Familia va fi în centrul meditaţiilor la Calea Crucii din Vinerea Sfântă care se va desfăşura în seara zilei de 6 aprilie 2012 la Colosseum în Roma.

La cererea papei Benedict al XVI-lea, textele meditaţiilor pentru Staţiunile Căii Crucii sunt compuse de cuplul soţilor Danilo şi Anna Maria Zanzucchi, iniţiatorii Mişcării "Familii noi" din cadrul Mişcării Focolarelor.

Născută în anul 1967, "Familii Noi" este fiica Mişcării Focolarelor a Chiarei Lubich. Numără mai mult de 300.000 de aderenţi şi 4 milioane de simpatizanţi în cele cinci continente.

Misiunea ei principală a fost aceea de a face să se nască şi să alimenteze o inovatoare cultură familială construită de-a lungul a patru linii conducătoare: spiritualitate, educaţie, socialitate şi solidaritate.

Întregul program urmăreşte trăirea cu radicalitate a spiritualităţii Focolarelor şi anume "unitatea" înţeleasă ca o unire profundă între cei doi părinţi.

Un model care atrage şi aduce roade. Multe sunt familiile care pe punctul de a se rupe au regăsit credinţa şi unirea. Nenumărate sunt mărturiile familiilor solidare şi deschise, implicate în diferite ambiente sociale şi civile.

Schema Căii Crucii va fi cea cu 14 Staţiuni "tradiţionale".

(După Zenit.org, 15 martie 2012)

Traducere de pr. Cristinel Fodor