Aceasta există din anul jubiliar 2000, începând cu 30 aprilie, când papa Ioan Paul al II-lea stabilea pentru întreaga Biserică Romano-Catolică sărbătoarea dedicată milostivirii divine în a II-a Duminică a Paştelui. În aceeaşi zi, sfântul papă o canoniza pe crainica divinei îndurări, călugăriţa şi mistica poloneză Faustina Kowalska.
O zi dedicată divinei îndurări are la rădăcină dorinţa pe care Isus a exprimat-o în viziunile avute de această călugăriţă pe durata mai multor ani, consemnate într-un jurnal devenit din ce în ce mai cunoscut în lume: "Doresc ca prima duminică după Paşti să devină sărbătoarea milostivirii" (Jurnal, 299).
Icoana divinei îndurări, tot mai răspândită în biserici şi în casele credincioşilor, este referinţa vizuală cea mai puternică, realizată după indicaţiile pe care Isus le-a făcut sfintei Faustina. Ea ilustrează, prin cele două raze care ţâşnesc din inima lui Isus, sublimul adevăr că milostivirea lui Dumnezeu este într-o revărsare continuă asupra lumii, îndeosebi asupra celor păcătoşi care recunosc cu sinceritate şi căinţă că au nevoie de ea.
Rozariul divinei îndurări este devoţiunea care imprimă în sufletele credincioşilor, prin caracterul repetitiv al cuvintelor, pietatea şi credinţa în Dumnezeu care se comunică lor prin milostivire.
Sunt multe gândurile pe care sfânta Faustina le exprimă ca venind direct de la Isus. Ea nu pare să filtreze cuvintele Domnului, nici să le reformuleze în stil personal, ci le redă cu simplitate la persoana întâi: "Îndurarea mea este atât de mare, că nicio minte, nici a oamenilor, nici a îngerilor, nu o poate înţelege".
Papii de după Conciliul al II-lea din Vatican au împrospătat tot mai mult în documentele şi magisteriul lor conştiinţa Bisericii cu privire la înţelegerea lui Dumnezeu din perspectiva milostivirii. Teologia scolastică, persistentă veacuri de-a rândul în Biserică, dăduse o prea mare importanţă definirii lui Dumnezeu prin intermediul unor noţiuni abstracte, luate din câmpul metafizicii sau al filosofiei. Mai mult decât fiinţă absolută, atotputernică sau imuabilă, omniprezentă sau în afara oricărei determinări, simplă şi necauzată, Dumnezeu este milostivirea care pătrunde în meandrele istoriei umane, îl interpelează pe om şi-l cheamă la mântuire.
Milostivirea este nota definitivă, caracteristica fundamentală, definiţia pe care atâtea texte biblice vin să o întărească atunci când e vorba de natura lui Dumnezeu. Ne asigură Cartea Înţelepciunii că Dumnezeul nostru le guvernează pe toate cu îndurare (cf. Înţ 15,1), iar îndurările lui nu se termină niciodată, ci se reînnoiesc în fiecare dimineaţă (Lam 3,22). Psalmul 136 ne repetă, fără să se mai sature, că veşnică este îndurarea lui Dumnezeu. Isus se descoperă pe sine ca icoană a milostivirii lui Dumnezeu în atâtea locuri din evanghelie, el nu doar învăţând despre ea, ci întrupând-o în felul său de a fi cu oamenii.
Milostivirea divină, spunea papa Francisc, este ceea ce are nevoie în mod indispensabil fiecare om, indiferent cum se raportează la religie, lume sau Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, ceva ce nimeni nu-şi poate revendica sieşi ca un drept al său. E ceea ce Dumnezeu oferă într-un prezent continuu omului care îşi recunoaşte limitele şi mai ales slăbiciunile. Îi dăm atâtea motive lui Dumnezeu să fie îndurător cu noi!
Apelăm la milostivirea lui Dumnezeu, la această paradoxală expresie a atotputerniciei sale cu noi, cerem cu umilinţă îndurarea Domnului asupra noastră, pentru că Dumnezeu este atât de Dumnezeu atunci când are în cine să reverse milostivire, iar omul devin atât de om când primeşte ceea ce Dumnezeu vrea să-i ofere cu nesaţ.
Considerând limitele timpului de faţă, ne putem lua un răgaz astăzi pentru a sta cu privirea pe icoana Divinei Îndurări, contemplând cu pietate chipul lui Isus, blândeţea din ochii lui, dorindu-ne ca razele inimii lui să nu treacă pe lângă noi, ci să ne ajungă în inimă.
Putem să recităm Rozariul divinei îndurări, în familie sau împreună cu alţi oameni, conectându-ne prin video sau telefon. Nu facem altceva decât să simţim, individual sau comunitar, sărbătoarea Divinei Îndurări.
Pr. Cristian Diac
