Cu gândul la biserică: un memoriu deosebit adus sorei Rosalia de la Cormons
Calendarul catolic o aminteşte în ziua de 23 august pe Sfânta Rosa de Lima, comemorare ce mă duce cu gândul la sora Rosalia D'Amico (sora Maria Rosalilia a Iubirii Divine), o persoană consacrată care a activat la Gorizia şi apoi la Cormons, în Italia. De persoana ei mă leagă multe amintiri plăcute, trăite chiar în compania ei. Ca tânăr preot, m-a ajutat foarte mult, s-a rugat mult pentru mine şi m-a însoţit pe tot parcursul meu sacerdotal. Înainte de a muri, am vizitat-o la Cormons, am binecuvântat-o şi mi-a spus ca următoarea întâlnire va în paradis. Acum ea este la Domnul şi se roagă de sus ca noi să putem ajunge la ţelul promis.
Viaţa de paroh în Austria îmi aduce multe surprize frumoase, în compania credincioşilor pe care îi păstoresc. Multe persoane în vârstă aşteaptă ca, după celebrarea Liturghiei, să mai împărtăşim din experienţele trăite, fie din trecut, fie din ziua respectivă. O surpriză plăcută mi-a fost să aflu că o persoana din parohia mea, care vine la Liturghie sprijinită de un căruţ, şi care are auzul slab, mi-a mărturisit că ea oferă în fiecare marţi, intenţii pentru sănătatea persoanelor din parohie, inclusiv a parohului. Chiar dacă nu aude, ea priveşte la feţele noastre atunci când discutăm unii cu ceilalţi şi se alătură zâmbind, aşa cum fac ceilalţi. Când este în biserică are o veneraţie deosebită pentru Preasfântul Sacrament ieşită chiar din comun. Pe mine mă impresionează profund cum îşi trăieşte credinţa, ea fiind un exemplu de urmat pentru noi, ceilalţi.
Aşa a fost şi sora Rosalia, care m-a învăţat şi susţinut aşa de mult în viaţa de preot. Când am fost mutat de la Adjudeni la Pustiana i-am povestit situaţia reală din comunităţile de la Râpa, de la Cucuieţi şi de la Tărâţa. Numele localităţilor erau ne nepronunţat pentru unii, viaţa oamenilor era foarte grea, dar aveau o credinţa puternică. Sora Rosalia era mereu preocupată de sănătatea mea şi îmi scria mereu. Cred că eram singurul din zonă care primea scrisori din Italia. Tot ea se îngrijea să primesc ziarul de la Gorizia, "Voce Insontina". Acolo, în acele sate, nici nu circula poştă, nu era nici telefon. Lipsea totul, însă acest ziar era ca un balsam pentru suflet. Tot ea mergea prin pieţe, la Gorizia, să negocieze cu comercianţii şi aşa primea tot felul de lucruri noi, printre altele a primit ciorapi noi ca să nu îngheţ eu la Pustiana. Făcea şi organiza tot felul de pachete care ajungeau la mine, era ca un "apostol de piaţă", vorbea cu toţi despre scrisorile mele, scrise mereu la mână. Aşa reuşea să creeze contacte noi care mă ajutau în felul lor: mulţi ofereau haine pe care le puteam oferi copiilor săraci, alţii trimiteau oferte pentru Liturghii etc. Aşa au luat viaţă şi s-au concretizat proiectele sociale pe care le-am derulat acolo. A rămas ca o enigmă şi pentru episcop şi preoţi de unde am atâta energie şi curaj să pot realiza atâtea lucruri. Repet, realităţile de acolo erau foarte dure şi nimeni nu voia să asculte nimic. Datorită sorei Rosalia, şi astăzi am păstrat aceste contacte.
În anul VI de facultate, am avut mari probleme cu dinţii. Mi s-a făcut un implant pe care, din păcate, organismul mi l-a respins. Când am ajuns la Adjudeni, problemele cu dinţii s-au agravat, încât am ajuns să nu pot mânca nici ostia de la Sfânta Împărtăşanie. La început, fiind fără cei trei dinţi din faţă, am crezut că voi fi amânat de la preoţie. Cum spuneam, am primit în cele din urmă o proteză foarte modestă, care era mai mult de formă. Datorită Providenţei şi ajutorului oferit de surorile Michelina şi Rosetta, "tovarăşe de companie în idealul de a-l sluji pe Cristos", a fost o armonie foarte bună cât am fost la Adjudeni. În cele din urmă, în anul 1993, am ajuns la Gorizia. Acolo, sr. Chiara şi sr. Rosalia m-au dus la un stomatolog, dr. Domenico Virtovek. Când s-a uitat la mine şi mi-a analizat dantura, doctorul a spus că implantul era făcut ca la un câine. A încercat să găsească o rezolvare, însă problema era gravă deoarece costa peste 30.000 de lire italiene. Cu salariul meu abia puteam plăti drumul până în Italia, nu aveam decât hainele uzate din seminar. Dar sr. Rosalia şi sr. Chiara au reuşit să acopere toate cheltuielile. Mulţumesc bunului Dumnezeu şi Providenţei! Doctorul stomatolog mi-a făcut o lucrare foarte bună şi mi-a redus din cheltuieli, am plătit doar materialele. M-a asigurat că, atâta timp cât el trăieşte, lucrarea are să ţină. Am rămas în contact şi îi scriam regulat şi-i mulţumeam mereu pentru tot ajutorul oferit. Când mergeam pe la el, odată pe an, mă consulta şi era atent la ceea ce spuneam, mă susţinea şi material pentru proiectele pe care le derulam în România. Am corespondat mulţi ani, dar la un moment dat, după vreo 17-18 ani, i-am scris că am probleme cu proteză şi că se uzase. Spre surprinderea mea, scrisoarea s-a întors înapoi, în Austria. Am sunat să văd ce se întâmplă şi mi s-a comunicat că de ceva timp doctorul a decedat. Bunul Dumnezeu să-l fericească pentru tot ajutorul oferit!
La vremea respectivă se spunea că "sunt un vicar de lux, de Adjudeni, că îmi permit să-mi fac dantura în străinătate". Bunul Dumnezeu mi-a oferit toate aceste trăiri tocmai ca să pot face faţă şocului vieţii. Erau multe momente în viaţa unde era nevoie de adrenalină, de curaj şi încredere totală în Dumnezeu. Să nu uităm că la vremea respectivă aveam doar 27 de ani!
Când am ajuns vicar la Pustiana, lumea din Râpa mă compătimea şi îmi spune mereu: "Dacă dumneavoastră consideraţi mutarea ca o pedeapsă, pentru noi este o binecuvântare". Aşa cum am publicat în urmă cu câteva zile, anul acesta s-au împlinit 15 ani de la construirea bisericii din Râpa, iar la anul se vor aniversa 20 de la sfinţirea bisericii din Tărâţa. În anul 2017, am terminat biserica din Cucuieţi. Toate bisericile şi întreaga infrastructură au fost făcute în timp record: 4 luni. Asta a fost posibil datorită inimii mari pe care o are pr. Toma Encuţă, împreună cu oamenii cu mâini de aur de la Săbăoani, care s-au implicat în mai toate proiectele dedicate Maicii Domnului.
Eu fixam data sfinţirii bisericii, dar acestea abia erau începute; de multe ori nici nu era turnată temelia. Să nu uităm de condiţiile modeste şi rudimentare de muncă! Noroc că aveam încredere în Providenţă, încât până şi episcopul, când trebuia să treacă în agendă data celebrărilor, se uita în ochii mei şi mă întrebă: "Tu chiar crezi în aceste minuni?" Eu îi spuneam: "Pe mine să nu mă întrebaţi: eu am oferit totul Mariei! Întrebaţi-o pe ea!" Şi trecea dată de sfinţire în calendarul propriu cu mai multe semne de întrebare. Când m-a sunat episcopul acum 16 ani, când a vizitat pentru prima dată Râpa, mi-a spus: "Lumea te iubeşte la Râpa", eu i-am răspuns pe acelaşi ton: "Mi-am dat seama şi eu cât am fost pe acolo!"
Dumnezeu încă mai are planuri mari cu noi. Am tradus articolul despre construirea bisericii din Râpa în limba germană şi l-am publicat în revista parohială. Acest articol a mişcat multe inimi, a fost o adevărată cateheză.
Am menţinut sâmbăta Liturghia de la ora 10.00 dimineaţa: este o Liturghie dedicată Mariei. După fiecare Liturghie spunem rugăciunea de consacrare a Mariei de la Medjugorje. La aceste Liturghii vin oameni şi de la peste 25 de kilometri. După slujbă, le mai povestesc câte ceva din trăirile mele, căci toate experienţele personale ne edifică credinţa, ne întăresc speranţa că nu suntem singuri în faţa suferinţei.
Această relatare despre sora Rosalia am vrut să o împărtăşesc cu voi, căci a fost un om al lui Dumnezeu, care a reuşit să depăşească multe bariere şi să-şi îndeplinească misiunea: aceea de a fi o sora a Providenţei. În timp ce scriam aceste gânduri, am primit un telefon de la un mare investitor din România, care m-a întrebat direct dacă am nevoie de un ajutor pentru biserica din Râpa. La început am rămas fără cuvinte şi l-am întrebat ce are de gând să facă. Mi-a spus că ştie că biserica din Râpa îmi stă la inimă. Atunci i-am spus că biserica din Râpa, cu trecerea timpului, are nevoie de un var, că trebuie să schimbăm pavajul din faţa bisericii şi alte lucruri din jurul bisericii. Mi-a spus să trimit pe cineva să evalueze lucrările la Râpa, căci acea persoană este dispusă să preia toate costurile. I-am spus că am să iau legătura cu pr. Toma Encuţă, care este "arhitectul" acestei biserici, să mă consult cum este mai bine.
Aceste lucrări minunate care s-au întâmplat sunt opera Mariei, a Providenţei Divine, care m-a călăuzit în tot ceea ce am realizat în munca mea pastorală, dar si în proiectele sociale pe care le-am realizat.
Pr. Iosif Antoci
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Minunea Sfintei Fecioare Maria pentru Bogdăneşti - 15 ani (iulie 2023)
Vizită pastorală în Parohia "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Tărâţa (22-23 decembrie 2007)
Bogdăneşti (Râpa Iepei): Sfinţirea bisericii şi a grotei (17 august 2008)
Bogdăneşti (Rîpa Epei): Invitaţie la sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului
