Histria
Am lăsat pentru moment Tomisul. Ne-am propus să căutăm bazilicile şi urmele creştinismului primar în următoarele zile. În ziua de 6 iulie 2016 am pornit toţi patru spre Histria. Am urmat firul şoselei Mamaia-Năvodari-Corbu-Săcele-Lacul Nuntaşi. După 65 km am ajuns şi am luat bilete pentru sit şi pentru muzeu. Am pornit spre sit. Părintele Iacob Ieronim ne-a spus că aici avem ce vedea: oraşul grecesc, cel roman şi cel bizantin, bazilicile şi clădirile descoperite. Îndreptându-ne spre poarta cetăţii, am găsit panoul care explica: "Histria este prima colonie grecească de pe ţărmul de vest al Mării Negre. A fost întemeiată la mijlocul sec. VII î.C. de colonişti veniţi de la Milet, Asia Mică. Cel mai vechi oraş atestat în România. Histria derivă de la numele antic al Dunării, Istros". Apoi erau notate obiectivele: Muzeul cetăţii - cuprinde cele mai valoroase piese descoperite de-a lungul timpului, ilustraţie grafică privind suprafaţa ei în diverse epoci, precum şi reconstituiri ale unor construcţii monumentale (temple, bazilici); incinta romană târzie din sec. II-VII d.C., cu poarta principală, piaţa mare a cetăţii, cartierul oficial, băile publice, cartierul rezidenţial, templele închinate lui Zeus şi Afroditei, termele, zona sacră grecească cu templele închinate unor divinităţi precum Afrodita şi Zeus, bazilica episcopală.
Oraşul Histria a fost fondat, aşadar, de coloniştii greci veniţi din Milet la jumătatea secolului al VII-lea î.C. (657 î.C., după istoricul Eusebiu din Cezareea). Îşi continuă existenţa timp de 1300 de ani până la mijlocul secolului al VII-lea d.C., când cetatea a fost distrusă de atacurile avaro-slave şi părăsită treptat de locuitorii săi. După 13 secole de existenţă istoria cetăţii Histria a luat sfârşit. Cetatea a fost identificată, în 1868, de către arheologul francez Ernest Desjardins. Arhiep. Raymund Netzhammer în 1907 a vizitat locul unde era cetatea. Nu a văzut decât mormane de moloz, fragmente de cărămizi şi de cioburi de ceramică, toarte şi picioare de urne şi de ulcioare, valuri de pământ, ziduri acoperite cu iarbă, din care oamenii luau pietre pentru a fi folosite la diverse construcţii (Din România. Incursiuni prin această ţară şi istoria ei, vol I, Ed. "Humanitas", Bucureşti, p. 203-205). Săpăturile arheologice începute de Vasile Pârvan (1914-1916, 1921-1926) şi continuate până în zilele noastre de alţi arheologi au scos la iveală ceea ce se vede astăzi, adică doar 10 % din întreaga cetate a fost cercetată.
Am intrat pe poarta mare a cetăţii. Zidul de incintă este lat de 2,10 m. Poarta este prevăzută cu patru turnuri. Imediat urmează o piaţă în formă trapezoidală pavată cu lespezi de piatră. Indicatoare şi panouri cu explicaţii n-am mai întâlnit. Era, cum aveam să aflăm din muzeu, piaţa mare a cetăţii romane târzii (sec. VI d.C.), flancată în dreapta şi în faţă de o bazilică civilă şi de o bazilică creştină (sec. VI). La bazilică am zăbovit mai mult. Temeliile bazilicii cu criptă sunt în faţa porţii (la 50 m) după piaţă. Partea de vest a fost identificată la începutul anilor '30. Cercetările au fost reluate la începutul anilor '50 de Grigore Florescu. Având dimensiunile: 22 x 14 m, era dotată cu trei nave şi o absidă, imitând modelul bisericii "Sfântul Dumitru" din Tesalonic. Cele trei nave erau despărţite prin coloane. Pe jos exista un pavaj cu dale mari de calcar. Cripta martirică a fost probabil jefuită în ultimii ani de existenţă ai cetăţii. În partea din faţă a criptei este o fântână adâncă de cca. 3 m; obiectele recuperate au fost datate în sec. I-III d.C. La dreapta pieţei este o bazilică civilă cu trei nave (sec. III d.C.).
Pr. Ieronim ne-a condus la dreapta pe o stradă pavată cu piatră care traversa în sec. IV cartierul oficial al oraşului, cu clădiri publice şi civile; în capăt, termele romane (sec I-IV d.C.); o sală era pavată cu mozaic. Ne-am întors puţin şi spre stânga am mers până la mare (de fapt Lacul Siloe) pe o stradă pavată cu lespezi mari de piatră. Undeva în dreapta era un şantier deschis. O echipă, constituită mai mult din femei din localitatea apropiată (la 7 km), făcea săpături. În stânga, în cartierul aristocratic al cetăţii, cu străzi pavate, canale şi locuinţe mari, am văzut şi cele două coloane ionice din marmură care apar pe toate ilustratele cu Histria.
Tot aici este şi bazilica episcopală (sec. VI: în timpul lui Iustinian: 527-565 d.C., descoperită în 1969 şi decopertată în 1984-2002, în 20 de campanii arheologice) de mari dimensiuni (58 m lungime, 28 m lungimea transeptului, 18 m. lungimea naosului), construită - cum aveam să aflăm mai târziu - peste o bazilică mai mică de la sfârşitul sec. IV d.C. (descoperită în anul 2005). Unii spun că bazilica a fost ridicată pe vremea lui Anastasius (491-518), pentru că în vremea lui Histria a fost ridicată la rang de episcopie. A fost amplasată în centrul cetăţii, pe locul cel mai înalt. Tencuiala era colorată, cu desene. În 559 este distrusă de huni şi apoi refăcută şi distrusă definitiv la începutul sec. VII d.C. Tot mai târziu am aflat că în partea dreaptă a străzii s-a descoperit o capelă cu absidă şi reşedinţa episcopului. Pe acestea nu le-am văzut.
Undeva în zare se poate observa bancul de nisip (grindul) care a făcut ca oraşul să decadă, făcând imposibilă circulaţia pe mare.
Am ajuns din nou în piaţa mare, la bazilică. De aici am pornit împreună cu pr. Iacob Ieronim spre cetatea grecească veche. Buruieni şi scaieţi la tot pasul. Uneori spinii se luau la întrecere cu înălţimea noastră. Am ajuns pe o coamă şi am privit în vale. Acoperit cu tablă, părea să fie locul sacru. Din muzeu am înţeles că aici se află templul Afroditei, templul lui Zeus, un templu anonim, o fântână şi diferite altare, construite în sec. VI-V î.C.. Pe platou se afla aşezarea civilă, înconjurată cu ziduri, circumscriind cea mai mare suprafaţă locuită (cca 82 ha). Arheologii au descoperit 5 ziduri de incinta care corespund cu cinci perioade ale cetăţii.
Către sfârşitul sec. VI î.C. şi primul deceniu al sec. V î.C. cetatea cunoaşte o distrugere violentă din cauza raidurilor scitice care au urmat retragerii armatelor persane ale lui Darius. În sec. V-IV î.C. un nou zid de incintă reduce suprafaţa oraşului la jumătate. Pe la mijlocul sec. V î.C. Histria emite monedă proprie. O nouă distrugere are loc în a doua jumătate a sec. IV î.C. Apariţia armatelor romane în anul 72 î.C. atrag coloniile greceşti în sfera de alianţă a Romei, apoi coloniile sunt cuprinse în statul dac creat de Burebista, ca în cele din urmă Dobrogea să intre în graniţele Imperiului Roman. Termele romane, conductele de apă, reţeaua stradală, clădirile (sec. II-III d.C.) ilustrează acest lucru.
Atacurile carpo-gotice (anii 238, 242, 245-253, 267) ce au dus la distrugerea totală a oraşului, obligă locuitorii săi din epoca romană târzie (sec. IV-VII d.C.) la restrângerea zonei urbane la doar 7 ha, incinta vizibilă astăzi. Cele mai multe monumente aparţin epocii romano-bizantine (sec. IV-VII d.C.) şi ele se află în interiorul cetăţii târzii: bazilici civile sau paleocreştine, pieţe publice, magazine, cartiere de locuinţe cu caracter rezidenţial (domus) sau economic.
Se estimează că în perioada de maximă dezvoltare din epoca greacă Histria avea 25 şi 30 mii de locuitori, apoi a scăzut la câteva mii. Din această perioadă de dezvoltare sunt şi primele monede descoperite în situl arheologic: dedahme de argint sau de bronz după modelul atenian. Prima monedă din bronz a fost datată în anul 450 î.C.; cea de-a doua din argint este unică în lumea greacă: pe avers este figura unei divinităţi (două capete aproape unul lângă celălalt, dar pe direcţii inverse), probabil Apolo; reversul a devenit emblema oraşului: vulturul de mare aşezat pe delfin îşi înfige ciocul în capul acestuia; mai apare şi înscrisul "Istria". Moneda a fost descrisă şi de arhiep. Raymund Netzhammer care o avea în colecţia personală în 1912 (Din România. Incursiuni prin această ţară şi istoria ei, vol. II, Ed. "Humanitas", Bucureşti, p. 252).
La ieşire din cetate am întâlnit o altă echipă care făcea săpături arheologice. Un tânăr ne-a explicat că au găsit în dimineaţa aceea câteva monede.
"Nu mă aşteptam să fie aşa de neîngrijit situl. E altfel decât altă dată", a spus pr. Ieronim Iacob înaintând cu noi spre muzeu.
În muzeul, înfiinţat în 1982, lucrurile sunt mai clare. Totul este ordonat cronologic, cu tăbliţe având explicaţii în româneşte şi engleză. Am văzut o friză elenistică de marmură cu reprezentarea unor divinităţi greceşti, un capitel cu frunze în formă de pipă din epoca romană, baze de statui, evoluţia săpăturilor de la Histria sub diferiţi arheologi, instantanee din timpul săpăturilor arheologice, stelă funerară cu reprezentarea cavalerului trac, morminte de incineraţie descoperite în necropola de la Istria, sculpturi, reliefuri, materiale de construcţie, inscripţii, ceramică (grecească şi romană), sticlărie, obiecte din metal, monede, ilustraţii din alte şantiere arheologice: Ulmetum, Adamclisi, Carsium, Axiopolis, Capidava. Tot aici pe sticlă sunt notate cuvintele lui Strabon din "Geografia": "La o depărtare de cinci sute de stadii de gura sacră a Istrului, mergând neîncetat de-a lungul ţărmului mării - în aşa fel ca să-l ai la dreapta - se află orăşelul Istros, colonie a milesienilor. Vine apoi Tomis, altă cetate - tot mică -, la o depărtare de două sute cincizeci de stadii de cealaltă. Apoi, la un interval de două sute optzeci de stadii de la Tomis, ni se înfăţişează oraşul Callatis care este o colonie a Heracleiei".
Se poate vedea şi o ilustraţie cu reconstrucţia bazilicii episcopale (sec. VI d.C.), precum şi planul acesteia, având o fântână în atrium cu portic, anexe în stânga şi în dreapta, nartex, naos cu amvon în parte din faţă, cripta sub altarul din absida pentagonală, un trisaghion în transeptul din dreapta şi două anexe în dreapta şi în stânga (diaconicon şi baptisterium). Specialiştii spun că ar fi fost construită după modelul catedralei "Sfântul Ioan" din Efes.
Un fragment de la masa de altar, fragmente decorative de marmură, candele de sticlă, precum şi trisaghionul (piesă de cult cu triplă invocaţie a lui Dumnezeu), un capitel cu decor zoomorf, frunze de acant şi cruce, un capitel ionic cu impostă (cruce), descoperite la bazilică, sunt expuse în muzeu, unele în sala mare de la parter. În aceeaşi sală se găsesc elemente arhitectonice de templu grec şi de urbanism roman, inscripţii votive şi decrete onorifice, altare şi stele funerare. Fundalul sălii este ocupat de reconstruirea faţadei templului doric de marmură dedicat Marelui Zeu. Peste 400 de inscripţii de piatră (acte publice şi acte cu caracter privat) au fost descoperite la Histria, iar o mare parte se află în muzeu.
Câte bazilici s-au descoperit la Histria? Noi am văzut două, în condiţiile în care buruiana era mare, iar indicatoarele şi panourile cu explicaţii lipseau. Pr. Emil Dumea (Creştinismul antic în Scythia Minor (Dobrogea), Editura "Sapientia", Iaşi, 2016, p. 64), citându-l pe I. Barnea (Les munments paleochretiens de Roumanie, Vatican, 1977, p. 135-141), notează că săpăturile au scos la iveală cinci bazilici creştine din secolul al V-lea şi al VI-lea. Una dintre ele, de aproximativ 21 m lungime şi 12,50 m lăţime, situată aproape de poarta principală a oraşului, are şi o criptă. O alta (16,20 x 11,15 m), mai aproape de poarta occidentală, a rezultat în urma transformării unei clădiri publice din sec. V-VI într-o bazilică. A treia cu forme neregulate a fost construită spre sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea. A patra este o capelă privată (7,60 x 6m), probabil pentru aristocraţii din oraş. Ultima se afla extra muros, în partea de vest a oraşului. Se crede că acesta era folosită pentru serviciile funerare.
Dacă se adaugă şi bazilica descoperită în 2005 sub cea episcopală rezultă că sunt şase bazilici descoperite. În partea de sud-est a cetăţii este bazilica "Pârvan" descoperită în 1915 de Vasile Pârvan. S-a crezut că stă pe zidul de sud al cetăţii, dar săpături din 2013 au lămurit că bazilica este contemporană cu zidul şi că este construită pe alta care era mai mică. La nord de bazilică este o stradă est-vest. Nu ştim dacă în bazilicile notate de pr. Dumea sunt prinse şi acestea două. Sigur cea mică n-a fost prinsă. Astfel se poate vorbi de şapte sau opt bazilici creştine descoperite la Histria.
Cât despre bazilica extra muros, ea se află la distanţă de 200 m sud-vest de poarta mare. Datată la sfârşitul sec. V, are 28 m lungime şi 14 lăţime, zidită din piatră de şist legată cu pământ. Naosul are trei nave, cu o anexă la nord-est şi alte trei inegale la sud. În axul absidei în exterior, în anii '60, a fost descoperit mormântul unei femei nobile cu un bogat inventar de aur, datat în perioada 530-560. Se crede că personajul era unul important, care probabil a suportat cheltuielile construirii bazilicii. Cercetată de Vasile Pârvan începând cu 1914, săpăturile au fost reluate în 2001, 2006 şi 2013. Mormintele descoperite în zonă (79) sunt legate cele mai multe de o necropolă anterioară bazilicii şi celelalte de altă necropolă contemporană cu bazilica.
Unora le-a dat de gândit o amforă inedită de la Histria care are pe ea reprezentat în culoarea roşie un peşte, simbol creştin. Poate fi semnul, cred aceştia, că aici existau purtători ai noii credinţe mult înainte de apariţia bazilicilor.
La ieşirea din muzeu am întrebat paznicii şi pe doamna de la bilete de ce nu se face mai mult pentru a face cetatea mai accesibilă vizitatorilor. Mi s-a răspuns că nu li se alocă bani nici măcar pentru a cosi iarba.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-9 iulie: Dobrogea: Impresii de călătorie (VI)
* * *
Pentru cei doritori de a afla mai multe, există un documentar video în patru episoade:
* * *
Dobrogea: Impresii de călătorie (V)
Dobrogea: Impresii de călătorie (IV)
Dobrogea: Impresii de călătorie (III)
Dobrogea: Impresii de călătorie (II)
Dobrogea: Impresii de călătorie (I)
