Iaşi: Un simpatic "la revedere"

Un anunţ de pe facebook m-a determinat să mă "autoinvit" la întâlnirea grupului Taizé, care a avut loc duminică, 21 iunie 2015. Pr. Daniel Iacobuţ afirma: "Dragilor, vă invit duminică seara la întâlnirea noastră obişnuită de rugăciune, la sfârşitul căreia vom căuta să întrezărim firul roşu al fericirilor pe care le-am meditat din octombrie încoace... Să aveţi un sfârşit de săptămână presărat cu fericiri de tot soiul!" Cum să-mi scape tocmai firul roşu al fericirilor?!... Zis şi făcut, ca şi ceilalţi tineri, mă prezint în faţa catedralei (am vorbit în prealabil cu pr. Daniel).

Am început cu un scurt moment de rugăciune în catedrala "Adormirea Maicii Domnului", după care ne-am îndreptat spre o terasă primitoare din împrejurimi. Am vorbit despre ce am realizat anul acesta şi cu ce planuri ne îndreptăm spre viitor. Unii ne-au salutat definitiv: au terminat studiile şi se îndreaptă spre un loc de muncă; alţii pentru puţin - adică ne revedem în octombrie: între timp mai merg pe la lucru peste hotare şi în sfârşit "băştinaşii" şi-au exprimat bucuria de a ne fi întâlnit şi cunoscut tocmai datorită momentelor deosebite de rugăciune pe care le organizează grupul Taizé.

Nu cunosc foarte bine această realitate, dar m-am simţit OK alături de aceşti tineri. Modul lor inconfundabil de a se ruga m-a impresionat plăcut (chiar zilele astea fredonam pe stradă un refren învăţat de la ei). Rugăciunea nu oferă numaidecât siguranţă, ci pacea pe care o poţi gusta te schimbă, eşti mai altfel, trăieşti mai deplin ceea ce Dumnezeu permite în viaţa ta.

Această plăcută experienţă nu m-a lăsat să tac, de aceea am decis să vă împărtăşesc aceste gânduri. Toţi cei care veniţi sau sunteţi periodic prin Iaşi, apropiaţi-vă să-i cunoaşteţi! Sunt tineri uniţi într-un grup de rugăciune ecumenic deschis tuturor, o să vă placă, vă asigur şi vă ajută nespus, ştiind că sunt mereu uniţi în rugăciune unii pentru ceilalţi! Nu vă fie teamă, nu au alte interese decât să vă facă să vă simţiţi OK - în Domnul, bineînţeles!

Sora Maria Gabor a lui Isus