Două zile speciale pentru familia vincenţiană, 9 septembrie - ziua liturgică a Fericitului Frederic Ozanam şi 27 septembrie - ziua Sfântului Vincenţiu de Paul "ne obligă" să amintim de carisma vincenţiană, care ne interpelează pe toţi şi în prezent, pentru ca duioşia lui Dumnezeu să prevaleze.
Fericitul Frederic Antoine Ozanam este principalul fondator al Societăţii "Sfântul Vincenţiu de Paul".
Frederic Ozanam s-a născut la 23 aprilie 1813 la Milano (Italia), dintr-o familie franceză, refugiată din Lyon (Franţa).
Marie-Josephine-Amelie Soulacroix Ozanam, care avea să devină soţia lui, s-a născut la 14 august 1820, la Marsilia (Franţa).
S-au căsătorit la 23 iunie 1841 la Lyon, în Biserica "Saint-Nizier", unde există o placă comemorativă, amintind de căsătoria lui Frederic Ozanam.
"Când Dumnezeu a făcut ca două suflete să trăiască împreună, el a pus la aceeaşi valoare şi fericirea lor".
După terminarea studiilor, la Paris (doctorat în litere şi drept), Frederic se întoarce la Lyon şi profesează mai întâi ca avocat, urmând dorinţa tatălui său să de a deveni magistrat cinstit şi competent, apoi obţine în anul 1839 catedra de profesor de drept comercial, iar în anul 1840 devine cel mai tânăr profesor universitar de literatură universală de la Sorbona.
"Nici un alt curs nu este urmărit cu atâta interes ca acela al tânărului profesor".
Frederic Ozanam este impresionat de sensibilitatea cu care Amelie Soulacroix îşi îngrijeşte fratele bolnav şi este sigur că alături de această tânără, "evlavioasă asemenea unui înger", va putea să-şi continue misiunea începută.
Tânăra familie Ozanam este foarte fericită. Frederic îşi iubeşte soţia foarte mult, se simte împlinit şi nu va scăpa nici o ocazie de a-şi exprima iubirea profundă pe care i-o poartă. Soţia îl urmează peste tot şi îl susţine în tot ceea ce întreprinde, iar când sunt nevoiţi să stea departe unul de celălalt, îşi vor scrie zilnic.
Tânărul cuplu trăieşte intens viaţa de credinţă. Întotdeauna merg împreună la Sfânta Liturghie, participă des la sacramente, se roagă împreună şi se susţin reciproc în trăirea credinţei. Se transformă reciproc şi învaţă unul de la altul. Frederic, un intelectual, învaţă de la soţie să fie atent în aprecierea micilor bucurii zilnice şi să guste pacea căminului. Ea îi asigură stabilitatea afectivă care îi permite să se dezvolte. Ambii sunt foarte atenţi ca celălalt să poată să crească atât uman, cât şi spiritual.
Angajat în Conferinţele "Sfântul Vincenţiu de Paul", Frederic vizitează, în fiecare duminică, familiile pe care le are în grijă, primeşte săracii în casa lui. Familia donează săracilor o zecime din venitul lunar, uneori chiar mai mult. Această sumă este prevăzută de la început, iar săracii nu primesc ce rămâne, ci au partea lor.
Soţia ia parte la operele de caritate ale soţului, chiar dacă nu este membră a unei Conferinţe (la început Conferinţele erau formate exclusiv din bărbaţi). Împreună cu prietenele ei, vizitează familiile sărace, caută fonduri pentru anumite proiecte ale Conferinţei şi este foarte implicată în ajutorarea tinerelor cu probleme.
Suferinţa şi încercările nu pot distruge temelia acestui cămin creştin. Amelie pierde mai multe sarcini, este chiar în pericol să-şi piardă viaţa, iar Frederic este alături de ea plin de tandreţe şi încredere. Însă după multe suferinţe se naşte singurul lor copil, Marie Josephine Ozanam, la 24 iulie 1845, "un îngeraş pe care ni l-a dat bunul Dumnezeu şi Sfânta Fecioară". Acum fericirea lor este deplină: "Vom începe educaţia lui foarte devreme, după cum şi el o va reîncepe pe a noastră, deoarece cred că cerul ni l-a trimis pentru a ne învăţa multe şi a ne face mai buni".
La 7 februarie 1847, în cadrul audienţei private, acordată de Papa Pius al IX-lea, la Roma, micuţa fată l-a impresionat atât de mult, încât papa a spus, trei zile mai târziu, amintind de manierele frumoase ale acestui înger mic care a îngenuncheat: "M-a privit ca şi cum aş fi bunul Dumnezeu".
Această fericire durează doar câţiva ani, deoarece Frederic începe să se simtă tot mai obosit şi mai slăbit. Acum este rândul soţiei să-l sprijine şi să-l ajute, mai ales când amândoi îşi dau seama că nu există vindecare. Deşi face tot posibilul pentru a obţine vindecarea, minunea nu se întâmplă. Frederic este conştient de marele sacrificiu pe care trebuie să-l facă: să-şi părăsească soţia şi copilul. Fără a-şi ascunde durerea din suflet, este gata să se lase în mâinile Providenţei, însoţit de rugăciunile soţiei. Dragostea conjugală devine o autentică experienţă spirituală, nu doar individuală, ci împărtăşită.
Relaţia lor a fost trăită în adevăr, sinceritate şi încredere. Au fost deschişi faţă de Dumnezeu, izvorul iubirii.
Cel care mereu spunea şi realiza în fapte "că iubirea efectivă a aproapelui, mai cu seamă a celor mici şi fragili, devine cu adevărat concretă şi eficace atunci când săracul este privit ca o icoană a lui Cristos", a murit la 8 septembrie 1853, la Marsilia. Sărbătoarea liturgică în Familia vincenţiană este la 9 septembrie.
După moartea lui Frederic, soţia Amelie s-a îngrijit să apară Cartea bolnavului, o colecţie de pasaje biblice extrase de Frederic Ozanam privind suferinţa, la care bolnavul Frederic medita zilnic.
După o viaţă dedicată şi evlavioasă, Amelie Ozanam a murit după o boală foarte scurtă la 26 septembrie 1894, lăsând în urmă o viaţă rodnică, dedicată familiei şi carităţii.
Fie ca exemplul dragostei şi griji pentru cei nevoiaşi, arătat de Frederic şi Amelie, să fie pe mai departe încurajare pentru noi toţi să lucrăm pentru o societate mai dreaptă şi mai umană!
"Vreau să cuprind lumea într-o reţea de caritate" (Frederic Ozanam)
Adaptare după
www.ssvpglobal.org
şi www.svpromania.ro
de Adrian Petruţ
