cunoaşterea omului este superficială. Omul are nevoie să experimenteze, să urmeze şi să reproducă ceea ce învaţă de la părinţi, de la profesori, de la cei cu experienţă şi cunoaştere. Dar are nevoie mai ales să asculte glasul lui Dumnezeu şi apoi să-l urmeze pe el. Urmându-l pe Domnul, învăţăm să cunoaştem cu adevărat. De aceea Isus spune: Eu cunosc oile mele şi oile mele mă cunosc pe mine. Care este sensul cunoaşterii reciproce astăzi? Trăim într-o lume în care promovarea deseori artificială, standardizată, scoate în faţă tipare, branduri, imagini de impact, dar şi oameni deseori regizaţi, după cum este trendul lumii; figuri care sunt cioplite şi şlefuite pentru a intra în tiparul actualităţii, care să dea bine la imagine. Echipe de specialişti lucrează în spatele ecranelor, ale marilor scene ale lumii pentru a alimenta figurile scoase în prim plan, pentru a le livra ceea ce trebuie să spună şi să facă.
Astfel, se creează un aşa-zis dialog între oameni şi liderul de pe scenă, un dialog al dorinţelor, al aşteptărilor speculate deja dinainte după principiul "Urmează-ţi plăcerea". Omul devine doar consumator al produselor gata pregătite, conforme cu gustul indus şi manipulat să primească exact ceea ce i se serveşte.
Evanghelia ne prezintă însă în Păstorul cel Bun pe acela care nu este un produs al unui timp anume, ci pe cel care poate să potolească dorinţele, setea, aşteptările profunde ale omului din toate timpurile.
Păstorul cel Bun nu este o secvenţă dintr-un film care, după ce a fost văzut, consumat, şi-a pierdut din actualitate.
Păstorul cel Bun ne conduce la ape mereu mai liniştite. El cunoaşte personal oile sale. Nu are nevoie de campanie de promovare. Nu face publicitate pentru a fi cunoscut. Nu cerşeşte notorietate, popularitate. Păstorul cel Bun revarsă bunătatea sa asupra inimilor a căror căutare o cunoaşte. Această bunătate atrage, aduce în sufletele oamenilor setea de a-l cunoaşte şi de a-l urma. Păstorul cel Bun nu conduce la dependenţe care să înrobească pe om dar stimulează sufletul spre o alegere generoasă, din iubire.
"Oile mele ascultă glasul meu". Privind astăzi la Cristos, Păstorul cel Bun, ce ne spune inima noastră?
Eu aş răspunde spunând că este în primul rând o responsabilitate a noastră, a păstorilor sufleteşti, de a ne verifica dacă facem auzit glasul Domnului prin mesajul transmis şi prin exemplul vieţii noastre.
Eu, ca păstor, noi, preoţii, să ne întrebăm dacă noi cunoaştem cu adevărat oile, creştinii, oamenii lumii de astăzi. Pentru a şti dacă îi cunoaştem, să ne verificăm efortul nostru spiritual, pastoral, pe care îl dedicăm în slujba comunităţii. A cunoaşte înseamnă şi a iubi, a te interesa, a merge şi a vedea, a atinge răni, a mângâia, a crea spaţii de discuţii sincere, deschise, oneste. Aceste gesturi şi comportamente, aceste deprinderi determină pe credincioşi să urmeze păstorul, pe Cristos. Lumea de astăzi este în căutare de păstori autentici, după modelul lui Cristos.
Oamenii, creştinii, aşteaptă de la noi, preoţii, să îi cunoaştem, să le cunoaştem bucuriile şi necazurile, situaţia familială şi socială, să îi însoţim, să îi conducem cu bunătate, cu milostivire, cu înţelegere şi cu iubire pe calea spre Dumnezeu.
În al doilea rând este şi o responsabilitate a oamenilor, a creştinilor, a dumneavoastră, de a merge după călăuzirea păstorilor. A urma păstorul înseamnă şi a parcurge un drum, a merge într-o direcţie clară, bine orientată, cu un ţel precis. Înseamnă a fi dispus să te laşi condus, călăuzit, consiliat.
Uneori însă, se pare că identificarea păstorilor buni, din atâtea posibilităţi care ne invadează, devine tot mai dificilă. În faţa atâtor teorii ale autocunoaşterii, strategii de dezvoltare personală, a aşa-numiţilor mentori şi formatori, mulţi resimt tot mai mult dificultatea de a auzi glasul Bunului Păstor. Deşi recunoaştem cu toţii că încă trăim într-o lume periculoasă în care lupii răpitori aleargă şi caută mereu pradă. Şi nu cred că vom ajunge într-o zi în care să nu mai avem nevoie de cineva care să aibă grijă de noi, indiferent de situaţie. Avem nevoie de cineva care să ne apere de lupii primejdioşi care apar în diferite forme ideologice, materiale, economice, politice, sociale. Avem încă nevoie de cineva care să se sacrifice pentru noi, care să nu ne abandoneze în momentele de rătăcire, care să nu ne lase singuri în naufragiile vieţii. Atunci cum să nu ne apropiem cu cea mai mare încredere de Cristos, Bunul Păstor, cel care "ştie ce e înăuntrul omului. Doar el o ştie!", cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, la începutul pontificatului său în 1978).
Şi aş mai atinge un aspect la fel de important, şi anume: Fiecare dintre dumneavoastră este de asemenea chemată/chemat să fie păstor bun care are grijă, îndrumă, se milostiveşte, arată bunăvoinţă, bunătate acolo unde se află: în familie, la şcoală, la serviciu, în comunitate. Aşa au simţit primii creştini convertiţi de la păgânism la predicarea lui Paul şi Barnaba despre Cristos cel Înviat. Şi de atunci atâţia îl urmează pe Domnul în viaţa şi ocupaţiile de fiecare zi, luminaţi de mesajul mereu actual al evangheliei.
A 59-a Zi Mondială a Vocaţiilor
Tot duminica de astăzi, 8 mai 2022, în care celebrăm şi cea de-a 59-a Zi Mondială a Vocaţiilor, suntem chemaţi să înălţăm rugăciuni pentru ca nici noi, nici generaţiile viitoare să nu fie lipsite de păstori buni, mai ales de preoţi şi persoane consacrate, care să-şi dedice viaţa, urmând chemarea lui Cristos, pentru a ocroti, a vesti cuvântul lui Dumnezeu, a oferi darurile sacramentelor, credincioşilor care caută drumul mântuirii, printre atâtea drumuri care le stau în faţă.
"Fiecare vocaţie în Biserică, şi în sens amplu şi în societate, colaborează la un obiectiv comun: să facă să răsune între bărbaţi şi între femei acea armonie a darurilor multe şi diferite pe care numai Duhul Sfânt ştie s-o realizeze. Preoţi, consacrate şi consacraţi, credincioşi laici să mergem şi să lucrăm împreună, pentru a mărturisi că o mare familie umană unită în iubire nu este o utopie, ci este proiectul pentru care ne-a creat Dumnezeu" (din mesajul Papei Francisc pentru a 59-a zi mondială a vocaţiilor).
Meditând în cursul săptămânii pe care am încheiat-o asupra Evangheliei de astăzi, am căutat să mă întreb în diferite momente ale zilei: Sunt eu un păstor bun? Nu am încercat să dau un răspuns teoretic la această întrebare, însă am constatat că am devenit mai atent, mai conştient de situaţiile pe care le trăiam: am căutat să trăiesc mai intens celebrarea Liturghiei, să includ în rugăciunile mele pe cât mai mulţi care mi-au cerut un sprijin sau am simţit eu că au nevoie de ajutor spiritual, am încercat să manifest mai multă consideraţie şi bunătate faţă de persoanele pe care le-am întâlnit. Şi acest lucru mi-a oferit mai multă pace sufletească, simţind că sunt mai aproape de Cristos, Bunul Păstor.
Vă recomand din inimă şi dumneavoastră acest exerciţiu.
Pr. Egidiu Condac
