Iaşi: Zile de reculegere

În perioada 11-13 martie în Centrul de Cultură şi Spiritualitate "Xaverianum" din Copou au avut loc trei zile de reculegere petrecute în ritmul vieţii din Taizé: cu rugăciune de trei ori pe zi, cu adoraţia crucii şi a sfântului sacrament, cu meditaţii şi grupuri de discuţii şi împărtăşire. Aceste zile de reculegere au fost organizate de Grupul Taizé "Xaverianum" şi la ele au luat parte 43 de tineri catolici şi ortodocşi.

Grupul Ecumenic de Rugăciune Taizé "Xaverianum" din Iaşi a luat fiinţă acum patru ani din dorinţa profundă de a trăi şi de a împărtăşi valorile evanghelice promovate de comunitatea din Taizé: rugăciune, simplitate, bucurie şi comuniune. La întâlnirile de rugăciune care au loc în fiecare miercuri şi, bilunar, duminica, vin tineri care încearcă să dea un sens mai profund relaţiei lor cu Domnul.

Ei caută, se roagă şi încearcă să trăiască nu numai în cadrul grupului, ci şi în comunităţile din care fac parte valorile evanghelice amintite. Ei au ales simplitatea în vieţile lor încercând astfel să trăiască momentul prezent, primind fiecare zi ca pe un dar al lui Dumnezeu. Sensul acestei simplităţi constă tocmai în faptul că Domnul nu ne cere să facem lucruri mari, ci să încercăm a face lucrurile mici din viaţa noastră cu o mare iubire.

Grupul nostru încearcă să trăiască într-o comuniune profundă, adevărată, care merge până în adâncul inimii. În acest grup fiecare persoană este un dar pentru celălalt.

Este important însă de subliniat faptul că, la fel ca la Taizé, în centrul vieţii grupului se află rugăciunea. O rugăciune simplă, în care nu este nevoie de multe cuvinte, dar care ne face mereu mai atenţi la glasul Domnului din inima noastră şi tot mai deschişi faţă de aproapele. Rugăciunea ne conduce spre iubire şi spre exprimarea ei în vieţile noastre.

Ca un ultim gând al experienţei trăite în aceşti patru ani ca membru al grupului Taizé "Xaverianum" aş dori să spun că în fiecare dintre noi acest grup a produs o schimbare, o schimbare în bine.

Fiecare persoană vine la grup cu temerile şi speranţele ei, cu întrebări şi căutări profunde, ştiind că aici găseşte pacea şi bucuria senină pe care numai întâlnirea adevărată cu Domnul ţi-o poate oferi. Totodată aici fiecare găseşte o mică familie în care se simte acceptat pe deplin şi în care rugăciunea este mereu un prilej de bucurie în Domnul.

Fie ca Domnul să ne călăuzească în continuare paşii şi să ne facă tot mai deschişi pentru a împlini planul pe care el îl are cu acest grup şi, cu fiecare dintre noi.

Ingrid Aioanei

* * *

Iată câteva mărturii ale membrilor din Grupul Taizé:

• "Taizé: acest cuvânt pentru mine poate nu are nici o conotaţie, însă pentru alţii semnifică mult. Pentru mine spiritualitatea Taizé este un mod de trăire în comuniune cu cei din jur şi într-un mod deosebit cu Dumnezeu. Aici am descoperit simplitatea, bucuria găsirii lui Dumnezeu în rugăciune, bucuria împărtăşirii unei experienţe personale aproapelui. Prin acest mod de trăire spirituală am simţit cu adevărat că bucuria de a dărui este cu mult mai mare decât cea de a primi şi că a trăi prezentul în prezenţa lui Dumnezeu este tot ceea ce Isus doreşte de la noi pentru a ne mântui". (Cristina, 24 ani)

• "O cămăruţă simplă, o mână de oameni, câteva lumânări aprinse şi o cruce mare care umplea tot spaţiul camerei.
  Am intrat obosit şi descurajat, aşezându-mă pe jos ca toţi ceilalţi.
  Rugăciunea începe. Luminile se sting. Rămân doar câteva lumânări la picioarele crucii. Un tânăr dă tonul şi cântecele încep să curgă lin prin sufletele noastre. Era ca un pansament. Şi toţi o simţeam. Am mers 21 de ani la biserică, dar fără să înţeleg mai nimic, fără să cunosc adevărata profunzime al cuvântului divin.
  Suferinţa mi-a dat startul, iar rugăciunea Taizé mi-a fost instrumentul prin care m-am apropiat de Dumnezeu.
  De aceea voi rămâne aproape de acest grup de rugăciune, prin care Dumnezeu aduce lumină celor din jur" (Cornel, 26 ani)

• "Pentru mine grupul Taizé a însemnat începutul întâlnirii cu Domnul. În timp ce cântam într-o miercuri seara la rugăciune nu ştiam că Prinţul Păcii mă luase deja în braţe şi că întâlnirea din seara aceea nu se va mai sfârşi.
  "Când s-au împlinit patru ani de când grupul nostru «activează» la Xaverianum, la fel ca acum, am fost rugaţi să spunem ce reprezintă grupul pentru noi. În ziua aceea mă trezisem cu un sentiment de sărbătoare şi fericire, iar seara, înainte de împărtăşire, pe măsură ce mă apropiam de Xaverianum, aveam un gol în stomac şi nici un gând în minte. Se topise totul sub emoţia întâlnirii.
  Aniversarea în sine n-a fost mai frumoasă decât altele, ba dimpotrivă: mulţi dintre noi erau obosiţi, unii nu reuşiseră să ajungă, alţii poate nici nu-şi propuseseră, mai erau şi nişte supărări pe undeva... printre noi. Dar a fost foarte frumos pentru că, în mod uimitor, am descoperit un lucru simplu. Taizeul, pentru mine, e cel mai simplu lucru: Domnul în viaţa mea! Există ceva mai frumos decât să vii de la şcoală sau de la serviciu, să te aşezi pe un scăunel, lângă nişte prieteni şi să-i cânţi Domnului în şoaptă sau din toată puterea? Să-i spui că ai dat-o în bară în ziua aceea, iar Domnul să te răsplătească dăruindu-ţi o porţie de iertare şi iubire? Şi cine ştie câte daruri primeşte fiecare până la sfârşitul meditaţiei! Cât de surd ar trebui să fii în inima ta ca să nu-i cânţi aproapelui tău măcar o notă din muzica iubirii?... Şi cât de orb ar trebui să fii ca să nu vezi în mâhnirea ta sau a aproapelui efortul Domnului de a ne elibera de greutăţi?
  Cel mai «comic» la Taizé, vorba unei prietene, mi s-a părut întotdeauna orice conflict. Pentru că, într-un grup de rugăciune, vezi lesne voia Domnului de a modifica persoanele implicate... Personal, am învăţat să devin mai înţelegătoare înainte de a mă supăra. E un exerciţiu care încet, încet, iese din grup şi se extinde mai departe, în viaţa mea. Şi ar mai fi multe alte lucruri de spus. La Taizé, indiferent ce se întâmplă, e bine. Greşim şi ne iertăm cu naturaleţe! Cântăm şi tăcem, ne întâlnim şi ne despărţim, plecăm în alte ţări sau oraşe şi ne întoarcem măcar la sărbători sau cu ocazia exerciţiilor de reculegere. E mica noastră familie în Domnul, în care încape oricine, oricând, de oriunde. Avem patruzeci de scăunele şi foarte mult loc pe podea.
  N-am avut intenţia de a scrie un articol, a fost doar o împărtăşire a unor gânduri şi nici nu ştiu de ce m-am oprit pe momentul aniversării. (Poate pentru că ceea ce am primit la exerciţiile din 11-13 martie e foarte puternic şi... extrem de personal). Aniversarea grupului nostru a fost pe 16 februarie şi suntem în jur de 50". (Vasilica, 31 ani)

• "Dorind mereu să fim alţii, uităm ce este mai important: şi noi suntem minunaţi! Această experienţă am trăit-o aici, suferind, în prima zi, din cauză că eu voiam să fiu la fel de profundă în gânduri şi rugăciuni; ca şi ceilalţi sufeream pentru că eu nu ştiam să-l iubesc pe Tatăl! Şi răspunsul a venit: nu aveam nevoie decât de harul încrederii absolute! Tatăl nu are nevoie decât de un «da»! Îţi spun, Doamne, «da» şi merg pe mâna ta!" (Gilberta)

* * *

Ne poţi găsi la adresa:

Centrul Cultural "Xaverianum"