Cinci franciscani, cinci istorii diferite unite de aceeași vocație și destin. Pedro de Corpa, Blas Rodríguez de Cuacos, Miguel de Añón, Antonio de Badajoz și Francisco de Veráscola aparțineau Ordinului Fraților Minori și au traversat Atlanticul pentru a duce evanghelia pe ținuturile vechii Floride, în zona care acum face parte din statul american Georgia. În 1597, au fost uciși în timpul unei revolte a populațiilor native, care deja îmbrățișaseră credința catolică prin botez.
Comemorarea lor, prețuită timp de peste patru secole, atinge deplină recunoaștere eclezială odată cu cultul care le este decretat prin beatificarea lor sâmbătă, 31 octombrie 2026, la Savannah. Celebrarea a fost prezidată de cardinalul Frank Leo, arhiepiscop de Toronto, reprezentându-l pe Leon al XIV-lea, la Convention Center din orașul american.
Istoria noilor fericiți are loc într-o perioadă decisivă din istoria Bisericii. Europa încă resimțea consecințele Reformei protestante și ale Contrareformei catolice, în timp ce în cele două Americi opera de evanghelizare continua. În acest context, doctrina despre căsătorie, al cărei caracter sacramental, unitate și indisolubilitate Biserica le reafirmase, a căpătat și ea o importanță deosebită. Acest concept i-a însoțit pe misionari în întâlnirile lor cu popoare cu tradiții profund diferite.
Cei cinci franciscani au ajuns în Lumea Nouă în momente diferite. Pedro de Corpa, născut în jurul anului 1560 în Villalbilla, în zona actuală a Madridului, a fost preot din Ordinul Fraților Minori din Castilia. A plecat în 1587 și și-a desfășurat slujirea în Tolomato, lângă actualul Darien.
Blas Rodríguez de Cuacos, pe de altă parte, provenea din Extremadura și s-a născut între 1550 și 1560. Preot al provinciei Alcántara de San Gabriel, a ajuns în Florida în 1590 și a fost repartizat în satul Tupiquí, lângă actuala Eulonia.
Miguel de Añón, originar din regiunea Zaragoza și născut între 1540 și 1550, a sosit în 1595 și a lucrat pe insula Santa Catalina. Împreună cu el se afla Antonio de Badajoz, un călugăr laic din La Albuera, care sosise în misiune încă din 1587.
În cele din urmă, Francisco de Veráscola s-a născut în 1564 în Gordejuela, Biscaya. Preot franciscan al provinciei Cantabria, a plecat în 1595 și a fost trimis pe insula Asao, acum San Simón. Izvoarele îl amintesc ca pe un om cu o mare forță fizică, deosebit de popular printre tinerii Guale, cu care îi plăcea să se lupte.
Misiunea celor cinci s-a confruntat curând cu o problemă delicată. Poligamia era practicată în rândul populației Guale, în timp ce franciscanii propuneau ca adulții care doreau botezul să adopte căsătoria monogamă, conform doctrinei catolice. Aceasta era o manifestare concretă a noii vieți de credință îmbrățișate în mod liber, nu o convertire impusă cu forța.
Tocmai în jurul acestei probleme a izbucnit criza. Juanillo, un tânăr războinic deja botezat și căsătorit, nepotul unui șef de trib și destinat să își asume un rol de conducere în sat, a decis să-și ia o a doua soție. Călugărul Pedro de Corpa i-a amintit de angajamentele pe care și le luase la botez. Juanillo a refuzat chemarea, a abandonat misiunea și a organizat, împreună cu alți băștinași, eliminarea preotului.
La începutul lunii septembrie 1597, războinicii au ajuns la coliba călugărului Pedro din Tolomato și l-au ucis cu o lovitură de topor. Violența s-a răspândit apoi la alte misiuni franciscane din regiune. Când rebelii au ajuns la Tupiquí, călugărul Blas Rodríguez a cerut să celebreze o ultimă Liturghie în capela mică a misiunii. Apoi a fost ucis.
Călugării Miguel de Añón și Antonio de Badajoz fuseseră avertizați despre pericol, dar au decis să nu abandoneze Santa Catalina: au fost torturați înainte de a fi executați.
Francisco de Veráscola, pe de altă parte, era staționat temporar în San Agustín și nu era la curent cu revolta. La întoarcerea la Asao, și-a găsit ucigașii așteptându-l imediat ce a debarcat din canoe.
Cinci vieți s-au pierdut în decurs de câteva zile, trupurile lor fiind împrăștiate. Totuși, moartea lor nu a șters ceea ce își propuseseră: nu goana după bogății, ci alegerea de a împărtăși existența zilnică a persoanelor la care fuseseră trimiși. În experiența lor, sărăcia franciscană a devenit astfel nu numai o alegere personală, ci un instrument de evanghelizare și apropiere. Acesta este și motivul pentru care istoria lor nu s-a încheiat în 1597.
Cu sprijinul episcopatului american, Ordinul Fraților Minori a promovat cauza beatificării la începutul anilor 1900. Investigația diecezană a fost condusă la curia ecleziastică din Savannah și a avut loc între 1984 și 2007. Astfel, istoria martirilor în curând fericiți din Georgia a devenit parte a redescoperirii celor mai vechi rădăcini catolice ale Statelor Unite și a contribuției aduse de misionari la istoria sa.
După mai bine de patru sute de ani, mesajul spiritual oferit de cei cinci franciscani rămâne la fel de puternic ca întotdeauna: căsătoria creștină, familia, demnitatea persoanei, sărăcia evanghelică, libertatea de a răspunde credinței și dorința de a duce evanghelia până la cele mai îndepărtate periferii sunt firele care unesc experiența lor cu prezentul.
Pedro, Blas, Miguel, Antonio și Francisco au părăsit Spania fără să știe unde îi va duce misiunea. Dar știau încotro plecaseră. În 1597, pe coasta vechii Floride, această alegere a dus la sacrificiul vieții lor. Și poate că tocmai aici își păstrează puterea istoria lor: cinci fii ai Sfântului Francisc, care au plecat într-o lume îndepărtată pentru a vesti evanghelia și au rămas fideli misiunii până la sfârșit.
Giovangiuseppe Califano
postulator general al Ordinului Fraților Minori
(După L’Osservatore Romano, 31 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
