La rugăciunea "Regina coeli" din ziua de duminică, 6 aprilie 2008, papa Benedict al XVI-lea a salutat participanţii la Primul Congres Mondial dedicat Divinei Îndurări, încredinţându-le un mandat: "Mergeţi şi fiţi mărturisitori ai Divinei Îndurări, izvor de speranţă pentru orice om şi pentru lumea întreagă. Domnul Înviat să fie cu voi".

Sfântul Părinte a ţinut să ne reamintească sinteza evangheliei cuprinsă în cuvintele: "Fiţi milostivi" ce a constituit experienţa atâtor persoane care au marcat Biblia, dar şi istoria contemporană.

La un an după moartea papei Ioan Paul al II-lea, actualul papă afirma: "Misterul iubirii milostive a lui Dumnezeu era în centrul pontificatului predecesorului meu".

Divina Îndurare a constituit o parte componentă a experienţei personale şi a vieţii spirituale a neuitatului papă. Fascinat de secretul Divinei Îndurări, pe când lucra la fabrica chimică de la Solvay, cu saboţi în picioare, zilnic, străbătea strada ce trecea prin faţa mănăstirii unde trăia sora Faustina vizitând deseori capela. Mai târziu, la Collevalenza, cu ocazia primei vizite după atentatul din 13 mai 1981, papa afirma: "Divina Îndurare marchează pontificatul meu".

Pentru a mări între oameni încrederea în milostivirea divină a Părintelui ceresc, papa Ioan Paul al II-lea, apostolul Îndurării Divine, a publicat enciclica Dives in misericordia, a oficializat cultul faţă de iubirea milostivă a lui Dumnezeu la 30 aprilie 2000, în ziua canonizării sorei Faustina, şi a consacrat lumea întreagă Divinei Îndurări la Lagiewniki (unde a trăit sora Faustina), în 2002.

Insistenţa Sfântului Părinte şi congresul care ne-a oferit oportunitatea de a aprofunda mesajul Divinei Îndurări ne pune în faţa mai multor interogative şi anume:

1. Cui este adresat acest mesaj de speranţă?

- lumii întregi

În afară de Milostivirea lui Dumnezeu nu există un alt izvor al speranţei pentru oameni, afirma Sfântul Părinte, la Lagiewski, cu ocazia sfinţirii sanctuarului dedicat Divinei Îndurări.

- Bisericii

Noi toţi avem nevoie de a experimenta iubirea milostivă a Tatălui ceresc şi prin sacramentul Reconcilierii, iar congresul ne-a oferit această posibilitate prin spaţiile dedicate adoraţiei euharistice, în diferitele biserici din Roma.

- tuturor celor ce suferă

În mod deosebit spre cei încercaţi de suferinţe trupeşti şi sufleteşti se îndreaptă mesajul Divinei Îndurări.

Sora Elvira, fondatoarea Comunităţii "Cenacolul", îşi dedică întreaga viaţă pentru recuperarea tinerilor căzuţi în prada drogurilor. Câteva tinere, vindecate şi deja angajate în viaţa consacrată, alături de fondatoarea lor, ne-au demonstrat şi prin spectacolul din Piazza "Navona" efectele concrete ale Divinei Îndurări.

- tuturor celor ce aparţin confesiunilor creştine

Conştientă că rugăciunea lui Isus "Ca toţi să fie una" (In 17,21), se poate realiza numai prin iubirea milostivă a Lui Dumnezeu, Biserica a invitat la congres un reprezentant al patriarhatului ortodox de la Moscova. Episcopul Hilarion Alfeye, citându-l pe sf. Isac Sirianul, un sfânt venerat de creştinii ortodocşi ruşi, ne-a întărit convingerea că "o inimă milostivă iubeşte întreaga creaţie". Discursul său, aplaudat îndelung, şi prezenţa sa la congres, au fost privite ca un semn al apropierii dintre Occident şi Orient.

- tuturor celor ce îmbrăţişează religiile necreştine

Cardinalul Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon, ne-a împărtăşit experienţa pelerinajului comunităţilor creştine şi musulmane, din Lyon, la o mănăstire catolică din Algeria. Acolo au discutat, s-au rugat citind versete din Coran şi din evanghelie, au invocat milostivirea divină pentru asasinii călugărilor catolici martirizaţi şi a concluzionat: "Este necesar să trecem de la atitudinea de toleranţă la cea de stimă reciprocă şi de încredere în interlocutor".

Mons. Albert Ranjith, secretarul Congregaţiei pentru Cultul divin, scoţând în evidenţă aspectul carităţii în religiile budistă, hinduistă şi musulmană, a subliniat perfecţiunea iubirii creştine şi urgenţa mandatului misionar, de a-l vesti pe Cristos. Concluzia sa finală, aplaudată îndelung, s-a rezumat la cuvintele evangheliei: "Curaj. Nu vă temeţi. Eu sunt cu voi..."

2. Cum să fie transmis acest mesaj de speranţă?

Isus îi spunea sorei Faustina: "Iată care sunt cele trei moduri de manifestare a milostivirii faţă de aproapele: 1) fapta concretă, 2) cuvântul, 3) rugăciunea. În acestea se află plinătatea îndurării şi dovada de netăgăduit a iubirii faţă de mine".

3. Când să transmitem mesajul?

Pentru ziua de 3 aprilie 2005, regretatul papă scrisese următoarele cuvinte: "Numai iubirea schimbă inimile şi oferă pacea. E atât de necesară iubirea în lume". Nu a mai ajuns să pronunţe aceste cuvinte, căci moartea l-a împiedicat, însă mesajul său nu a pierdut nimic din actualitate şi validitate; el este ca un kairos pentru timpul nostru.

Dumnezeu este iubire, iar iubirea este îndurare care luminează drumul oamenilor în al treilea mileniu.

4. Care este scopul final?

Cunoaşterea şi redescoperirea lui Cristos, a iubirii sale milostive prezente în Cuvântul lui Dumnezeu, în Euharistie, în sacramentul Reconcilierii şi în devoţiunea către sfânta Fecioară Maria (card. Backis, Lituania). Nu putem fi mărturisitori autentici ai Divinei Îndurări, dacă nu am experimentat noi înşine, mai întâi, iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Actualul papă, la rugăciunea "Regina coeli", duminică, 30 martie 2008, a încredinţat congresul ocrotirii sfintei Fecioare Maria, Maica Milei. Ea, prima adoratoare a Cuvântului întrupat, ne va asista cu iubirea sa maternă în misiunea încredinţată şi ne va conduce în rândul adoratorilor Divinei Îndurări pentru a contempla frumuseţea eternă care este în inima euharistică a lui Isus.

Sr. Iosefina Rediu,
Congregaţia Inimii Neprihănite