|
| © Vatican Media |
Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Parabolele. 6. Semănătorul. El le spunea multe în parabole (Mt 13,3a)
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă primesc în această primă audienţă generală a mea. Reiau astăzi ciclul de cateheze jubiliare, despre tema "Isus Cristos, speranţa noastră", începute de Papa Francisc.
Continuăm astăzi să medităm asupra parabolelor lui Isus, care ne ajută să regăsim speranţa, pentru că ne arată cu Dumnezeu acţionează în istorie. Astăzi aş vrea să mă opresc asupra unei parabole un pic deosebite, pentru că este vorba de un soi de introducere la toate parabolele. Mă refer la cea a semănătorului (cf. Mt 13,17). Într-un anumit sens, în această relatare putem recunoaşte modul de a comunica al lui Isus, care are atât de mult să ne înveţe pentru vestirea evangheliei astăzi.
Fiecare parabolă relatează o istorie care este luată din viaţa de toate zilele, dar care vrea să ne spună ceva mai mult, ne trimite la o semnificaţie mai profundă. Parabola ridică în noi întrebări, ne invită să nu ne oprim la aparenţă. În faţa istoriei care este relatată sau a imaginii care mi se oferă, mă pot întreba: Unde mă aflu eu în această istorie? Ce spune această imagine vieţii mele? Termenul parabolă provine, de fapt, din verbul grec paraballein, care înseamnă a arunca înainte. Parabola îmi aruncă în faţă un cuvânt care mă provoacă şi mă împinge să mă întreb.
Parabola semănătorului vorbeşte tocmai despre dinamica cuvântului lui Dumnezeu şi despre efectele pe care el le produce. De fapt, fiecare cuvânt al evangheliei este ca o sămânţă aruncată în pământul vieţii noastre. Isus foloseşte imaginea seminţei de multe ori, cu diferite semnificaţii. În capitolul 13 din Evanghelia lui Matei, parabola semănătorului introduce o serie de alte mici parabole, dintre care unele vorbesc tocmai despre ceea ce se întâmplă în pământ: grâul şi neghina, grăuntele de muştar, comoara ascunsă în ogor. Deci, ce este acest pământ? Este inima noastră, dar este şi lumea, comunitatea, Biserica. De fapt, cuvântul lui Dumnezeu fecundează şi provoacă fiecare realitate.
La început, îl vedem pe Isus care iese din casă şi o mare mulţime se adună în jurul lui (vezi Mt 13,1). Cuvântul său fascinează şi intrigă. Desigur, există multe situaţii diferite între oameni. Cuvântul lui Isus este pentru toţi, dar lucrează în fiecare persoană într-un mod diferit. Acest context ne permite să înţelegem mai bine sensul parabolei.
Un semănător, destul de original, iese să semene, dar nu se preocupă unde cade sămânţa. Aruncă seminţe chiar şi acolo unde este puţin probabil ca să dea rod: pe drum, printre pietre, printre spini. Această atitudine îl surprinde pe cel care ascultă şi îl face să se întrebe: cum aşa?
Suntem obişnuiţi să calculăm lucrurile - şi uneori este necesar -, dar acest lucru nu este valabil în iubire! Modul în care aruncă sămânţa acest semănător "risipitor" este o imagine a modului în care Dumnezeu ne iubeşte. Este adevărat de fapt că soarta seminţei depinde şi de modul în care solul o primeşte şi de situaţia în care se află, dar înainte de toate în această parabolă Isus ne spune că Dumnezeu aruncă sămânţa cuvântului său pe orice tip de teren, adică în oricare dintre situaţiile noastre: uneori suntem mai superficiali şi distraşi, alteori ne lăsăm cuprinşi de entuziasm, alteori suntem asupriţi de grijile vieţii, dar există şi momente în care suntem disponibili şi primitori. Dumnezeu este încrezător şi speră că, mai devreme sau mai târziu, sămânţa va înflori. El ne iubeşte astfel: nu aşteaptă ca să devenim cel mai bun pământ, ci ne dăruieşte întotdeauna cu generozitate cuvântul său. Poate că tocmai văzând că el are încredere în noi, se va naşte în noi dorinţa de a fi un pământ mai bun. Aceasta este speranţa, întemeiată pe stânca generozităţii şi milostivirii lui Dumnezeu.
Relatând modul în care sămânţa aduce rod, Isus vorbeşte şi despre viaţa sa. Isus este Cuvântul, este Sămânţa. Şi sămânţa, ca să aducă rod, trebuie să moară. Aşadar, această parabolă ne spune că Dumnezeu este gata să "risipească" pentru noi şi că Isus este dispus să moară pentru a transforma viaţa noastră.
Am în minte acel tablou foarte frumos al lui Van Gogh: Semănătorul la apus. Acea imagine a semănătorului sub soarele arzător îmi vorbeşte şi despre truda fermierului. Şi mă impresionează că, în spatele semănătorului, Van Gogh a reprezentat grâul deja copt. Mi se pare tocmai o imagine a speranţei: într-un fel sau altul, sămânţa a dat rod. Nu ştim exact cum, dar aşa este. În centrul scenei, însă, nu se află semănătorul, care stă într-o parte, ci întreaga pictură este dominată de imaginea soarelui, poate pentru a ne aminti că Dumnezeu este cel care mişcă istoria, chiar dacă uneori ni se pare absent sau distant. Soarele este cel care încălzeşte bulgării de pământ şi face sămânţa să se coacă.
Iubiţi fraţi şi surori, în ce situaţie de viaţă ajunge astăzi cuvântul lui Dumnezeu la noi? Să-i cerem Domnului harul de a primi mereu această sămânţă care este cuvântul său. Şi dacă ne-am da seama că nu suntem un pământ fertil, să nu ne descurajăm, ci să-i cerem lui să lucreze mai departe asupra noastră pentru a ne face să devenim un pământ mai bun.
APEL
pentru populaţia din Fâşia Gaza
Este tot mai îngrijorătoare şi dureroasă situaţia din Fâşia Gaza. Reînnoiesc apelul meu din inimă să se permită intrarea de ajutoare umanitare demne şi să se pună capăt ostilităţilor, al căror preţ sfâşietor este plătit de copii, de bătrâni, de persoanele bolnave.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
