asia news - ecclesia-in-asia.jpg
Foto: AsiaNews

Joi, 24 septembrie, va fi ziua beatificării în Statele Unite a Monseniorului Fulton Sheen (1895-1979), teolog și predicator, fost episcop auxiliar de New York și ulterior arhiepiscop de Newark, care este cel mai bine amintit în America ca una dintre primele voci catolice la radio și televiziune datorită programului său „Viața merită trăită”, care a ajuns la milioane de oameni. Monseniorul Sheen a fost, de asemenea, o figură cheie în activitatea misionară: ani de zile, director național în Statele Unite al Societății pontificale pentru Răspândirea Credinței, a contribuit ulterior la redactarea decretului Ad gentes, documentul Conciliului al II-lea din Vatican despre evanghelizarea popoarelor. O altă mare contribuție a sa a fost fondarea și conducerea revistei Worldmission, revista misionară a Statelor Unite. Și în această calitate, slujirea sa a fost semnificativ împletită cu viața și suferința Bisericii din China.

Avusese ocazia să întâlnească personal aceste comunități în timpul unei călătorii în China, în primăvara anului 1948, adică înainte de victoria comuniștilor lui Mao. Detaliile acestei călătorii și ale tuturor celor care au urmat au fost reconstituite acum zece ani de către părintele Robert Carbonneau, pasionist și cercetător al Bisericii din China, într-un eseu intitulat „Episcopul Fulton J. Sheen și imaginea Chinei și a catolicismului chinez în revista Worldmission, 1950-1966”, publicat în revista U. S. Catholic Historian.

Pe 12 aprilie 1948, Sheen a plecat spre China ca parte a unei delegații de cincisprezece persoane conduse de cardinalul de atunci, Francis Spellman, arhiepiscop de New York. „Pe lângă faptul că i-a oferit lui Sheen o perspectivă directă asupra culturii și ideilor chineze”, observă părintele Carbonneau, „călătoria i-a oferit oportunitatea de a-și folosi abilitățile de lector și personalitate radio și de a întâlni unele dintre figurile politice și ecleziale cheie care aveau să modeleze identitatea catolică chineză în următorul deceniu”.

Sheen și delegația sa au avut ocazia să ia masa în Hong Kong cu anumiți lideri militari și civili care se opuneau comunismului chinez. La Shanghai, a ținut și prelegeri la Universitatea Catolică „Aurora” și a transmis un discurs radio despre religie. De asemenea, l-a însoțit pe episcopul Walsh la „una dintre cele mai somptuos decorate case” din China, unde a băut ceai cu soția generalistului Chiang Kai-shek, președintele Republicii Chineze. Sheen a fost impresionat de evlavia ei și de cea a soțului ei. În special, Sheen își amintește că ea i-a spus: „Nu va fi niciodată pace în China până când China nu va deveni creștină”. Sheen a ținut apoi din nou prelegeri la Universitatea Națională din Nanjing și s-a întâlnit cu Chiang Kai-shek în prezența ministrului educației. De asemenea, a predicat la catedrala din Nanjing, înainte de a călători la Beijing, unde s-a întâlnit cu cardinalul verbit Thomas Tien.

În autobiografia sa, Sheen povestește și două întâmplări legate de China care i-au modelat credința personală. Deși nu l-a întâlnit niciodată pe episcopul misionar din China, Francis X. Ford, un misionar de la Maryknoll care a murit în captivitate în China în februarie 1952, a întâlnit-o totuși pe sora Joan Marie Ryan, fosta sa secretară. Ea i-a povestit cum Ford își păstrase credința în timpul persecuției comuniste, iar acest lucru l-a mișcat profund pe Sheen. De asemenea, îi plăcea să-și amintească povestea unei tinere fete chineze – „micuța Li” – pe care o auzise de la catolicii chinezi și care devenise o sursă de inspirație pentru devoțiunea sa față de Euharistie. În satul ei, comuniștii, în timp ce arestau un preot chinez, aruncaseră insultător 32 de ostii consacrate pe podeaua bisericii. Fata le-a observat și a decis să continue să viziteze biserica în fiecare zi, consumând o ostie consacrată. Acest lucru a continuat câteva zile, până când un gardian comunist a observat-o, iar această mărturie a dus la moartea sa.

În eseul său, părintele Carbonneau reconstituie rolul esențial pe care Worldmission, sub conducerea lui Fulton Sheen, l-a jucat în informarea Americii despre persecuția comunistă a Bisericii din China. În special, un editorial din 1953 – intitulat „Martiri uzi și martiri uscați” – l-a transformat într-un punct de referință pentru anticomunism. „Persecuția romană – scria el în acel editorial – a fost în primul rând fizică: persecuțiile comuniste sunt în primul rând psihologice. Primele atacă corpul, cele din urmă atacă mintea. Romanii au făcut «martiri uzi»; comuniștii fac «martiri uscați»”. O juxtapunere care a demonstrat clar cum chiar și închisoarea prelungită poate fi la fel de reală ca sângele martiriului.

Totuși, reducerea perspectivei lui Fulton Sheen asupra Chinei la simpla condamnare a regimului comunist este limitativă. După cum observă cu perspicacitate părintele Carbonneau, relatarea Worldmission despre ceea ce se întâmpla la Beijing a fost întotdeauna ghidată de credință, mai degrabă decât de părtinire politică. „Worldmission – scrie istoricul pasionist – trebuie să i se recunoască meritul pentru publicarea listei înfiorătoare a lui Gregory Grady cu preoții chinezi și misionari străini uciși și încă închiși în 1951, precum și pentru apelul clar al lui Thomas Berry din 1956 ca studiul culturii chineze să fie la fel de important ca rugăciunea pentru catolicii chinezi”.

„Sheen nu a alimentat flăcările «Red Scare» (spaimei roșii nr) – a concluzionat părintele Corbennau. Dimpotrivă, el a permis conținutului revistei să ofere credibilitate și respect atât misionarilor străini, cât și catolicilor chinezi care au împărtășit suferința și persecuția. Deși prezența misionară istorică și puternică în China se apropia de sfârșit, Sheen i-a prezentat pe catolicii din China ca parteneri egali cu celelalte Biserici locale indigene care apăreau la acea vreme. Cercetătorii ar beneficia de pe urma aprofundării acestei analize a Chinei pentru a explora în continuare modul în care Sheen și revista Worldmission au prezentat imaginea Bisericii universale în anii Războiului Rece”.

(După Asia News, 20 septembrie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu