Cardinalul Angelo Amato vorbeşte despre recentele decrete aprobate de Benedict al XVI-lea
Dacă preotul deranjează cultura mafiotă anticreştină
De Nicola Gori
Violenţa, ura, samavolnicia pot ucide trupul dar nu sufletul. Martiriul părintelui Giuseppe Puglisi, preot din Palermo, ucis în 1993, dar şi cel al atâtor preoţi, călugări, călugăriţe, laici şi laice din toate epocile şi din toate naţionalităţile şi culturile, sunt exemplul cel mai elocvent că până la urmă Cristos are ultimul cuvânt. Părintele Puglisi a fost ucis pentru că exercita misiunea de preot în mod serios: predica valorile evanghelice fără a le dilua şi cuvintele sale găseau în tineri interlocutori atenţi şi fascinaţi. Pentru aceasta deranja mafia, a cărei cultură este "intrinsec anticreştină". Între cele 16 decrete pe care Papa, la 28 iunie, le-a autorizat să fie promulgate, cel care se referă la martiriul părintelui Puglisi are desigur o valenţă deosebit de exemplară. Am vorbit despre asta cu cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, în acest interviu acordat ziarului nostru.
La 28 iunie, Benedict al XVI-lea a autorizat promulgarea a 16 decrete. Ne puteţi vorbi despre asta?
Aceste decrete îmbrăţişează toată Biserica. Sunt slujitori ai lui Dumnezeu sau venerabili din Europa - respectiv din Italia, din Spania, din Olanda - dar şi din Asia şi din America Latină şi din America de Nord. Asta pentru a arăta că sfinţenia este prezentă în mod capilar la toate latitudinile şi în toate situaţiile culturale. Ca demonstraţie că Evanghelia poate fi trăită în diferitele culturi, pentru că face bună viaţa omenirii, răspunzând la dorinţele sale de adevăr şi de bunătate. Există şi categorii de persoane: o laică braziliană, ca Francesca de Paula de Jesús, numită Nhá Chica; cardinalul italian, Sisto Riario Sforza; arhiepiscopul din SUA, Fulton Sheen; episcopul spaniol, Álvaro del Portillo y Diez de Sollano. Există martiri, mărturisitori, martori eroici ai Evangheliei, care, cu sfinţenia lor fac luminoasă Biserica.
Multe din aceste figuri de sfinţenie sunt destul de recente, ca de exemplu martirii. Există un fir comun între ei?
Înainte de toate există un grup consistent de martiri ai războiului civil spaniol, morţi între anii 1936-1937. Acel război a marcat profund viaţa Bisericii din Spania. A fost un conflict foarte sângeros. Doisprezece episcopi au fost ucişi, uneori în manieră crudă. Nici sub împăraţii romani nu s-a ajuns la aşa de mult! Numeroşi preoţi, călugări şi călugăriţe, numai datorită faptului că erau consacraţi, erau ucişi adesea fără vreun fel de proces. Însă figura cu siguranţă cea mai cunoscută din Italia este aceea a părintelui Giuseppe Puglisi, asasinat de mafie la Palermo în 1993. Este vorba de o cauză de martiriu, pentru că a fost ucis in odium fidei. Desigur, aici trebuie clarificat ce înseamnă in odium fidei, din moment ce mafia este descrisă adesea ca o realitate "religioasă", o realitate ai cărei membri par aparent foarte evlavioşi. De fapt, noi am aprofundat acest aspect şi am văzut că, pe de o parte, avem o organizaţie care, mai mult decât "religioasă", este în mod esenţial "idolatră". Şi păgânismul antic era "religios", însă religiozitatea sa era îndreptată spre idoli. În mafie, idolii sunt puterea, banii şi samavolnicia. Deci este o societate care, cu un înveliş pseudo-religios, vehiculează o etică antievanghelică, ce merge împotriva celor zece porunci şi a Evangheliei. Scriptura spune: să nu ucizi, să nu dai mărturie falsă. În schimb, în ideologia mafiotă se face exact opusul. Isus a spus să-i iertăm pe duşmani şi aici găsim contrariul: răzbunarea. Mafia este în mod intrinsec anticreştină. Mai mult, ura faţă de părintele Puglisi era determinată pur şi simplu de faptul că era vorba de un preot care-i educa pe tineri la viaţa bună din Evanghelie. Aşadar, sustrăgea noile generaţii de la influenţa nefastă a depravării.
Este primul preot ucis de mafie ale cărui virtuţi sunt recunoscute. Se deschide drumul şi pentru alţii?
Deşi într-un context nou, şi în părintele Puglisi se constată conceptul tradiţional de martiriu, adică un botezat ucis din ură faţă de credinţă. Părintele Puglisi a fost ucis ca preot, nu pentru că era implicat în activităţi socio-politice deosebite. Ucis pentru că predica învăţătura creştină şi-i educa pe tineri să trăiască botezul lor cu coerenţă. Nu pentru altceva. Nu mergea împotriva nimănui. Cât priveşte alte cazuri, episcopii în diferitele dieceze sunt cei care fac discernământul oportun. Pentru părintele Puglisi s-a făcut promotoare arhidieceza de Palermo.
Printre martiri nu sunt numai părintele Puglisi şi spaniolii, ci şi un indian.
Aş vrea să subliniez tocmai decretul despre martiriul care se referă la slujitorul lui Dumnezeu Devasahayam Pillai, un laic, care a fost ucis în 1752 în India. Istoria acestui martir este într-adevăr extraordinară: era un hindus dintr-o castă înaltă, cea a războinicilor. Când s-a convertit la creştinism a primit critici şi persecuţii din partea conaţionalilor săi hinduşi, şi nu numai. A fost închis şi torturat cu tot felul de suplicii, dar a rezistat eroic până la sfârşit pentru a nu renunţa niciodată la credinţa sa baptismală. Deci este o figură foarte frumoasă şi mare de martor pentru India de astăzi, pentru că şi în acest timp, Biserica indiană este supusă la persecuţie, dar menţine ridicată credinţa în Cristos.
Aceste decrete se referă la oameni din toate categoriile sociale, ca braziliana Nhá Chica, o femeie din popor.
Era o laică foarte simplă, o botezată care a renunţat la averile sale şi la o familie proprie pentru a edifica poporul şi pe ceilalţi botezaţi cu rugăciunea şi caritatea. Toţi o considerau sfântă deja când era în viaţă şi această faimă a continuat să se răspândească, aşa încât anul trecut a fost aprobat decretul despre virtuţile sale eroice şi imediat după aceea a fost recunoscută minunea. Astfel Domnul s-a îngrijit cu un sigiliu de sus ca să se decreteze sfinţenia acestei laice.
De la o femeie umilă la un cardinal al Sfintei Biserici Romane. Cine era Sisto Riario Sforza?
Este o figură renumită foarte importantă din secolul al XIX-lea italian şi napolitan, care a combătut mai ales anumite devieri ideologice socio-politice. A promovat o pastoraţie capilară indicând clerului coordonatele unui apostolat eficace, din punctul de vedere al catehezei şi al predicării. Era de origine nobilă, dar a trăit în mare sărăcie, dând în caritate săracilor tot ceea ce avea.
O altă figură foarte cunoscută este arhiepiscopul Fulton Sheen.
Era un personaj vestit în întreaga Biserică datorită transmisiunilor sale pe reţelele din SUA, unde avea emisiuni religioase foarte urmărite nu numai de către catolici, ci de toţi americanii. Era un predicator strălucit şi în vestirea Evangheliei a fost una din cele mai semnificative figuri din comunicarea pastorală. Cred că este un semn al timpurilor că această cauză s-a făcut chiar în apropierea Anului Credinţei şi a Sinodului despre noua evanghelizare. Sheen a pus talentele sale în slujba comunicării, făcând Evanghelia plăcută şi accesibilă tuturor. A obţinut multe convertiri cu predica sa, şi pentru că trăia în armonie între ceea ce vestea şi ceea ce trăia personal. Fulton Sheen va face mult bine astăzi Bisericii nord-americane.
Foarte cunoscut este şi episcopul Álvaro del Portillo, primul succesor al sfântului José Maria Escrivŕ de Balaguer la conducerea lui Opus Dei.
Este recunoscut de toţi că del Portillo a fost o persoană de mare simplitate, umilinţă, inteligenţă, dar mai ales sfinţenie. Să nu uităm că printre preoţi există şi un paroh olandez: Ludovic Tijssen. Şi Olanda are nevoie ca niciodată de exemple pozitive sacerdotale. Desigur este vorba încă despre decretul referitor la venerabilitate, însă este important de subliniat virtuţile sale eroice. Între altele, există şi o minune atribuită mijlocirii părintelui Luca Passi, preot diecezan, întemeietor al congregaţiei surorilor maestre ale sfintei Dorotea. Voiam să citez şi virtuţile eroice ale Mariei Giuseppa a Preasfintei Inimi, o soră canadiană întemeietoare a slujitoarelor Inimii Neprihănite a Mariei. Decretele se referă şi la alte călugăriţe. Între acestea, Maria Angelina Teresa, înainte de profesiunea călugărească Brigida Teresa McCrory, întemeietoare a surorilor carmelitane pentru bătrâni şi bolnavi.
Cum se explică diferenţa dintre timpurile de formare a diferitelor cauze?
Explicaţia tehnică poate fi multiplă. Multe cauze încep târziu din diferite motive. Astăzi, de exemplu, o cauză poate să fie începută şi la cinci ani după moartea slujitorului lui Dumnezeu. Alteori depinde, există întârzieri de natură diferită.
La 21 octombrie, în timpul Sinodului episcopilor şi chiar la începutul Anului Credinţei, Papa va canoniza şapte noi sfinţi. Ce semnificaţie va avea celebrarea aceea?
În această privinţă, voiam să semnalez mai ales două figuri de tineri care vor fi canonizaţi în acea împrejurare. Una născută în America, de 24 de ani, Caterina Tekakwhita, fiica unui şef de trib păgân, care a trăit între anii 1656-1680. Mama sa era creştină şi ea, în pofida suferinţelor şi persecuţiilor, a menţinut integră identitatea sa baptismală, devenind exemplu nu numai pentru catolici, ci pentru toţi nativii americani. Acelaşi lucru se poate spune despre un tânăr catehet filipinez, Petru Calungsod, care a trăit şi el în 16000 şi a murit martir la 18 ani. Două mărturii care arată că tinerii - atât bărbaţi cât şi femei - sunt exponenţi cu titlu deplin ai sfinţeniei creştine, de orice cultură ar aparţine. Sunt capabili să trăiască Evanghelia în mod integral până la dăruirea propriei vieţi. Însă în luna octombrie va fi şi o altă celebrare importantă.
Despre ce este vorba?
La 7 octombrie, la deschiderea Sinodului, în bazilica "Sfântul Petru" vor fi proclamaţi doi noi învăţători ai Bisericii: sfântul Ioan de Ávila, un mare formator de preoţi cunoscut mai ales în America Latină, şi Hildegard de Bingen, o abatesă benedictină, mare mistică şi personaj cu o cultură enciclopedică. Foarte cunoscută în Germania, mai ales datorită aspectelor cele mai comprehensibile culturii laice, cum ar fi muzica sau cunoaşterea plantelor. Pentru Biserică este important caracterul său exemplar de viaţă şi învăţătura sa spirituală şi teologică. Într-adevăr o figură frumoasă. Cererea de a fi declarată învăţătoare a fost înaintată de episcopatul german la sfârşitul anilor Şaizeci. Am găsit în arhivă şi o scriere semnată de toţi episcopii germani: a treia semnătură este cea a cardinalului de atunci Joseph Ratzinger. Papa, la 10 mai, a promulgat decretul canonizării echivalente a lui Hildegard. Adică al extinderii cultului său la toată Biserica.
(După L'Osservatore romano, 3 iulie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
