Bacău 2004

* * *

Sfinţirea "pe uliţă"

1. A-nceput de ieri să cadă
Câte-un strop pe la sfinţit.
Lucrul e obişnuit.
Cum ne-am dus, nu toţi grămadă
Ne-aţi primit.

2. N-a fost soare la oricine.
Pe la unii nori de fum.
Toate-s liniştite-acum.
Rezultatul iată vine.
E pe drum.

3. Sunt destui cu multe danii.
De departe-i vezi zâmbind.
Îţi deschid frumos vorbind
Şi apoi îţi fac metanii
Ne roşind.

4. La vecini poate e sfadă,
Dar la ei n-auzi prin uşi.
Sunt pe rugăciune puşi.
Şi copiii lor grămadă
Par păpuşi.

5. Colo-n colţ vezi că apare
Crucea sfânt-a lui Isus.
Peste tot icoane-au pus.
Domnului şi mic şi mare
S-au supus.

6. Parcă-i mai frumos pământul!
De la ei n-ai mai pleca.
Ochii lor raze de stea,
Te privesc. Predici Cuvântul
Cât ai vrea.

7. Este clar precum se vede
Că veniră de la sat.
Tot ce-i bun au învăţat.
În ei poţi a te încrede
Dintr-odat'.

8. Rugăciunea ştiu să zică
Şi răspunsuri fel de fel.
E Cristos al lor model.
Laude spre cer ridică
Pentru el.

9. Când apare dintr-odată
Un copil cu ochii vii,
Stai pe loc - să mi te ţii!
Te întreabă: Altă dată
Când mai vii?

10. El degrabă-n jur priveşte.
Pare că s-a întrecut.
În trei ani cât a crescut!
Şi pe mamă o-ndrăgeşte
Cu-n sărut.

11. Uite însă, domn cu carte,
Cineva, unde am fost,
Căuta fără de rost
După uşă, într-o parte,
Adăpost.

12. N-a-nţeles a vieţii cale,
Legile ce o susţin.
Chipul lui nu e senin.
Mă-ntrebam mergând la vale:
E creştin?

13. Şi Adam cândva fugise
Să se-ascundă în umbrar.
Dar aceasta în zadar.
Domnu-ndată îl găsise
Pe fugar.

14. Cătrănită e bătrâna.
Pe-al ei fiu înalt de tot.
"S-a ascuns şi eu nu pot
Să-l aduc aici cu mâna
Ca pe Lot".

15. Cică vrei să se îndoaie
Un fier gros ne înroşit?
Lucrul nu e potrivit.
Am lăsat înscris pe foaie:
A lipsit.

16. Am ieşit pe uşa-afară.
N-am uitat de chinul său.
Este lucru foarte rău.
Să-ţi facă viaţa amară
Fiul tău.

17. Duhuri rele-l înconjoară
Şi de dânsul se ţin scai
Petrecând într-un alai
Fiindcă ştiu că n-are scară
Pentru rai.

18. Nu e chip să-i faci mustrare
Fiindcă sare ars de foc.
Forţa rea e la un loc.
Să răstoarne e în stare
Şi un bloc.

19. Şi-a uitat demult învăţul
Bate-njură, dă din mâini.
Simţi că eşti între păgâni.
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini?

20. Dar cu băţul nu se creşte
O credinţă unde nu-i.
Ce o fi în mintea lui?
Sigur că ceva lipseşte
Dumnealui.

21. Te surprinde, iată, altul:
"Cele sfinte, ce folos?
Spune el, mă trag în jos".
Nu-l atrage Preaînaltul.
Nu-i pe dos?

22. Îţi faci repede o cruce.
Doamne câte s-au schimbat!
Şi cât rău s-a adunat!
Unde lumea se va duce
Prin păcat?

23. În moment de rugăciune
Mâinile şi le-a uitat
Pe la spate, încurcat.
A fost totuşi o minune
Că a stat.

24. Se mai miră doar bătrânii
Ne purtaţi de-al lumii val.
Tineri fără ideal
Socotesc tot răul lumii
Ca normal.

25. Risipesc banii pe jocuri.
Nopţi de nopţi la biliard.
Nu mai e nimic pe card.
Şi ţigări intrând în blocuri
Vezi că ard.

26. O problemă cam spinoasă
Pentru tineri ani şi ani.
Orăşeni dar şi ţărani.
Nu se-nsoară că n-au casă
Şi nici bani

27. Au ieşit din facultate
Chiar în anul de final.
N-au tras barca pân' la mal.
Căutând în ţări departe
Capital.

28. Tineri negri, mai aparte,
Cu noi s-au înnemurit.
Pe la Roma au găsit
Blondele cu bani şi carte
De nuntit.

29. O soţie-i supărată,
Bărbăţelul i-a vândut
Cojocelul pe băut,
Ca să bea şi el o dată
Cât a vrut.

30. Am sunat şi-n aşteptare
Cineva a şi strigat:
Duşul nu l-am terminat.
Mai faceţi o programare
Altă dat'.

31. Telefon l-a sa soţie,
Auzind că noi venim.
Ea e-n Spania, o ştim.
"Ce faci dragă, zi şi mie:
Îi primim"?

32. Când copilul nu-i în ţară,
Telefon săptămânal.
Plânsete apoi în val.
Viaţa mamei e amară
În final.

33. Pentru-atâta despărţire
Kilograme a slăbit
Tot spre minus infinit
Din om gras, un om subţire
A venit.

34. Dintr-odată sonerie...
Deşteptarea eu le-am dat.
Au sărit cu toţi din pat.
Că programul nu se ştie
I-am iertat.

35. E întredeschisă uşa
Şi la bust apare el.
Scuzele sunt fel de fel:
"Încă nu şi-a pus mătuşa
Un cercel".

36. "Băncile nu au un cui"
Cineva a remarcat.
N-avu chef pentru rugat.
Şi-a-nvârtit căciula lui
Supărat.

37. Astea-s bănci de pocăinţă
Pentru omul păcătos.
Inventate cu folos
Ca să suferi prin credinţă
Cu Cristos.

38. "Cei care citesc lectura
Să citească nu doar lor,
Spuse unul din popor;
Să deschidă tare gura
Dumnealor".

39. Un concert la orga noastră
Melomani au sugerat.
De mult asta mi-am notat.
Cântul "Dunărea albastră"
N-a secat.

40. Cu sfinţirea încheiată
Mi se pare şi firesc
Ca acum să regăsesc
Un cuvânt ce toţi aşteaptă:
Mulţumesc!

Pr. Eugen Budău