Un text care nu prezintă nici o dificultate ecumenică: este ceea ce subliniază arhiepiscopul de Chieti-Vasto, Bruno Forte, în legătură cu documentul asupra Bisericii Catolice, publicat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Solicitat de Radio Vatican, Mons. Bruno Forte pune accentul pe referirea clară la documentul Conciliului Vatican II:
Acest document reafirmă exact ceea ce spune Vatican II care vorbeşte - făcând distincţie - despre Biserici şi comunităţi ecleziale cu referire la comunităţile de creştini necatolici. Acest uz era întemeiat pe intenţia Conciliului Vatican II de a distinge acele comunităţi care au menţinut natura Bisericii potrivit ideii catolice şi, prin urmare, au menţinut preoţi în succesiunea apostolică şi în Euharistie şi acele comunităţi care, în schimb, întrucât nu au menţinut aceeaşi natură nu pot fi considerate Biserici cu acelaşi titlu. Această distincţie înţelege să ajute ecumenismul să se construiască mereu în respectul faţă altul. Cu alte cuvinte, ideea diferită de Biserică pe care o au comunităţile născute din Reformă, face astfel ca - ele înseşi - în documentele lor subliniază această diversitate în raport cu Biserica Catolică romană. Este deci just a respecta această diferită autoconştiinţă şi a o exprima şi într-un limbaj diferit.
• Chiar de la începutul pontificatului său Benedict al XVI-lea a invocat un dialog ecumenic care să păşească pe un dublu făgaş al adevărului şi al carităţii. Acest document se înscrie pe deplin în acest cadru?
Se înscrie în dialogul adevărului tocmai pentru că recheamă o distincţie fundamentală relativă la conceptul de Biserică ce nu trebuie absolut ignorat, cu riscul transformării ecumenismului într-un irenism facil, care nu serveşte nimănui. Recheamă şi valoarea dialogului carităţii, pentru că reluând ideea din Lumen gentium 8, că Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică subzistă în Biserica Catolică sub conducerea succesorului lui Petru şi a episcopilor în comuniune cu el, folosind "subsistit in", acel "subzistă" şi reluându-i valoarea, această clarificare doctrinară înţelege să ne amintească raţiunile pentru care Conciliul Vatican II a preferat pentru simpla afirmaţie "est", simpla legătură, verbul "subsistit in". Dacă s-ar fi spus că Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică este Biserica Catolică fiind condusă de succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el s-ar fi afirmat pur şi simplu o identitate care excludea în afara comuniunii catolice orice grad de comuniune, orice prezenţă reală a mijloacelor de har.
• Excelenţă, subliniaţi cât de mult papa se referă la Conciliul Vatican II şi cu toate acestea - cum e cunoscut - unele critici exprimate chiar în ultima vreme şi gândindu-ne la motu proprio "Summorum pontificum" vorbesc de un Benedict al XVI-lea care vrea să se întoarcă înapoi faţă de Conciliul Vatican II. Cu toate acestea, de pildă în Scrisoarea către catolicii din China, papa nu citează niciodată documente anterioare Conciliului. Deci, este vorba de judecăţi superficiale?
Eu sunt convins pe baza afirmaţiilor pe care la face papa Benedict încă de la începutul pontificatului său că toată orientarea de fond a mesajului său către Biserici şi către lume este pe linia Conciliului Vatican II. În acest sens, papa a reafirmat aceasta şi în aceste documente recente. Chiar şi în documentul relativ la folosirea Liturghiei în latină după Liturghierul lui Pius al V-lea, papa Benedict subliniază - cu mare claritate - valoarea de nerenunţat a Conciliului Vatican II şi a liturgiei reînnoite de el şi consideră aceasta formula obişnuită a liturgiei Bisericii. Eu nu văd în acest document nici o formă de trădare a Conciliului şi cine ar interpreta acest text în sensul unei contrapuneri sau a unei rupturi de Conciliul nu ar răspunde adevărului şi mai ales ar cădea în aceeaşi eroare pe care au comis-o discipolii lui Mons. Lefčbvre când au înţeles de mai multe ori să refuze declarat autenticitatea doctrinară a Conciliului Vatican II.
După Radio Vatican (14 iulie 2007)
