Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea cu ocazia privegherii de rugăciune cu tinerii care a avut loc sâmbătă la hipodromul Randwick.
* * *
În engleză:
Preaiubiţi tineri, încă o dată, în această seară, am auzit marea promisiune a lui Cristos - "veţi primi putere de la Duhul Sfânt care se va coborî peste voi" - şi am ascultat porunca lui - "îmi veţi fi martori... până la marginile pământului" (Fap 1,8). Tocmai acestea au fost ultimele cuvinte pe care Isus le-a rostit înainte de înălţarea sa la cer. Ce au simţit apostolii când le-au auzit, putem doar să ne imaginăm. Dar ştim că iubirea lor profundă faţă de Isus şi încrederea lor în cuvântul lui i-a făcut să se adune şi să aştepte; nu să aştepte fără scop, ci împreună, uniţi în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria în camera de sus (cf. Fap 1,14). În seara asta noi facem acelaşi lucru. Adunaţi în faţa crucii noastre care a călătorit aşa de mult şi în faţa icoanei Mariei, sub strălucirea cerească a constelaţiei Crucii Sudului, noi ne rugăm. În seara asta, eu mă rog pentru voi şi pentru tinerii din orice parte a lumii. Lăsaţi-vă inspiraţi de exemplul patronilor voştri! Primiţi în inima voastră şi în mintea voastră cele şapte daruri ale Duhului Sfânt! Recunoaşteţi şi credeţi în puterea Duhului Sfânt în viaţa voastră!
Ziua trecută am vorbit despre unitatea şi despre armonia creaţiei lui Dumnezeu şi despre locul nostru în ea. Am amintit că, prin marele dar al Botezului, noi, care suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem renăscuţi, am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu, creaturi noi. De aceea, ca fii ai luminii lui Cristos - simbolizată de lumânările aprinse pe care le ţineţi acum în mână - dăm mărturie în lumea noastră despre strălucirea pe care n-o poate învinge nici un întuneric (cf. In 1,5).
În seara asta să ne fixăm atenţia asupra "modului cum" să devenim martori. Avem nevoie să cunoaştem persoana Duhului Sfânt şi prezenţa lui dătătoare de viaţă în viaţa noastră. Nu este ceva uşor! De fapt, varietatea de imagini pe care o găsim în Scriptură cu privire la Duhului Sfânt - vântul, focul, suflul - sunt un semn al dificultăţii noastre de a exprima despre el o înţelegere articulată a noastră. Şi totuşi ştim că Duhul Sfânt este cel care, deşi tăcut şi invizibil, oferă direcţie şi definiţie mărturiei noastre despre Isus Cristos.
Voi ştiţi deja că mărturia noastră creştină este oferită unei lumi care prin multe aspecte este fragilă. Unitatea creaţiei lui Dumnezeu este slăbită de răni care merg în profunzime, atunci când relaţiile sociale se rup sau atunci când spiritul uman este aproape complet zdrobit prin exploatarea şi abuzarea persoanelor. De fapt, societatea contemporană suferă un proces de fragmentare din cauza unui mod de a gândi care este din natura sa de scurtă vedere, pentru că neglijează întregul orizont al adevărului - al adevărului despre Dumnezeu şi despre noi. Prin natura sa, relativismul nu reuşeşte să vadă întregul cadru. Nu cunoaşte chiar acele principii care ne fac capabili să trăim şi să creştem în unitate, în ordine şi în armonie.
Care este răspunsul nostru, ca martori creştini, la o lume dezbinată şi fragmentată? Cum putem oferi speranţa de pace, de vindecare şi de armonie acelor "staţiuni" de conflict, de suferinţă şi de tensiune prin care voi aţi ales să treceţi cu această Cruce a Zilei Mondiale a Tineretului? Unitatea şi reconcilierea nu pot fi obţinute numai prin eforturile noastre. Dumnezeu ne-a făcut unul pentru altul (cf. Gen 2,24) şi numai în Dumnezeu şi în Biserica sa putem găsi acea unitate pe care o căutăm. Şi totuşi, în faţa imperfecţiunilor şi dezamăgirilor atât individuale cât şi instituţionale, noi suntem tentaţi uneori să construim în mod artificial o comunitate "perfectă". Nu e vorba de o tentaţie nouă. Istoria Bisericii conţine multe exemple de tentative de a înşela sau de a escalada slăbiciunile şi eşecurile umane pentru a crea o unitate perfectă, o utopie spirituală.
Aceste tentative de a construi unitatea în realitate o ameninţă! A-l separa pe Duhul Sfânt de Cristos prezent în structura instituţională a Bisericii ar compromite unitatea comunităţii creştine, care este exact darul Duhului! Asta ar trăda natura Bisericii ca templu viu al Duhului Sfânt (cf. 1Cor 3,16). De fapt, Duhul conduce Biserica pe calea adevărului deplin şi o unifică în comuniune şi în lucrările ministerului (cf. Lumen gentium, 4). Din păcate, tentaţia de "a merge înainte singuri" persistă. Unii vorbesc despre comunitatea lor locală ca despre ceva separat de aşa-numita Biserică instituţională, descriind-o pe prima ca flexibilă şi deschisă Duhului, iar pe a doua ca rigidă şi lipsită de Duhul Sfânt.
Unitatea aparţine esenţei Bisericii (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 813); este un dar pe care trebuie să-l recunoaştem şi să-l îndrăgim. În seara aceasta ne rugăm pentru propunerea noastră de a cultiva unitatea: de a contribui la ea, de a rezista oricărei tentaţii de a pleca! Pentru că exact amplitudinea, viziunea vastă a credinţei noastre - solidă şi în acelaşi timp deschisă, consistentă şi în acelaşi timp dinamică, adevărată şi totuşi mereu îndreptată spre o cunoaştere mai profundă - putem s-o oferim lumii noastre. Dragi tineri, oare nu din cauza credinţei voastre prietenii în dificultate sau în căutarea sensului în viaţa lor vi s-au îndreptat către voi? Fiţi vigilenţi! Să ştiţi să ascultaţi! Prin disonanţele şi diviziunile lumii, voi puteţi auzi glasul unanim al omenirii? De la copilul abandonat dintr-un lagăr în Darfur la un adolescent tulburat, la un părinte neliniştit într-o periferie oarecare, sau poate chiar acum din adâncimile inimii voastre răsună acelaşi strigăt uman care tânjeşte după o recunoaştere, după o apartenenţă, după unitate. Cine satisface această dorinţă umană esenţială de a fi una, de a fi cufundat în comuniune, de a fi edificat, de a fi condus la adevăr? Duhul Sfânt! Acesta este rolul lui: să ducă la împlinire lucrarea lui Cristos. Îmbogăţiţi cu darurile Duhului, voi veţi avea forţa de a merge dincolo de viziunile parţiale, de utopia zadarnică, de precarietatea trecătoare, pentru a oferi coerenţa şi certitudinea mărturiei creştine!
Prieteni, atunci când recităm Crezul afirmăm: "Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul". "Duhul creator" este puterea lui Dumnezeu care dă viaţă întregii creaţii şi este izvorul de viaţă nouă şi îmbelşugată în Cristos. Duhul menţine Biserica unită cu Domnul său şi fidelă faţă de Tradiţia apostolică. El este inspiratorul Sfintelor Scripturi şi conduce Poporul lui Dumnezeu la plinătatea adevărului (cf. In 16,13). În toate aceste moduri Duhul este "cel care dă viaţă", care ne conduce la însăşi inima lui Dumnezeu. Astfel, cu cât îi permitem mai mult Duhului să ne conducă, cu atât va fi mai mare configurarea noastră cu Cristos şi cu atât va fi mai profundă cufundarea noastră în viaţa lui Dumnezeu unul şi întreit.
Această participare la însăşi natura lui Dumnezeu (cf. 2Pt 1,4) are loc, în desfăşurarea evenimentelor zilnice ale vieţii, în care el este mereu prezent (cf. Bar 6,67). Totuşi există momente în care putem fi tentaţi să căutăm o anumită satisfacţie în afara lui Dumnezeu. Însuşi Isus i-a întrebat pe cei doisprezece: "Vreţi oare să plecaţi şi voi?" (In 6,67). O astfel de îndepărtare oferă eventual iluzia libertăţii. Dar unde ne duce? La cine putem noi să mergem? De fapt, în inimile noastre ştim că numai Domnul are "cuvintele vieţii veşnice" (In 6,67-69). Îndepărtarea de el este numai rodul unei tentative fără importanţă de a fugi de noi înşine (cf. Sfântul Augustin, Confesiuni VIII,7). Dumnezeu este cu noi în realitatea vieţii şi nu în fantezie! Să înfruntăm realitatea, nu să scăpăm de ea: acest lucru îl căutăm noi! De aceea, Duhul Sfânt, cu delicateţe, dar şi cu hotărâre ne atrage la ceea ce este real, la ceea ce este durabil, la ceea ce este adevărat. Duhul ne aduce din nou la comuniunea cu Preasfânta Treime!
Duhul Sfânt a fost în diferite moduri persoana uitată din Preasfânta Treime. O înţelegere clară a lui pare aproape să nu fie la îndemâna noastră. Şi totuşi, atunci când eram încă băieţandru, părinţii mei, ca şi ai voştri, m-au învăţat semnul Crucii şi astfel am ajuns repede să înţeleg că există un Dumnezeu în trei Persoane, şi că Treimea este în centrul credinţei şi vieţii creştine. Atunci când am crescut în aşa fel încât să am o anumită înţelegere a lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Dumnezeu Fiul - numele însemnau deja foarte mult - înţelegerea celei de-a treia Persoane a Treimii rămânea foarte slabă. De aceea, ca preot tânăr care a primit misiunea de a preda teologie, m-am hotărât să-i studiez pe martorii eminenţi ai Duhului în istoria Bisericii. În acest itinerar am ajuns să-l citesc, printre alţii, pe marele sfânt Augustin.
Înţelegerea Duhului Sfânt pe care a avut-o el s-a dezvoltat în mod treptat; a fost o luptă. Tânăr fiind a urmat maniheismul - una din acele tentative pe care le-am menţionat mai înainte, de a crea o utopie spirituală separând lucrurile spiritului de cele ale trupului. Prin urmare, la început el era suspicios în faţa învăţăturii creştine despre întruparea lui Dumnezeu. Şi totuşi experienţa iubirii lui Dumnezeu prezent în Biserică l-a făcut să caute izvorul ei în viaţa lui Dumnezeu unul şi întreit. Acest lucru l-a dus la trei intuiţii deosebite despre Duhul Sfânt ca legătură de unitate în interiorul Preasfintei Treimi: unitate ca şi comuniune, unitate ca iubire durabilă, unitate ca donatoare şi dar. Aceste trei intuiţii nu sunt numai teoretice. Ele ajută să explicăm cum acţionează Duhul. Într-o lume în care fie indivizii, fie comunităţile suferă de lipsa de unitate şi de coeziune, aceste intuiţii ne ajută să rămânem sintonizaţi cu Duhul şi să extindem şi să clarificăm domeniul mărturiei noastre.
De aceea, cu ajutorul sfântului Augustin, să încercăm să ilustrăm ceva din lucrarea Duhului Sfânt. El notează că cele două cuvinte "Duh" şi "Sfânt" se referă la ceea ce aparţine naturii divine; cu alte cuvinte, la ceea ce este împărtăşit de Tatăl şi de Fiul, la comuniunea lor. De aceea, dacă caracteristica proprie a Duhului este de a fi ceea ce este împărtăşit de Tatăl şi de Fiul, Augustin concluzionează că speciala calitate a Duhului este unitatea. O unitate de comuniune trăită: o unitate de persoane în relaţie reciprocă de dăruire constantă; Tatăl şi Fiul care se dăruiesc unul altuia. Astfel începem să întrevedem, cred, cât de iluminată este această înţelegere a Duhului Sfânt ca unitate, ca şi comuniune. O adevărată unitate nu poate să fie întemeiată niciodată pe relaţii care neagă demnitatea egală a celorlalte persoane. Şi unitatea nu este nici doar suma totală a grupurilor prin care noi încercăm uneori să ne "definim" pe noi înşine. De fapt, numai în viaţa de comuniune unitatea se susţine şi identitatea umană se realizează pe deplin: recunoaştem necesitatea comună de Dumnezeu, răspundem la prezenţa unificatoare a Duhului Sfânt şi ne dăruim reciproc slujind unii altora.
A doua intuiţie a lui Augustin - adică, Duhul Sfânt ca iubire care rămâne - coboară din studiul pe care l-a făcut asupra Primei Scrisori a sfântului Ioan, acolo unde autorul ne spune că "Dumnezeu este iubire" (1In 4,16). Augustin sugerează că aceste cuvinte, deşi se referă la Treime în ansamblul ei, trebuie să se înţeleagă şi că exprimă o caracteristică deosebită a Duhului Sfânt. Reflectând asupra naturii permanente a iubirii - "cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el" (ibid.) - Augustin se întreabă: iubirea sau Duhul garantează darul durabil? Şi aceasta este concluzia la care ajunge el: "Duhul Sfânt face ca noi să locuim în Dumnezeu şi Dumnezeu să locuiască în noi; dar iubirea face asta. De aceea Duhul este Dumnezeu ca iubire!" (De Trinitate 15,17,31). Este o explicaţie magnifică: Dumnezeu se împărtăşeşte pe el însuşi ca iubire în Duhul Sfânt. Ce altceva putem şti pe baza acestei intuiţii? Iubirea este semnul prezenţei Duhului Sfânt! Ideile sau cuvintele care sunt lipsite de iubire - chiar dacă apar sofisticate sau complicate - nu pot să fie "ale Duhului". Mai mult: iubirea are o caracteristică deosebită; departe de a fi indulgentă sau volubilă, are o misiune sau un scop care trebuie îndeplinit: acela de a rămâne. Prin natura sa iubirea este durabilă. Încă o dată, dragi prieteni, putem să mai aruncăm o scurtă privire asupra a ceea ce Duhul Sfânt oferă lumii: iubirea care dizolvă nesiguranţa; iubirea care depăşeşte frica trădării; iubirea care poartă în sine veşnicia; iubirea adevărată care ne introduce într-o unitate care rămâne!
A treia intuiţie - Duhul Sfânt ca dar - Augustin o deduce din reflecţia cu privire la un text evanghelic pe care cu toţii îl cunoaştem şi-l iubim: colocviul lui Isus cu samariteana la fântână. Aici Isus se revelează ca dătător al apei vii (cf. In 4,10), care apoi este calificată ca Duh Sfânt (cf. In 7,39; 1Cor 12,13). Duhul este "darul lui Dumnezeu" (In 4,10) - izvorul interior (cf. In 4,14) - care satisface cu adevărat setea noastră cea mai profundă şi ne conduce la Tatăl. Din această observaţie Augustin conclude că Dumnezeul care ni se dăruieşte nouă ca dar este Duhul Sfânt (cf. De Trinitate, 15,18,32). Prieteni, încă o dată să aruncăm o privire asupra Treimii aflată în acţiune: Duhul Sfânt este Dumnezeu care veşnic se dăruieşte; asemenea unui izvor peren, el oferă nici mai mult nici mai puţin decât pe sine însuşi. Observând acest dar neîntrerupt, ajungem să vedem limitele a tot ceea ce piere, nebunia unei mentalităţi consumiste. Îndeosebi, începem să înţelegem de ce căutarea noutăţii ne lasă nesatisfăcuţi şi doritori a altceva. Oare nu căutăm noi un dar veşnic? Izvorul care nu se va epuiza niciodată? Împreună cu samariteana exclamăm: Dă-mi această apă, pentru ca să nu-mi mai fie sete (cf. In 4,15).
Preaiubiţi tineri, am văzut că Duhul Sfânt realizează comuniunea minunată a celor care cred în Cristos Isus. Fidel faţă de natura sa de dătător şi în acelaşi timp de dar, el este acum în acţiune prin intermediul vostru. Inspiraţi de intuiţiile sfântului Augustin, faceţi în aşa fel încât iubirea unificatoare să fie măsura voastră; iubirea durabilă să fie provocarea voastră; iubirea care se dăruieşte să fie misiunea voastră!
Mâine acelaşi dar al Duhului va fi conferit în mod solemn candidaţilor noştri la Mir. Eu mă voi ruga: "Dă-le duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al evlaviei şi umple-i pe ei cu duhul temerii de Dumnezeu". Aceste daruri ale Duhului - fiecare dintre ele, aşa cum ne aminteşte sfântul Francisc de Sales, este un mod de a participa la unica iubire a lui Dumnezeu - nu sunt nici un premiu nici o recunoaştere. Sunt pur şi simplu dăruite (cf. 1Cor 12,11). Ele cer din partea celui care le primeşte numai un răspuns: "Accept!" Percepem aici ceva din misterul profund care este faptul de a fi creştini. Ceea ce constituie credinţa noastră nu este în primul rând ceea ce facem, ci ceea ce primim. Până la urmă, multe persoane generoase care nu sunt creştine pot să realizeze bine mai mult decât ceea ce facem noi. Prieteni, acceptaţi să fiţi introduşi în viaţa trinitară a lui Dumnezeu? Acceptaţi să fiţi introduşi în comuniunea sa de iubire?
Darurile Duhului care acţionează în noi imprimă direcţia şi dau definiţia mărturiei noastre. Orientate prin natura lor spre unitate, darurile Duhului ne leagă şi mai strâns de ansamblul Trupului lui Cristos (cf. Ef 4,13). Ne cheamă la o participare activă şi bucuroasă la viaţa Bisericii: în parohii şi în mişcările ecleziale, în lecţiile de religie la şcoală, în capelaniile universitare şi în celelalte organizaţii catolice. Da, Biserica trebuie să crească în unitate, trebuie să se întărească în sfinţenie, să întinerească şi să se reînnoiască în mod constant (cf. Lumen gentium, 4). Dar după care criterii? Cele ale Duhului Sfânt! Îndreptaţi-vă spre el, dragi tineri, şi veţi descoperi adevăratul sens al reînnoirii.
În seara asta, adunaţi sub frumuseţea acestui cer nocturn, inimile noastre şi minţile noastre sunt pline de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru marele dar al credinţei noastre în Treime. Îi amintim pe părinţii şi bunicii noştri, care au mers lângă noi atunci când, în timp ce eram copii, au susţinut primii paşi ai drumului nostru de credinţă. Acum, după mulţi ani, v-aţi adunat ca tineri adulţi în jurul urmaşului lui Petru. Sunt plin de bucurie profundă pentru că sunt cu voi. Să-l invocăm pe Duhul Sfânt: el este artizanul lucrărilor lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 741). Lăsaţi ca darurile lui să vă plăsmuiască! După cum Biserica face aceeaşi călătorie cu întreaga omenire, tot aşa şi voi sunteţi chemaţi să exercitaţi darurile Duhului printre clipele frumoase şi urâte ale vieţii zilnice. Faceţi în aşa fel încât credinţa voastră să se maturizeze prin intermediul studiilor voastre, prin muncă, sport, muzică, artă. Faceţi în aşa fel încât să fie susţinută prin rugăciune şi hrănită prin Sacramente, pentru a fi astfel izvor de inspiraţie şi de ajutor pentru cei care sunt în jurul vostru. Până la urmă, viaţa nu este doar acumulare, şi este mult mai mult decât a avea succes. A fi cu adevărat vii înseamnă a fi transformaţi dinăuntru, a fi deschişi la forţa iubirii lui Dumnezeu. Primind puterea Duhului Sfânt, şi voi puteţi transforma familiile voastre, comunităţile, naţiunile. Eliberaţi aceste daruri! Faceţi în aşa fel încât înţelepciunea, înţelegerea, tăria, ştiinţa şi evlavia să fie semnele măreţiei voastre!
* * *
În italiană
Dragi tineri italieni! Un salut special către voi toţi! Păstraţi flacăra pe care Duhul Sfânt a aprins-o în inimile voastre, pentru ca să nu se stingă, ci să ardă tot mai mult şi să răspândească lumină şi căldură celor pe care-i veţi întâlni pe drumul vostru, în special celor care au pierdut credinţa şi speranţa. Fecioara Maria să vegheze asupra voastră în această noapte şi în fiecare zi a vieţii voastre.
În franceză
Dragi tineri de limbă franceză, aţi venit să-l rugaţi în seara aceasta pe Duhul Sfânt. Prezenţa lui tăcută în inima voastră vă va face să înţelegeţi puţin câte puţin planul lui Dumnezeu pentru voi. Fie ca el să vă însoţească în viaţa voastră zilnică şi să vă conducă spre o cunoaştere mai bună a lui Dumnezeu şi a aproapelui vostru! El, din adâncul fiinţei voastre, vă stimulează spre unicul Adevăr divin şi vă face să trăiţi autentic ca fraţi!
În germană
Vă adresez un salut cordial, dragi tineri creştini din ţările de limbă germană. Duhul Sfânt, ambasador al iubirii lui Dumnezeu, vrea să locuiască în inimile voastre. Daţi-i spaţiu în voi prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciune şi prin solidaritatea voastră faţă de cei săraci şi suferinzi. Duceţi persoanelor spiritul păcii şi al reconcilierii. Dumnezeu, de la care provine tot binele, să realizeze toată lucrarea bună pe care o realizaţi în cinstea lui.
În spaniolă
Dragi prieteni, Duhul Sfânt conduce paşii noştri pentru a-l urma pe Isus Cristos în lumea de astăzi, care aşteaptă de la creştini un cuvânt de încurajare şi o mărturie de viaţă care să invite să privim cu încredere spre viitor. Vă amintesc în rugăciunile mele, pentru ca să răspundeţi cu generozitate la ceea ce Domnul vă cere şi la ceea ce toţi oamenii tânjesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
În portugheză
Dragii mei prieteni, primiţi pe Duhul Sfânt, pentru a fi Biserică! Biserică înseamnă noi toţi uniţi ca un trup care primeşte influxul său vital de la Isus Cristos înviat. Acest dar este mai mare decât inimile noastre, pentru că se naşte din însuşi centrul Preasfintei Treimi. Rod şi condiţie: a ne simţi parte unii pentru alţii, a trăi în comuniune. Pentru aceasta, tineri preaiubiţi, primiţi înăuntrul vostru forţa de viaţă care există în Isus. Lăsaţi-l să intre în inima voastră. Lăsaţi-vă plăsmuiţi de Duhul Sfânt.
În engleză
Şi acum, în timp ce ne dispunem la adoraţia Preasfântului Sacrament, în tăcere şi în aşteptare vă repet vouă cuvintele rostite de fericita Mary MacKillop atunci când avea chiar douăzeci şi şase de ani: "Să crezi în ceea ce Dumnezeu şopteşte inimii tale!". Credeţi în el! Credeţi în puterea Duhului iubirii!
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
