De Antonio Gaspari
De la 5 la 19 octombrie 2014, se va desfăşura, la Roma, Sinodul extraordinar despre familie. Pentru a-l pregăti cât mai bine a fost formulat - din voinţa papei Francisc - un chestionar cu 38 de întrebări trimis apoi la toate diecezele din lume.
Secretarul Sinodului Episcopilor, cardinalul Lorenzo Baldisseri, a explicat că din fiecare dieceză se aşteaptă "nu numai ceea ce gândeşte episcopul", ci "o sinteză a ceea ce oamenii gândesc şi cum trăiesc", în aşa fel încât "să avem pulsul bazei".
În acest context şi ca pregătire pentru Sinod, cardinalul Walter Kasper a formulat o lungă şi detaliată conferinţă despre tema Evanghelia Familiei la Consistoriul extraordinar din 20 şi 21 februarie.
Sâmbătă, 1 martie, întregul text al conferinţei cardinalului Kasper a fost publicat de cotidianul roman Il Foglio. Acest fapt a provocat mare senzaţie, nu numai pentru că publicarea nu a fost autorizată de autor, ci mai ales pentru că despre problema divorţaţilor recăsătoriţi şi a accesului la împărtăşanie este în desfăşurare o discuţie intensă.
Încă înainte de a citi şi a înţelege care este realmente gândirea cardinalului german, au plouat critici şi polemici. Dar ce a spus cu adevărat Kasper? Textul complet al conferinţei cardinalului a fost publicat săptămâna trecută de Editura Queriniana într-o broşură de 78 de pagini, cu titlul Evanghelia familiei.
În capitul al cincilea, intitulat întocmai Problema divorţaţilor recăsătoriţi, cardinalul Kasper scrie: "Dacă ne gândim la importanţa familiilor pentru viitorul Bisericii, numărul în creştere rapidă al familiile destrămate apare o tragedie şi mai mare. Există multă suferinţă. Nu e suficient să luăm în considerare problema numai din punctul de vedere şi din perspectiva Bisericii ca instituţie sacramentală; avem nevoie de o schimbare a paradigmei şi trebuie să luăm în considerare situaţia şi din perspectiva celui care suferă şi cere ajutor".
Este clar, afirmă cardinalul, că "nu se poate propune o soluţie diferită sau contrară cuvintelor lui Isus. Indisolubilitatea unei căsătorii sacramentale şi imposibilitatea unei noi căsătorii cât timp trăieşte celălalt partener face parte din tradiţia de credinţă obligatorie a Bisericii care nu poate să fie abandonată sau neglijată făcând referinţă la o înţelegere superficială a milostivirii ieftine".
Aşadar întrebarea este cum poate Biserica să corespundă binomului indisolubil de fidelitate şi milostivire a lui Dumnezeu în acţiunea pastorală cu privire la divorţaţii recăsătoriţi cu rit civil. Deja Familiaris consortio la numărul 24 şi Sacramentum caritatis la numărul 29, vorbeau în mod iubitor despre aceşti creştini, asigurându-i cu sunt parte a Bisericii şi invitându-i să participe la viaţa ei.
Desigur "situaţiile sunt foarte diferite şi trebuie deosebite cu grijă. Aşadar o soluţie generală pentru toate cazurile nu poate să existe". Şi Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, deja în 1994, a tratat problema şi papa Benedict al XVI-lea a sintetizat poziţia sa în timpul Întâlnirii internaţionale a familiilor la Milano în 2012, reafirmând că "divorţaţii recăsătoriţi nu pot să primească împărtăşania sacramentală, dar pot s-o primească pe cea spirituală".
Cardinalul Kasper susţine că deşi răspunsul părinţilor Bisericii nu era univoc, "totuşi, ca principiu este clar că Biserica a continuat să caute mereu o cale dincolo de rigorism şi de laxism, făcând în asta referinţă la autoritatea de a lega şi de a dezlega (Mt 16,19; 18,8; In 20,23) conferită de Domnul". "În Crez - spune el - mărturisim: credo in remissionem peccatorum. Asta înseamnă: pentru cel care s-a convertit, iertarea este mereu posibilă. Dacă este posibilă pentru un asasin, este posibilă şi pentru un adulter".
În acest context cardinalul prezintă câteva opţiuni părinţilor sinodali: "Dacă un divorţat recăsătorit: 1. Se căieşte de eşecul primei sale căsătorii, 2. Dacă a clarificat obligaţiile din prima căsătorie, dacă este definitiv exclus ca să se întoarcă înapoi, 3. Dacă nu poate abandona fără alte păcate angajamentele asumate cu noua căsătorie civilă, 4. Dacă însă se străduieşte să trăiască pe cât posibil cât mai bine a doua căsătorie pornind de la credinţă şi să-şi educe copiii în credinţă, 5. Dacă are dorinţa de sacramente ca izvor de forţă în situaţia sa, trebuie sau putem să-i negăm, după un timp de orientare (metanoia), sacramentul Pocăinţei şi apoi al Împărtăşaniei?".
"Îmi doresc - continuă cardinalul - că pe calea acestei discretio, în cursul procesului sinodal vom reuşi să găsim un răspuns comun pentru a mărturisi în mod credibil cuvântul lui Dumnezeu în situaţiile umane dificile, ca mesaj de fidelitate, dar şi ca mesaj de milostivire, de viaţă şi de bucurie".
În concluzie Kasper scrie: "Nu putem limita dezbaterea la situaţia divorţaţilor recăsătoriţi şi la multele alte situaţii pastorale dificile care n-au fost menţionate în acest context. Trebuie să luăm un punct de plecare pozitiv şi să redescoperim şi să vestim evanghelia familiei în toată frumuseţea sa".
"Adevărul convinge prin frumuseţea sa", continuă cardinalul, şi îndeamnă: "Trebuie să contribuim, cu cuvintele şi faptele, să facem în aşa fel încât persoanele să găsească fericirea în familie şi în acest mod să poată da celorlalte familii mărturie despre această bucurie a lor. Trebuie să înţelegem din nou familia ca Biserică familială, s-o facem calea privilegiată a noii evanghelizări şi a reînnoirii Bisericii, o Biserică ce merge la oameni şi cu oamenii".
"În familie - conclude cardinalul - persoanele sunt acasă sau măcar caută o casă în familie. În familii Biserica întâlneşte realitatea vieţii. Pentru aceasta familiile sunt bancul de probă al pastoraţiei şi urgenţă a noii evanghelizări. Familia este viitorul. Şi pentru Biserica ea constituie calea viitorului".
(După Zenit, 21 martie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
