Duminica a IV-a a Paştelui (22 aprilie 2018), Duminica Bunului Păstor, ne aminteşte încă o dată că Isus este viu şi acţionează în mijlocul nostru. Nimeni nu ne cunoaşte inima mai bine decât Cristos, păstorul cel bun, şi de aceea el ştie şi înţelege îngrijirea de care fiecare dintre noi are nevoie. El este "păstorul cel bun" care apără, călăuzeşte şi îşi hrăneşte turma. El cunoaşte oile sale şi este dispus să-şi dea viaţa pentru fiecare dintre ele.
Glasul bunului păstor îl cheamă pe fiecare creştin în parte, dar în această duminică ne gândim mai ales la preoţi, călugări, călugăriţe..., adică la cei pe care el îi cheamă pentru o misiune specială în Biserică. Pentru astfel de vocaţii suntem invitaţi să ne rugăm. De fapt, papa Francisc, în mesajul său pentru ziua acestui an, ne aminteşte că fiecare creştin are o chemare! Să răspundem! Pentru aceasta "este nevoie să ne predispunem la o ascultare profundă a Cuvântului său şi a vieţii, să dăm atenţie chiar şi detaliilor cotidianităţii noastre, să învăţăm să citim evenimentele cu ochii credinţei şi să ne menţinem deschişi la surprizele Duhului".
În fiecare zi, în fiecare clipă, şi prin intermediul celor mai variate mediaţii, evenimente şi persoane, Dumnezeu se face prezent în viaţa noastră. Nu putem să îmbătrânim aşteptând să răspundem: El a venit deja; să învăţăm să îl recunoaştem, să îi distingem vocea, să îi descifrăm cuvintele, să îi înţelegem chemarea profundă, şi mai ales să conştientizăm acea iubire cu care, ca nimeni altul, ne iubeşte.
Isus ştie ce misiune i-a încredinţat Tatăl; noi o cunoaştem pe a noastră? Fiecare are vocaţia proprie, un drum cât se poate de personal, unic! Să lăsăm Cuvântul Domnului să ne interpeleze; să-l întrebăm pe Cristos, bunul păstor, la ce ne cheamă. El şi-a dat viaţa pentru omenire şi ne-a arătat dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi. Ziua Mondială de Rugăciuni pentru Vocaţii vorbeşte tocmai despre această iubire, pentru că vocaţia pe care Dumnezeu i-o oferă omului este expresia aceleiaşi iubiri, a unei iubiri care se dăruieşte, care este oferită cu generozitate absolută.
În luna octombrie, la Roma, va fi celebrat Sinodul Episcopilor dedicat tinerilor şi în special relaţiei dintre tineri, credinţă şi vocaţie. Această duminică este o oportunitate de a aprofunda chemarea noastră. Ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, planul pe care îl are cu unul fiecare dintre noi şi care este adevărata noastră cale spre fericire.
În lumea noastră, plină de zgomote, vocea lui Dumnezeu este deseori distorsionată. Grijile, şi uneori tensiunile în mijlocul cărora trăim, nu ne permit să-o auzim clar. Există mult zgomot în afara noastră, dar şi în inimile noastre. Prima datorie a noastră, ne spune papa Francisc în mesajul transmis cu această ocazie, este să învăţăm să ascultăm, pentru că ascultarea, importantă în toate momentele vieţii, este esenţială în anii tinereţii. Aceasta pentru că Dumnezeu "vine fără a face zgomot şi fără a atrage atenţia, şi este posibil să-i percepem germenii numai atunci când, ca profetul Ilie, ştim să intrăm în profunzimile sufletului nostru, lăsând ca el să se deschidă la suflul imperceptibil al adierii divine".
A doua mare datorie pe care o avem este discernământul spiritual. Procesul prin care persoana realizează în dialog cu Domnul, şi ascultând vocea Duhului, alegerile fundamentale ale vieţii sale. După cum ne-a amintit papa Francisc: "Fiecare creştin ar trebui să poată dezvolta capacitatea de «a citi înlăuntrul» vieţii şi de a percepe unde şi la ce îl cheamă Domnul pentru a fi continuator al misiunii sale".
Iar a treia datorie a noastră este de "a trăi". Bucuria Evangheliei, care ne deschide întâlnirea cu Dumnezeu şi cu fraţii noştri, "nu poate să aştepte încetinelile noastre şi lenea noastră; nu ne atinge dacă rămânem să privim la fereastră, cu scuza de a aştepta mereu un timp propice; nici nu se împlineşte pentru noi dacă nu ne asumăm chiar astăzi riscul unei alegeri. Vocaţia este astăzi!"
La ce ne cheamă Isus, bunul păstor? La a împărtăşi aceeaşi iubire şi aceeaşi grijă pe care el o are pentru oile sale; ele sunt familia sa, sunt totul pentru el. El le cheamă pe nume, le cunoaşte, iar ele îl recunosc. El doreşte să le adune şi pe cele care nu sunt încă cu el. Aceasta este misiunea pe care a pregătit-o pentru noi, misiune pe care ne invită să o facem proprie.
Ne rugăm pentru vocaţii, recunoscând că sunt un dar şi o misiune. Să ne lăsăm provocaţi de cuvintele papei Francisc: "Domnul continuă astăzi să cheme la urmarea lui. Nu trebuie să aşteptăm să fim perfecţi pentru a răspunde cu generosul nostru «iată-mă», nici să ne înspăimântăm de limitele noastre şi de păcatele noastre, ci să primim cu inimă deschisă glasul Domnului. A-l asculta, a discerne misiunea noastră personală în Biserică şi în lume şi în sfârşit a o trăi în prezentul pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte".
Să-i cerem Domnului să nu lipsească vocaţiile în Biserica sa, vocaţii de consacrare specială, aşa cum sunt vocaţiile la viaţa de preoţie şi la viaţă consacrată. Să ne rugăm să nu lipsească tineri care să se lase seduşi de păstorul cel bun şi care să-l urmeze mai îndeaproape.
Pr. Pius Petru Iancu
Oficiul pentru Vocaţii
