De Michelangelo Nasca
"Eu am fost cel mai italian dintre toţi pentru că am fost crescut de bunici. (...) Suntem cinci [copii, nr]. Bunicii trăiau aproape şi bunica, pentru a o ajuta pe mama mea, venea să mă ia dimineaţa şi mă ţinea acasă la ea, pentru a mă aduce înapoi către seară. Între ei vorbeau piemonteză şi aşa am învăţat-o şi eu. Îi iubeau pe toţi fraţii mei, este clar, dar eu am avut privilegiul de a împărtăşi limba amintirilor lor". Este un detaliu, semnificativ, luat din amintirile din copilăria arhiepiscopului de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, publicate în cartea interviu de Sergio Rubin şi Francesca Ambrogetti. În formarea pedagogică şi interioară a viitorului Pontif se evidenţiază - cu forţă clară - amprenta educativă importantă primită de la "bunici"; Bergoglio nu numai că le păstrează în inimă amintirea recunoscătoare, dar - ca arhiepiscop înainte şi apoi ca pontif - relansează rolul lor fundamental pentru viaţa oricărei persoane. "De fiecare dată când îi abandonăm pe bătrânii noştri în casele de odihnă cu trei bile de naftalină în buzunar - aminteşte Arhiepiscopul - ca şi cum ar fi un halat sau un capot, înseamnă că există ceva ce nu merge în dimensiunea noastră nostalgică, pentru că a menţine un contact cu bunicii proprii înseamnă a întâlni din nou trecutul nostru".
Contextul sociologic actual - optimizat şi programat pentru cucerirea "altor" valori - nu a dedicat multă atenţie rolului educativ exercitat de bunici care, puţin câte puţin, au fost constrânşi să abandoneze scena economiei familiale, odinioară fundament şi coroană a sălaşului familial. Numai acum - precizează Bergoglio - prezenţa bunicilor, "din vina crizei economice, a revenit în actualitate pentru că este nevoie de cineva care să aibă grijă de copii".
Pontiful latinoamerican a reafirmat de mai multe ori marea devoţiune pe care o avea faţă de bunica dinspre tată, Rosa Margherita Vasalto (născută în 1884 în Valbormida), pe care o simte alături de el în diferite şi importante împrejurări ale vieţii sale; înainte de a intra în seminar, de exemplu, bunica Rosa îi va spune: "Bine, dacă Dumnezeu te cheamă, fii binecuvântat. (...) Te rog, nu uita că uşa casei este mereu deschisă şi că nimeni nu-ţi va reproşa ceva dacă vei decide să te întorci înapoi". Printre documentele cele mai îndrăgite - păstrate de monseniorul Bergoglio în paginile breviarului său - este testamentul bunicii şi câteva scrisori ale ei. Într-una din aceste scrieri, în ziua hirotonirii prezbiterale a lui Jorge Mario, bunica Rosa va scrie: "În această zi foarte frumoasă, în care poţi ţine în mâinile tale consacrate pe Cristos Mântuitorul şi ţi se deschide un drum lung pentru apostolatul mai profund, îţi ofer acest modest cadou de mică valoare materială, dar imensă valoare spirituală"; în timp ce în textul testamentului său, Rosa Margherita Vasallo spune: "Fie ca nepoţii mei, cărora le-am dedicat ceea ce am mai bun din mine, să aibă o viaţă lungă şi fericită. Dar dacă într-o zi durerea, boala sau pierderea unei persoane dragi va trebui să-i umple de tristeţe, să-şi amintească mereu că un suspin la tabernacol, unde este păstrat martirul cel mai mare şi nobil şi o privire către Maria la picioarele crucii pot face să cadă o picătură de balsam pe rănile mai profunde şi dureroase".
În aceste optsprezece luni de pontificat, Papa Francisc a făcut de mai multe ori referinţă la rolul educativ exercitat de bunici. Şi din punct de vedere vocaţional - Pontiful este pe deplin convins de asta - "în spatele şi înainte de orice vocaţie la preoţie sau la viaţa consacrată, este mereu rugăciunea puternică şi intensă a cuiva: a unei bunici, a unui bunic, a unei mame, a unui tată, a unei comunităţi..." (Regina coeli, 21 aprilie 2013). Apoi, observând cu atenţie discursurile şi omiliile Papei, nu este greu de găsit numeroase şi explicite referinţe la valoarea bunicilor: "Bunicii pariază pe viaţă şi pe viitor şi doresc cel mai bun lucru pentru nepot", sunt cei care au misiunea de a transmite înţelepciunea pentru a o încredinţa ca moştenire noilor generaţii, "ei au fost un inel în viaţă", de a respecta înţelepciunea pe care am primit-o de cel care este mai mare decât noi, "de la părinţii tăi, de la bunicii tăi, de la bătrânii din localitatea ta". Şi bunicii pot să devină victime ale acelei "culturi a rebutului", adesea subliniată de cuvintele Papei. "Bunicii sunt înţelepciunea familiei, sunt înţelepciunea unui popor. Şi un popor care nu-i ascultă pe bunici, este un popor care moare! (...) Fiecare familie, ca aceea din Nazaret, este inserată în istoria unui popor şi nu poate să existe fără generaţiile precedente" (26 octombrie 2013).
Figura bunicilor nu este numai amintirea personală trăită de Pontif, ci o resursă preţioasă spre care Papa Francisc intenţionează să orienteze atenţia tuturor. Uneori, în cuvintele Papei, slujirea bunicilor devine o idee pentru a ajuta să înţelegem credinţa. Astfel Francisc - într-una dintre meditaţiile zilnice spuse la "Sfânta Marta" - aminteşte că fraterna corectare (care este ca un act pentru a vindeca trupul Bisericii) este ca şi cum am cârpi "o gaură în ţesătura Bisericii", şi de aceea trebuie mers "cu multă delicateţe, ca mamele şi bunicile atunci când cârpesc", şi tocmai acesta este stilul cu care "trebuie să se facă fraterna corectare" (12 septembrie 2014); sau, cu privire la iubirea matrimonială şi familială, chiar şi în faţa jertfelor şi crizelor, aminteşte că "în căsătorie se dăruiesc complet fără calcule şi fără rezerve, împărtăşind totul, daruri şi renunţări, încrezându-se în Providenţa lui Dumnezeu". Aceasta este o experienţă - afirmă Francisc - "pe care tinerii pot s-o înveţe de la părinţi şi de la bunici" (25 octombrie 2013).
Unde au găsit puterea părinţii, bunicii şi străbunicii de odinioară care au trăit în condiţii mai rele decât ale noastre? La această întrebare Papa Francisc - adresându-se tinerilor - răspunde: "O găseau în certitudinea că Domnul era cu ei, că familia este binecuvântată de Dumnezeu cu sacramentul căsătoriei şi că binecuvântată este misiunea de a aduce pe lume copii şi de a-i educa. Având aceste certitudini au depăşit chiar şi încercările cele mai dure. Erau certitudini simple, dar adevărate, formau coloane care susţineau iubirea lor" (Assisi, 4 octombrie 2013). În diferite ocazii Papa Bergoglio a subliniat apoi riscurile legate de societatea noastră, care tinde să se conformeze tot mai mult ca "orfană" de o figură care educă, "orfani, fără amintire de familie: pentru că, de exemplu, bunicii sunt îndepărtaţi, în casa de odihnă, nu au acea prezenţă, acea amintire de familie; orfani, fără afect de astăzi, sau un afect prea în grabă..." (16 iunie 2014).
În sfârşit, una dintre sublinierile cele mai delicate referitoare la figura bunicilor Papa Francisc a rezervat-o Pontifului emerit, Benedict al XVI-lea, şi în timpul zborului de întoarcere din Brazilia le-a revelat jurnaliştilor: "Este ca şi cum l-ai avea pe bunicul acasă, însă bunicul înţelept. Când într-o familie bunicul este acasă, este venerat, este iubit, este ascultat. El este un om de o prudenţă! Nu se amestecă. (...) Pentru mine este ca şi cum l-aş avea pe bunicul acasă: tatăl meu. Dacă eu aş avea o dificultate sau un lucru pe care nu l-am înţeles, i-aş telefona" (28 iulie 2013). Atestate de stimă pe care Papa le-a reînnoit şi cu ocazia adunării de astăzi cu bătrânii.
(După Vatican Insider, 28 septembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
