Statuia lui Ovidiu, sarcofage şi pietre funerare, Edificiul Roman cu Mozaic şi Termele Romane
Am ieşit din muzeu. În faţă se află statuia lui Ovidiu (n. 20 martie 43 î.C. la Sulmona, d. 17 sau 18 d.C. la Constanţa). Realizată din bronz (2,60 m), este operă a sculptorului italian Ettore Ferari (a realizat, printre altele, statuile lui Ion Heliade-Rădulescu din Bucureşti, Giordano Bruno şi Giuseppe Mazzini din Roma, Giuseppe Garibaldi din Pisa, Abraham Lincoln din New York). A fost dezvelită în august 1887. Poetul, într-o atitudine meditativă, este îmbrăcat cu o togă care îi cade până la glezne, are capul aplecat şi sprijinit pe mâna dreaptă; în mâna stângă, îndoită la piept, ţine un volum. O copie a acestei statui se găseşte din 1925 şi la Sulmona (Italia), locul de naştere al poetului. Poetul Ovidius Publius Naso a fost exilat de împăratul Octavian Augustus în anul 8 d.C. la Tomis. Nu se ştie exact motivul exilării. Se crede că ar fi versurile sale licenţioase, faptul că a văzut ceea ce nu trebuia să vadă sau că s-a îndrăgostit de fiica împăratului. El însuşi notează că motivul ar fi fost "carmen et error" (o poezie şi o greşeală). În poemele sale întâlnim informaţii despre viaţa şi obiceiurile băştinaşilor. El spune că a compus versuri şi în graiul geţilor şi sarmaţilor. Înainte a de a muri a scris câteva versuri care să fie puse la mormântul lui. Locul mormântului nu se ştie (în faţa porţilor oraşului, unde i s-a înălţat şi un monument funerar, spune o sursă). Versurile sunt notate în latină şi în română pe soclul statuii de marmură albă (2,68 m): "Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul / Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent, / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată, / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin". Statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară în timpul ocupaţiei germano-bulgare, în anul 1916. Intervenţia unor ofiţeri germani a făcut să rămână pe loc.
Statuia a fost admirată şi de arhiep. Raymund Netzhammer în 1908. Iată cum descrie arhiepiscopul statuia şi cele spuse de poet despre ţară şi locuitorii ei (Din România. Incursiuni prin această ţară şi istoria ei, vol. I, Ed. "Humanitas", Bucureşti, p. 223-224): "După ce ne-am întors în piaţa principală, am admirat cu toată plăcerea monumentul lui Ovidiu, marele exilat de la Tomis. Statuia poetului gânditor, îmbrăcat în togă, ridicată în anul 1888, este opera artistică a sculptorului italian Ferari. Ce uriaşă nefericire umană, provocată de personajul însuşi, ne evocă această statuie! (...) Statuia lui Ovidiu se potriveşte aici mai bine decât oriunde în altă parte, căci lui îi datorăm zugrăvirea ţării şi a oamenilor de la Tomis şi din împrejurimile acestuia din elegiile şi din scrisorile sale pontice. Cu o pană cu adevărat de artist el conturează foarte corect ţara monotonă, asemănătoare mării, al cărei pământ nu hrăneşte nici viţa-de-vie, nici plante aromate, lipsit până şi de orice fel de tufişuri, în timp ce pe dealuri nu cresc nici măcar stejarii verzi. Şi ce imagine clasică creează Ovidiu, zugrăvindu-l pe agricultorul care, de frica permanenţilor duşmani, nici nu-şi poate cultiva ogorul sau, dacă o face, atunci este nevoit să ţină cu o mână plugul şi cu cealaltă armele! Ciobanul este prezentat în ţinută de război, adică având pe cap un coif, cântând la fluierul său înfăşurat cu smoală, în timp ce sarmaţii şi geţii cu aspect sălbatic, învăluiţi în blănuri din creştet până-n tălpi, ţin în mână, după spusele sale, în permanenţă arcul şi poartă cuţite la brâu. În afară de vitregiile vremii şi ororile războiului, Ovidiu descrie şi cuminţenia tomitanilor care-i sunt dragi şi rosteşte cuvinte de apreciere la adresa femeilor harnice, care muncesc cu spor la morile de măcinat grâne şi cară vasele cu apă pe cap".
Lângă muzeu se află sarcofage şi pietre funerare descoperite în Constanţa şi în împrejurimi. Acestea din urmă au explicaţii şi traducerea epitafurilor. Pe aleea care duce la edificiul roman cu mozaic se află 8 pietre cu inscripţii: Cecilia Artemisia (30 de ani, sec. II-III d.C.), Hermogenes (50 de ani, sec. III d.C.), Lillas (6 ani, sec. IV d.C.), Paula (sec. IV d.C.), Kyrille (sec. III-IV d.C.), Cyrillus Bessius (sec. III d.C.), Epiphania (sec. II-III d.C.), o inscripţie onorifică (sec. III d.C.).
Mesajul inscripţiilor înseamnă adevărate meditaţii. Interesantă este piatra de pe un mormânt creştin, o inscripţie aplicată pe un monument funerar păgân: "Amintire (mormânt). Paula, soţia lui Paul sirianul, hipodiacon." Se vede cum a fost şters scrisul dinainte, aplicată o cruce şi încrustat un alt scris. E o mărturie a începutului creştinismului de pe aceste meleaguri. Funcţia de subdiacon arată un creştinism organizat.
Am admirat, de asemenea, epitaful de pe altarul funerar al Epiphaniei: "Salutare, trecătorule! Şi ţie (salutare). Te-ai oprit, spunându-ţi în gând: oare cine şi de unde este acesta (care zace aici)? Ascultă, străinule, patria şi numele meu: Locul meu (de baştină) a fost mai înainte Hellada. M-am născut (adică) din mamă atheniană şi din tată originar din Hemione, iar numele îmi este Epiphania. Am văzut multe ţinuturi şi am plutit pe tot întinsul mării, căci îmi erau armatori şi tatăl şi soţul, pe care, după moarte, i-am aşezat, cu mâini curate, în mormânt. Cu adevărat fericită îmi era înainte viaţa! M-am născut între muze şi m-am împărtăşit din bunurile înţelepciunii. Ca femeie unor femei am dat mult (ajutor) soţiilor părăsite, stăpânită fiind de sentimente pioase. De asemenea, am ajutat mult pe cea reţinută de patul de suferinţă. Căci mi-am dat bine seama că nu pe măsura pietăţii lor este soarta muritorilor.
Hermogenes, ancyirianul şi tomitanul, din tribul Oinopes, plin de recunoştinţă faţă de soţia sa, a consacrat (acest monument) ca amintire." Dincolo de ce ni se spune că a făcut această femeie, propoziţia: "Nu pe măsura pietăţii lor este soarta muritorilor", dă mult de gândit, regăsind ideea în Cartea lui Iob, în psalmi sau în Qohelet.
De altfel, mai toate pietrele ne salutau prin mesajul lor: "Salutare, oricine ai fi cel care treci pe lângă mormintele noastre!", "Salutare, trecătorule!", "Salutare, trecătorule, şi iarăşi sănătate pentru ceilalţi!", "Să trăieşti, trecătorule!"
Am mers apoi la Edificiul Roman cu Mozaic şi Termele Romane care se află la capătul aleii cu monumentele funerare. Mozaicul Roman are o suprafaţă de peste 2.000 mp, fiind considerată o minune a civilizaţiei antice. Descoperit în 1959, cu prilejul unor lucrări edilitare efectuate pe faleza portului modern, complexul acoperit şi amenajat (structură din oţel, beton şi sticlă, pentru protecţie) dă o idee despre modul de viaţă al locuitorilor din secolele IV-VII d.C. Ridicat la finalul secolului al II-lea, a fost extins şi amplificat în secolele următoare. Mozaicul, încăperile boltite şi marfa descoperită în magazii arată activitatea comercială care se desfăşura în port.
Construcţia este realizată în terase. Cele 11 magazii boltite de la nivelul inferior unde erau descărcate produsele realizau legătura navelor sosite în port cu cetatea. Ele au fost acoperite cu pământ după terminarea cercetărilor, iar în spaţiul de deasupra a fost organizat un mic parc arheologic. La nivelul superior (care corespunde cu nivelul actual al Pieţei Ovidiu) se află acelaşi număr de magazii (înalte de 8 m, largi de 6 m şi lungi de 11 m) care asigurau depozitarea mărfurilor pentru realizarea schimburilor comerciale în una dintre pieţele publice ale vechiului oraş. Ele sunt prevăzute cu intrări masive şi praguri lucrate din calcar alb. În aceste magazii din urmă s-au descoperit 120 de amfore întregi sau fisurate al căror conţinut s-a conservat în timp (produse minerale şi vegetale, vopsele, răşini ca smirna şi tămâia, crampoane de fier, minereuri de fier etc.). O scară de calcar conduce la sala cu mozaic (101 m lungime, 21,45 m lăţime) realizat din pietricele de diferite culori (alb, negru, galben, crem, verde închis, roşu-cărămiziu şi roşu-vineţiu), fiind datat în jurul secolului V d.C. Din această sală se mai păstrează o parte din peretele lung şi unul dintre pereţii laterali. Este locul unde se întâlneau negustorii, unde se făceau afaceri şi se fixau preţurile produselor. La mozaicul care se mai păstrează pe o suprafaţă de 600 mp impresionează formele geometrice şi elementele vegetale sau zoomorfe: vrej de iederă, cercuri intersectate, împletituri şi meandre, carouri, vase greceşti cu frunze, porumbel, funia simplă, unda etruscă, dinţii de lup. Sus, în coridoarele care permit vizitarea mozaicului sunt expuse o parte din mărfurile descoperite în magaziile boltite: ancore de metal, piroane de fier conservate în amfore, minereu de fier, tipare de opaiţe, greutăţi de marmură pentru cântare, amfore încărcate cu diferite răşini.
În apropiere se pot vedea vestigii datate în aceeaşi perioadă ca mozaicul. O inscripţie în limba greacă arată că pe acest loc se aflau băile publice. Se poate vedea vestiarul (lentiarion). Având 300 mp, sala principală era pavată cu marmură albă, fiind încălzită prin intermediul unor tuburi de ceramică, aerul cald fiind adus de la un sistem de încălzire subteran.
(O parte dintre fotografii sunt luate de pe diverse site-uri, printre care http://pontuleuxin.ro, https://ecomareaneagra.wordpress.com, o altă parte au fost făcute la faţa locului cu propriile aparate de fotografiat).
Pr. Cornel Cadar
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-9 iulie: Dobrogea: Impresii de călătorie (V)
* * *
Dobrogea: Impresii de călătorie (IV)
Dobrogea: Impresii de călătorie (III)
Dobrogea: Impresii de călătorie (II)
Dobrogea: Impresii de călătorie (I)
