
Vestea tristă a trecerii la cele veşnice a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea (2 aprilie) s-a răspândit cu repeziciune pe toate continentele. Personalitatea celui de-al 264-lea papă, ca urmaş al sfântului Petru la cârma Bisericii lui Cristos, a fost evocată şi recunoscută în întreaga lume. Şefi de state, miniştri, ambasadori, înalţi prelaţi etc. au transmis mesaje de condoleanţe şi şi-au exprimat sentimentele de tristeţe cu privire la moartea papei.
ÎPS Lucian Mureşan, mitropolit al Bisericii Unite cu Roma, preşedinte al Conferinţei Episcopale Române, a transmis un mesaj în care transmite condoleanţe pentru trecerea din această lume a suveranului pontif: "Cu durerea mângâiată şi transfigurată de bucuria şi strălucirea învierii şi glorificării Răscumpărătorului întregului neam omenesc, Isus Cristos,... am primit vestea «mutării» din această lume în împărăţia luminii veşnice a bunului nostru părinte, papa Ioan Paul al II-lea...
Toţi episcopii, preoţii şi întregul popor creştin din România ne alăturăm miliardelor de fii ai acestui pământ demni şi conştienţi că acest om deosebit, acest papă a fost într-adevăr un om al lui Dumnezeu şi un ocrotit predilect al sfintei Fecioare Maria. Pentru aceasta, în toate bisericile din ţară, chemaţi de dangătul clopotelor, aducem rugăciuni, în aceste zile, pentru ca Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, ajuns în împărăţia luminii, să mijlocească harurile speciale pentru Biserica lui Cristos...".
Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea papei Ioan Paul al II-lea, pe care l-a numit "vizionar" care s-a arătat deschis faţă de relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică. "Ne exprimăm durerea profundă faţă de dispariţia fratelui nostru, care se va odihni în pacea lui Cristos şi împărtăşim doliul cu fraţii şi surorile noastre catolice din întreaga lume", a declarat patriarhul ecumenic în mesajul său.
Patriarhul României, Preafericitul Teoctist, s-a rugat pentru sufletul suveranului pontif şi şi-a exprimat regretul pentru moartea sa. Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Patriarhiei, după încheierea sfintei Liturghii, Patriarhul Teoctist a rememorat întâlnirile pe care le-a avut cu papa Ioan Paul al II-lea. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a mai subliniat că papa a părăsit această lume cu regretul că în preambulul proiectului de Constituţie a Europei nu s-a prevăzut recunoaşterea fundamentelor creştine ale civilizaţiei europene.
ÎPS Daniel, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a transmis condoleanţe episcopilor, preoţilor şi credincioşilor romano-catolici din Moldova pentru moartea papei Ioan Paul al II-lea. Totodată, ÎPS Daniel a amintit despre engolpionul cu chipul voievodului Ştefan cel Mare şi placheta sub formă de icoană aurită, purtând chipul aceluiaşi voievod, transmise papei de către PS Petru Gherghel, ca semn de recunoştinţă pentru faptul că suveranul pontif a binecuvântat organizarea unei expoziţii ştefaniene la Vatican, în toamna anului 2004. În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi duminică, 3 aprilie, la sfânta Liturghie de la catedrala mitropolitană, ÎPS Daniel a făcut referire la personalitatea papei Ioan Paul al II-lea. "Dumnezeu milostivul, a spus ÎPS Daniel, a binevoit să-l cheme în îndurarea sa şi marea sa milostivire la el pe acest mare păstor, misionar şi luptător al Bisericii Romano-Catolice... Este semnificativ faptul că acest prieten al Bisericii noastre Ortodoxe şi al României a trecut la Domnul în perioada de după Paşti în Biserica Romano-Catolică şi în ajunul Duminicii Sfintei Cruci în Biserica Ortodoxă. Această coincidenţă este plină de înţelesuri duhovniceşti, pentru că acest slujitor al lui Dumnezeu şi prieten al Bisericii şi al poporului român este şi rămâne în conştiinţa oamenilor ca un mărturisitor al crucii... A avut o activitate deosebită, ca şi sfântul apostol Pavel... A fost un papă al crucii şi un papă al învierii. De aceea, astăzi noi ne rugăm ca bunul Dumnezeu să aşeze sufletul lui în rândul drepţilor...".
Domnul Vasile Radu Prisăcaru, prefectul Iaşiului, în numele tuturor locuitorilor judeţului Iaşi, a exprimat sentimentele de adâncă tristeţe la aflarea veştii despre trecerea la cele veşnice a Sanctităţii sale papa Ioan Paul al II-lea. "Sanctitatea sa, a scris prefectul, a ştiut ca nimeni altul să păstorească, timp de mai bine de un sfert de secol, nu numai destinele comunităţii catolice din întreaga lume, ci să contribuie în mod desăvârşit la stabilitatea, pacea şi echilibrul umanităţii înseşi şi, de aceea, durerea uriaşei noastre pierderi este alinată doar de amintirea seninătăţii, înţelepciunii şi dăruirii Sfântului Părinte...".