|
| © Vatican Media |
Cateheza. Călătoria apostolică în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi voi vorbi despre călătoria apostolică pe care am făcut-o în Asia şi Oceania. Se numeşte călătorie apostolică, pentru că nu este o călătorie de turism, este o călătorie pentru a duce cuvântul Domnului, pentru a-l face cunoscut pe Domnul, precum şi pentru a cunoaşte sufletul popoarelor. Şi acest lucru este foarte frumos.
Paul al VI-lea, în 1970, a fost primul papă care a zburat spre soarele răsare, vizitând îndelung Filipine şi Australia, dar oprindu-se şi în diferite ţări asiatice şi în insulele Samoa. Şi aceea a fost o călătorie memorabilă. Pentru că primul care a ieşit din Vatican a fost Sfântul Ioan al XXIII-lea care a mers cu trenul la Assisi; apoi Sfântul Paul al VI-lea a făcut asta: o călătorie memorabilă! Şi în asta am încercat să urmez exemplul său, dar, având asupra mea şi nişte ani în plus, m-am limitat la patru ţări: Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul Oriental şi Singapore. Îi mulţumesc Domnului, care mi-a dat harul să fac ca papă bătrân ceea ce aş fi voit să fac ca tânăr iezuit, pentru că eu voiam să merg în misiune acolo.
O primă reflecţie care vine spontană după această călătorie este că, gândindu-ne la Biserică, încă suntem prea eurocentrici sau, cum se spune, "occidentali". Însă în realitate, Biserica este mult mai mare, mult mai mare decât Roma şi decât Europa, mult mai mare, şi - îmi permit să spun - mult mai vie, în acele ţări. Am experimentat asta în manieră emoţionantă întâlnind acele comunităţi, ascultând mărturiile preoţilor, surorilor, laicilor, în special ale cateheţilor - cateheţii sunt cei care duc înainte evanghelizarea. Biserici care nu fac prozelitism, dar care cresc prin "atracţie", cum spunea cu înţelepciune Benedict al XVI-lea.
În Indonezia, creştinii sunt circa 10%, iar catolicii 3%, o minoritate. Dar aceea pe care am întâlnit-o este o Biserică vie, dinamică, aptă să trăiască şi să transmită evanghelia în ţara aceea care are o cultură foarte nobilă, determinată să armonizeze diversităţile şi, în acelaşi timp, are cea mai numeroasă prezenţă de musulmani din lume. În acel context, am avut confirmarea modului în care compasiunea este calea pe care creştinii pot şi trebuie să meargă pentru a-l mărturisi pe Cristos Mântuitorul şi, în acelaşi timp, să întâlnească marile tradiţii religioase şi culturale. Cu privire la compasiune, să nu uităm cele trei caracteristici ale Domnului: apropiere, milostivire şi compasiune. Dumnezeu este aproape, Dumnezeu este milostiv şi Dumnezeu este compătimitor. Dacă un creştin nu are compasiune, nu foloseşte la nimic. "Credinţă, fraternitate, compasiune" a fost motoul vizitei în Indonezia: pe aceste cuvinte evanghelia intră în fiecare zi, în concret, în viaţa acelui popor, primind-o şi dăruindu-i harul lui Isus mort şi înviat. Aceste cuvinte sunt ca o punte, ca pasajul subteran care leagă catedrala din Jakarta cu cea mai mare moschee din Asia. Acolo am văzut că fraternitatea este viitorul, este răspunsul la anti-civilizaţie, la hăţişurile diabolice ale urii şi ale războiului, şi ale sectarismului. Este fraternitatea, fraternitatea.
Frumuseţea unei Biserici misionare, în ieşire, am regăsit-o în Papua Noua Guinee, arhipelag deschis spre imensitatea Oceanului Pacific. Acolo diferitele grupuri etnice vorbesc peste opt sute de limbi: un ambient ideal pentru Duhului Sfânt, căruia îi place să răsune mesajul Iubirii în sim-fonia limbajelor. Nu este uniformitate, ceea ce face Duhul Sfânt, este simfonie, este armonie, el este "stăpânul", este conducătorul armoniei. Acolo, în mod deosebit, protagoniştii au fost şi încă sunt misionarii şi cateheţii. Mi-a îmbucurat inima să pot sta un pic cu misionarii şi cateheţii de astăzi; şi m-a emoţionat să ascult cântecele şi melodiile tinerilor: în ei am văzut un nou viitor, fără violenţe tribale, fără dependenţe, fără colonialisme ideologice şi economice; un viitor de fraternitate şi de îngrijire a ambientului natural minunat. Papua Noua Guinee poate să fie un "laborator" al acestui model de dezvoltare integrală, animat de "plămada" evangheliei. Pentru că nu există umanitate nouă fără bărbaţi noi şi femei noi, şi acestea le face numai Domnul. Şi aş vrea să menţionez şi vizita mea la Vanimo, unde misionarii sunt între pădure şi mare. Intră în pădure pentru a merge să caute triburile cele mai ascunse... O frumoasă amintire, aceasta.
Forţa de promovare umană şi socială a mesajului creştin iese în evidenţă îndeosebi în istoria Timorului Oriental. Acolo Biserica a împărtăşit cu tot poporul procesul de independenţă, orientându-l mereu spre pace şi spre reconciliere. Nu este vorba de o ideologizare a credinţei, nu, este credinţa care se face cultură şi, în acelaşi timp, o luminează, o purifică, o înalţă. Pentru aceasta am relansat raportul rodnic între credinţă şi cultură, asupra căruia deja insistase în vizita sa Sfântul Ioan Paul al II-lea. Credinţa trebuie înculturată şi culturile trebuie evanghelizate. Credinţă şi cultură. Dar mai ales eu am fost impresionat de frumuseţea acelui popor: un popor încercat, dar bucuros, un popor înţelept în suferinţă. Un popor care nu numai că dă naştere la atâţia copii - era o mare de copii, atâţia! -, ci îi învaţă să zâmbească. Nu voi uita niciodată zâmbetul copiilor din patria aceea, din regiunea aceea. Zâmbesc mereu copiii acolo, şi sunt atâţia. Îi învaţă să zâmbească, acel popor, şi aceasta este garanţie de viitor. Aşadar, în Timorul Oriental am văzut tinereţea Bisericii: familii, copii, tineri, atâţia seminarişti şi aspiranţi la viaţa consacrată. Aş vrea să spun, fără a exagera, am respirat "aer de primăvară"!
Ultima etapă a acestei călătorii a fost Singapore. O ţară foarte diferită de celelalte trei: un oraş-stat, foarte modern, pol economic şi financiar al Asiei şi nu numai. Acolo creştinii sunt o minoritate, dar formează oricum o Biserică vie, angajată să genereze armonie şi fraternitate între diferitele etnii, culturi şi religii. Şi în bogata Singapore există cei "mici", care urmează evanghelia şi devin sare şi lumină, martori ai unei speranţe mai mari decât aceea pe care o pot garanta câştigurile economice.
Aş vrea să mulţumesc acestor popoare care m-au primit cu atâta căldură, cu atâta iubire. Să mulţumesc guvernanţilor lor, care au ajutat mult această vizită, ca să se facă în ordine, fără probleme. Mulţumesc tuturor celor care au colaborat la asta. Aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru darul acestei călătorii! Şi reînnoiesc recunoştinţa mea tuturor, tuturor acestora. Dumnezeu să binecuvânteze popoarele pe care le-am întâlnit şi să le conducă pe calea păcii şi fraternităţii! Un salut tuturor!
* * *
Şi apoi, iubiţi fraţi şi surori, să ne rugăm pentru pace: să nu uităm că războiul este o înfrângere. Să nu uităm Palestina, Israelul, să nu uităm martirizata Ucraina, să nu uităm Myanmarul şi atâtea locuri unde sunt războaie, războaie urâte. Fie ca Domnul să le dea tuturor o inimă care caută pacea pentru a înfrânge războiul care este mereu o înfrângere.
Şi pentru voi toţi binecuvântarea mea!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Secţiune specială: Papa Francisc în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore 2-13 septembrie - discursuri, interviuri, reflecţii
