La circa 15 km nord-est de municipiul Roman se află comunitatea "Maica Îndurerată" din Satu Nou, comuna Bâra. La 9 august 2014, după 15 ani de lucrări, comunitatea va avea marea sărbătoare a consacrării altarului şi sfinţirea noii biserici, în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel, ÎPS Ioan Robu şi PS Aurel Percă, la ora 10.30.
Lucrările la noua biserică au început în luna mai a anului 1999, imediat după vizita papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti şi are o lungime de 36,5 m, lăţimea de 12 m, înălţimea corpului bisericii circa 15 m, iar turnul măsoară 45 m înălţime fără cruce. Este învelită cu tablă de cupru, iar clopotele sunt confecţionate la SC "Trebino" - Uscio, Italia. Biserica este prevăzută cu încălzire în pardoseala de marmură şi gresie porţelanată. Covorul din pardoseală are stilizată înmulţirea pâinilor: cinci pâini, doi peşti şi douăsprezece coşuri cu firimituri.
Calea crucii şi grupurile statuare sunt confecţionate de Florin Zaharescu din Roman. Suportul altarului şi multe elemente din arhitectura bisericii au litera grecească "X" care îl simbolizează pe Cristos. Pe tavanul bisericii sunt amplasate şapte flori care simbolizează cele şapte dureri ale Mariei, având pe mijlocul fiecărei flori inscripţionată maxima sfântului Alfons: "Prin Maria, la Isus"; ele conduc până la tabernacol care este susţinut pe litera "M". Icoana votivă este reprezentată de imaginea clasică: Isus, răstignit pe cruce, iar pe de o parte şi de alta, statuia sfintei Fecioare Maria, "Maica speranţei", simbolizată de ancoră, şi statuia sfântului Ioan, "Apostolul iubirii", simbolizat de flacăra aprinsă.
Cei care păşesc în curtea bisericii vor descoperi o grotă închinată sfintei Fecioare Maria de la Fatima, ridicată ca recunoştinţă pentru sprijinul obţinut prin mijlocirea Preacuratei; parohul comunităţii a făcut în mai 1999 un pelerinaj la sanctuarul din Fatima în care i-a cerut Maicii Domnului sprijin pentru bunul mers al lucrărilor.
La intrarea principală, în curtea bisericii se află bustul papei Ioan Paul al II-lea, astfel încât, toţi cei care intră şi ies din biserică să simtă în mod spiritual binecuvântarea acestui papă, construirea bisericii începând după vizita lui în România, iar finalizarea lucrărilor realizându-se în anul în care a fost declarat sfânt. Statuia a fost executată de tinerii artişti Leontin Păun, Cosmin Saulea şi Cristian Lungu din Iaşi. Tot în curtea bisericii se mai poate vedea, construită, în mod simbolic, fântâna lui Iacob, amintind de faptul că toţi cei care doresc să bea apă din urcior o pot face, însă vor înseta din nou; Cristos spune tuturor: "Cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată" (In 4,14).
Munca a fost anevoioasă, dar satisfacţia este pe măsură. Se cuvin mulţumiri bunului Dumnezeu, sfintei Fecioare Maria, sfântului papă Ioan Paul al II-lea, fericitului Anton Durcovici - sub grija căruia ne-am încredinţat încă de la începutul acestui an în desăvârşirea lucrărilor - inginerului Daniel Baciu din Bucureşti,
care a trecut la Domnul, tuturor credincioşilor din comunitate şi colaboratorilor care au sprijinit lucrările.
De-a lungul celor 15 ani de muncă am învăţat ceva foarte important: Trebuie să-ţi dai silinţa şi să te oferi slujirii cu toate puterile, restul, care e mult mai mult, este lucrarea lui Dumnezeu!
"Doamne, priveşte din locuinţa ta cea sfântă şi gândeşte-te la noi!" (Baruh 2,16).
Pr. Marin Temea
