Gherăeşti: Întâlnire formativă pentru tineri "Prezenţa celorlalţi: izvor de creştere şi de schimbare"
Duminică, 30 martie 2014, între orele 15.00 şi 17.30, surorile Campostrini organizează la Gherăeşti o nouă întâlnire formativă pentru tineri pe tema: "Prezenţa celorlalţi: izvor de creştere şi de schimbare".
*
Apoi le-a spus această parabolă: "Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit şi i-a spus viticultorului: "Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Aşadar, taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?" Acesta i-a răspuns: "Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi. Poate va face la anul. Dacă nu, îl vei tăia".
(Lc 13,6-9)
*
Parabola smochinului neroditor este un aspect al realităţii care se reflectă în viaţa fiecărei persoane. Trăind împreună, în diferitele grupuri din care facem parte (familie, prieteni, colegi, etc.) putem conştientiza destul de bine adevărul conţinut în titlul tematicii propuse spre reflexie. Am putut experimenta cu toţii ce înseamnă ca celălalt să ne ajute să "deschidem ochii" asupra unei realităţi aparent de nedepăşit, sau să ne ajute să privim în mod diferit anumite situaţii pentru a le putea înţelege şi apoi depăşi. Chiar dacă este inevitabil să ne izbim în neînţelegeri, în dificultatea de a accepta un mod nou de gândire sau de acţiune, totuşi în momentul în care reuşim să observăm şi să ne lăsăm modelaţi de diversitatea celuilalt, putem simţi în adâncul inimii creşterea şi maturizarea propriei persoane. Totul pleacă de la voinţa fermă de a înfrumuseţa viaţa noastră interioară prin diferite "fructe".
Textul propus descrie un smochin aflat într-un moment de ariditate şi două atitudini diferite faţă de el: atitudinea persoanei ce l-a plantat, care, dezamăgit fiind de faptul că nu găseşte roade, decide să îl taie şi atitudinea viticultorului, care vrea să îi mai acorde o şansă, îngrijindu-l cu multă atenţie încă un an.
Atitudinea viticultorului este un bun exemplu de urmat, deoarece şi noi uneori avem nevoie de un timp mai lung pentru a realiza o schimbare sau o îmbunătăţire în viaţa noastră. Relaţiile interpersonale au nevoie de grijă, răbdare şi libertate, fără aşteptări exigente care nu ţin cont de modul celuilalt de a fi. Într-o relaţie, fie că primim, fie că oferim, ne schimbăm dacă dorim cu adevărat. Celălalt (precum viticultorul pentru smochin) poate fi într-adevăr izvor de creştere şi de schimbare, dacă îi facem loc în viaţa noastră, dacă ne interesează să învăţăm ceva. Însă dacă ne credem atotputernici, ne-greşitori, înţelepţi.., nu schimbăm nimic, deoarece reperul nostru este ego-ul şi nu eu-l nostru, pe care încă îl mai putem modela.
Orice moment este potrivit pentru a reflecta asupra productivităţii acţiunilor noastre zilnice. Fiecăruia ne-a fost şi ne este mereu dat "timpul" pentru a ne schimba, aşa cum i s-a acordat smochinului neproductiv, fiecare avem mijloace, avem persoane în jurul nostru, cu alte cuvinte, avem cam tot ceea ce ne trebuie, important este să ştim să alegem. Responsabilitatea noastră zilnică este să rafinăm terenul interior, să aranjăm, să udăm pământul vieţii, pentru ca la timpul potrivit, să putem culege roade folositoare nouă şi celorlalţi. Poate că de multe ori, "smochinul" din vieţile noastre ar fi fost tăiat dacă nu ne-ar fi fost acordată o altă şansă, un gest de iertare, de înţelegere, de reflexie, o altă posibilitate pentru a conştientiza şi a revitaliza rădăcinile identităţii noastre. Deci suntem chemaţi să dăruim la rândul nostru ceea ce am primit cu largă inimă de la viaţă.
Spontan ne vine însă şi întrebarea dacă nu cumva dorinţa de a "tăia smochinul" naşte din lipsa cunoaşterii, a experienţei, a gândirii şi nu doar datorită absenţei fructelor. Suntem tentaţi să luăm decizii faţă de ceilalţi, fără efortul de a-i cunoaşte mai bine. Aşa cum facem loc în inima noastră lui Dumnezeu pentru a-l cunoaşte mai mult şi pentru a ne mări credinţa, tot astfel este necesar să căutăm aproapele nostru, pentru a-l înţelege, a-l asculta şi a creşte împreună.
Sr. Anişoara Şandru
* * *
Fundaţia "Teodora Campostrini"
Strada Cobzaru, 21
617205-Gherăeşti (NT)
Tel. 0233/782580
E-mail: [email protected]
* * *
Gherăeşti şi Tămăşeni: Un nou ciclu de întâlniri formative pentru tineri (2013-2014)