|
| © Vatican Media |
Pentru solemnitatea Naşterii Domnului, să reparcurgem câteva dintre reflecţiile pontifilor despre această sărbătoare care reînnoieşte speranţa chiar şi în mijlocul rănilor şi angoaselor profunde.
Crăciunul este bucurie, lumină, pace. Naşterea unui Prunc sărac, culcat într-o iesle, luminează lumea chiar şi în mijlocul războaielor, foametei, calamităţilor şi momentelor dramatice din istoria naţiunilor, popoarelor şi familiilor. Papii ne îndeamnă să-l primim şi să-l îmbrăţişăm pe acest mic om născut în Betleem, care consolează omenirea suferindă.
Pius al XII-lea şi soarta morţii pentru naţionalitate
Un moment sumbru şi tragic, în special pentru evreii din Europa, a avut loc în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe 20 ianuarie 1942, unii dintre cei mai înalţi oficiali ai partidului nazist şi ai guvernului german s-au adunat într-o vilă din suburbia berlineză Wannsee pentru a discuta un subiect menţionat în procesul-verbal al acelei conferinţe drept "soluţia finală la chestiunea evreiască". Aproape un an mai târziu, pe 24 decembrie 1942, "o voce solitară", potrivit unui editorial contemporan din ziarul american "The New York Times", s-a ridicat de la microfoanele Radioului Vatican, strigând din tăcerea unui continent. Era vocea Papei Pius al XII-lea, care îşi transmitea mesajul radio în ajunul Crăciunului. Pontiful şi-a exprimat speranţa că "steaua care străluceşte deasupra grotei din Betleem" să poată străluci "mângâietoare şi inspiratoare" asupra "omenirii suferinde" într-o lume marcată de ororile războiului. Papa Pacelli identifică printre atrocităţile Celui de-Al Doilea Război Mondial şi tragedia care în vocabularul nazist corespunde expresiei "soluţie finală".
Sute de mii de persoane, care, fără nicio vină proprie, uneori pur şi simplu din cauza naţionalităţii sau rasei lor, erau sortiţi morţii sau decăderii progresive.
Ioan al XXIII-lea şi micii bolnavi
Omenirea suferindă este marcată de război, dar şi de suferinţă, de boală. În ziua de Crăciun din 1958, Spitalul de Copii "Bambino Gesù" l-a primit pe Papa Ioan al XXIII-lea. El a fost primul Pontif care a urcat pe Colina Gianicolo pentru a vizita "spitalul său". În timpul acelei vizite, Papa Roncalli i-a salutat şi i-a binecuvântat pe micuţii pacienţi. Într-una dintre ultimele camere, un copil i-a mărturisit papei că numele său este Emanuele. "Iată - a declarat Ioan al XXIII-lea - un nume care rezumă solemnitatea de astăzi. Înseamnă: Dumnezeu cu noi".
Paul al VI-lea şi luptele lumii muncitoreşti
În Italia, anul 1968 a fost marcat de puternice tensiuni sociale în lumea muncii. În acel an, Papa Paul al VI-lea a celebrat Liturghia de Crăciun printre muncitori. Pontiful a vizitat oţelăria din Taranto pentru a vindeca o prăpastie: cea dintre lumea muncii şi Biserică. Decorul "Naşterii Domnului" pentru acel Crăciun a fost oţelăria, pe care ziarul Sfântului Scaun, "L'Osservatore Romano", a numit-o "noua colibă a erei tehnologice". În omilia sa, Papa Montini s-a adresat muncitorilor, îndemnându-i să privească spre "Cristos din Evanghelie": "Muncitori, care ne ascultaţi: Isus, Cristos, este pentru voi".
Vă vorbim cu inima. Vă vom spune ceva foarte simplu, dar profund semnificativ. Şi este acesta: Ne chinuim să vă vorbim. Simţim dificultatea de a ne face înţeleşi de voi. Sau poate că Noi nu vă înţelegem suficient de bine? Adevărul este că discursul este destul de dificil pentru Noi. Ni se pare că nu există un limbaj comun între voi şi Noi. Voi sunteţi cufundaţi într-o lume străină de lumea în care trăim în schimb noi, oamenii Bisericii. Voi gândiţi şi lucraţi într-un mod atât de diferit de cel în care gândeşte şi acţionează Biserica! V-am spus, când v-am salutat, că suntem fraţi şi prieteni: dar este oare adevărat în realitate? Pentru că toţi percepem acest fapt evident: munca şi religia, în lumea noastră modernă, sunt două lucruri separate, detaşate, adesea chiar şi opuse. Odinioară nu era aşa.
Ioan Paul al II-lea şi primii paşi ai omenirii în al treilea mileniu
Trecerea istorică a omenirii între două milenii este condensată într-o imagine întipărită în memoria colectivă: deschiderea Porţii Sfinte pe 24 decembrie 1999. Este ziua în care Papa Ioan Paul al II-lea a trecut simbolic pragul celui de-al treilea mileniu. În acea oră, timpul rezonează cu un ton singular: "Nu este numai amintirea naşterii Răscumpărătorului, este începutul solemn al Marelui Jubileu". Omenirea, marcată de răni adânci precum războaiele şi nedreptăţile, se agaţă de o speranţă, de o Persoană. Nimeni - afirmă Papa Wojtyła - să nu rămână exclus din îmbrăţişarea Tatălui.
Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu! În pragul celui de-al treilea mileniu, Biserica te salută, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume pentru a învinge moartea. Tu ai venit să luminezi viaţa umană prin Evanghelie. Biserica te salută şi, împreună cu tine, doreşte să intre în al treilea mileniu. Tu eşti speranţa noastră. Numai tu ai cuvintele vieţii veşnice. ...Fii pentru noi Poarta care ne conduce în misterul Tatălui. Fă ca nimeni să nu fie exclus din îmbrăţişarea sa de milostivire şi pace!
Benedict al XVI-lea, problema migranţilor şi locul pentru Dumnezeu
Există o omenire care caută un viitor mai bun, fugind de sărăcie şi de persecuţie. Este poporul migranţilor. După o călătorie lungă şi anevoioasă de la Nazaret la Betleem, Iosif şi Maria îl văd pe Mesia născându-se într-un grajd, pentru că nu era loc pentru ei în altă parte. Dacă Maria şi Iosif ar bate la uşa noastră, ar mai fi loc pentru ei? Această întrebare, pusă de Papa Benedict al XVI-lea în timpul Sfintei Liturghii din 24 decembrie 2012, devine un îndemn la a ne ruga "pentru ca în noi să se creeze un spaţiu" pentru Domnul. "Şi ca să-l putem recunoaşte şi în cei prin care ne vorbeşte: în copii, în cei suferinzi şi abandonaţi, în cei marginalizaţi şi săraci din această lume".
Astfel, marea problemă morală despre cum stau lucrurile la noi în ceea ce priveşte refugiaţii, persoanele strămutate şi migranţii capătă un sens şi mai fundamental: avem cu adevărat loc pentru Dumnezeu atunci când el caută să intre în mijlocul nostru? Avem timp şi spaţiu pentru el? Nu este Dumnezeu însuşi cel respins de noi? Asta începe cu faptul că nu avem timp pentru Dumnezeu. Cu cât ne mişcăm mai repede, cu cât instrumentele care ne fac să economisim timp devin mai eficiente, cu atât avem mai puţin timp la dispoziţie. Şi Dumnezeu? Problema referitoare la el nu pare niciodată urgentă. Timpul nostru este deja complet umplut.
Francisc şi speranţa care trebuie dusă acolo unde a fost pierdută
Isus se naşte pentru noi, pentru fiecare bărbat şi femeie. Se naşte, de asemenea şi mai presus de toate, în mijlocul mizeriei şi al periferiilor existenţiale. Crăciunul 2024 este marcat de deschiderea Porţii Sfinte şi de începutul Anului Sfânt al Speranţei. În cadrul Liturghiei, în solemnitatea Naşterii Domnului, Papa Francisc îi îndeamnă pe creştini să se angajeze în transformarea lumii.
Tuturor ne revine darul şi angajarea de a duce speranţă acolo unde a fost pierdută: acolo unde viaţa este rănită, în aşteptările trădate, în visele spulberate, în eşecurile sfâşietoare; în oboseala celor care nu o mai pot suporta, în singurătatea amară a celor care se simt învinşi, în suferinţa care erodează sufletul; în zilele lungi şi goale ale deţinuţilor, în camerele înguste şi reci ale săracilor, în locurile profanate de război şi de violenţă. A duce speranţă acolo, a semăna speranţă acolo.
Leon al XIV-lea şi Crăciunul, o sărbătoare a luminii
Se apropie timpul celebrării naşterii lui Isus. Pe 24 decembrie, Leon al XIV-lea prezidează Liturghia în bazilica "Sfântul Petru". În solemnitatea Naşterii Domnului, rănile care zguduie omenirea sunt multe şi încă sfâşietoare. În 2020, într-o perioadă marcată de pandemie, pe atunci episcopul de Chiclayo şi administratorul apostolic al Diecezei de Callao din Peru, monseniorul Robert Francis Prevost, trimite un mesaj de Crăciun. Urarea sa este postată pe canalul de YouTube al Diecezei de Callao. Când încă nu se întrevede sfârşitul acestei perioade marcate de boli şi atâtea decese - subliniază fostul episcop de Chiclayo - soseşte sărbătoarea speranţei. Crăciunul este întotdeauna "o sărbătoare a luminii pe pământ", chiar şi în momentele care par dominate de întuneric.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 23 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
