Urare pentru 2018
Aho, aho,
Creştini iubiţi,
Fericiţi, nefericiţi,
Daţi-vă pe la fereastră,
La căsuţa sufletească
Şi-ascultaţi un Pluguşor
Pentru anul următor.
Anul Nou, care ne vine,
Să înceapă mult mai bine
Decât anul ce-a trecut,
Când avurăm ce-am avut.
Ţara s-a cam revoltat,
În proteste a intrat,
Ajungând să strige-n nopţi:
"Nu o naţie de hoţi!",
"Nu legaliza hoţia,
Parlament din România!"
Un câine în piaţa mare,
Cam negru de supărare,
A urlat şi el în cor
Împotriva hoţilor.
Încă nu-i schimbat macazul,
Nu e terminat necazul.
Parcă-nvinge şmecheria
De-a perpetua hoţia,
Punând prag pentru furat,
Ca să nu poţi fi legat.
În porunci, la Dumnezeu,
Nu-i permis să furi un leu.
Mai mult nu este de spus,
Nu-i nimic de introdus.
Când tot omul e cinstit,
Închisori nu-s de zidit.
Nu-i nevoie de OLAF,
De comisii antijaf,
De supravegheri discrete,
Într-o priză prin perete,
De parchete şi cătuşă,
De încuietori la uşă,
De mascaţi în plină noapte,
Care vin pe ne-aşteptate.
Dacă legile sunt clare,
Nu se strigă-n piaţa mare,
Nu apar suspiciuni
Când conducători-s buni.
Vă urez s-aveţi norocul
Ca-n guvern să-şi aibă locul
Cei cu teamă de păcat,
Care n-au gând de furat,
Cei care mai au credinţă
Şi îşi dau mereu silinţă
Să ducă la bunăstare
Pe români, între popoare.
Cei trimişi în parlament,
Să-aibă bun comportament
Şi vorbire aşezată,
Mai decentă, mai curată.
Moţiune de cenzură
Fie pentru-njurătură.
Şi pentru limbaj infect,
Pronunţat în mod direct.
Să îşi recunoască vina
Cel care a luat Belina
Şi canal de pescuit,
Care nu s-a cuvenit,
Bani trimişi de la Bruxelles
Pentru drum, nu pentru el.
Când corupţia e mare
Se fac teancuri de dosare,
O arhivă se adună,
N-o citeşti un an şi-o lună.
Iar când e aproape gata,
Nu se ţine judecata,
Căci madam, mai nu ştiu care,
Vrea dosar de pensionare,
Şi hoţul îşi poate spune:
"Doamne, Doamne, ce minune,
Am văzut-o şi pe asta,
Mai stau zile cu nevasta;
Ce priviţi cu-aşa mirare?
M-a salvat «altă-ntrebare»".
Nu se ştie ce ne-aşteaptă,
Noi am vrea o cale dreaptă,
Mai la vest, nu spre Siberii,
Mai spre ţări, unde ni-s verii,
Cei latini cu rădăcină,
Care pot să ne susţină
Şi-s dispuşi să ne primească,
Nu ca să ne cotropească.
Ştim cum regele din ţară
A fost alungat afară
Şi minciuni s-au tot rostit,
Cum că el ne-a sărăcit,
Că tot aurul l-a dus
Când plecase spre apus.
Dar românul cel cinstit
În adânc l-a preţuit,
Fiindcă n-a fost trădător,
Ci smerit şi răbdător,
Suportând exil cu jale,
Când alţii puneau la cale
Propaganda ateistă,
Fără Dumnezeu pe listă.
Vă urez să fiţi atenţi
Şi un pic mai vigilenţi,
Să nu fiţi duşi cu minciuna
De cei care totdeauna
Au cerut din răsărit
Ajutor pentru minţit.
Cu ştiri false pe "facebook",
Urcă orice politruc,
Pe la vot influenţează.
Chiar şi America oftează,
Că a fost într-o eroare
Când s-a dus pentru votare.
N-a ieşit madam Clinton
Ci bărbatul cu breton,
Ofticat pe emigranţi
Care-i fură din talanţi,
Distrugând economia
Aproape ca-n România.
Cu Macron ştirea n-a mers.
Orice fals, rapid s-a şters,
A fost lesne cunoscut.
Şi-au ales ce le-a plăcut;
Toţi francezii au votat
Pe un tânăr manierat.
Tuturor le meargă bine,
E urarea de la mine,
Cei ce au putere mare
Să n-aducă înfricoşare,
Să-nceteze tiruri trase,
Cu rachete, cu focoase,
Peste mări, peste ocean
Cum făcea un coreean,
Vrând probabil să atace
Pe cei care sunt în pace.
De război să fim feriţi
S-au rugat copii cuminţi
Cei din Fatima odată,
Către Maica Preacurată.
Centenar s-a împlinit
Şi noi l-am sărbătorit.
Indulgenţă am luat
Având sufletul curat.
Maica noastră mult ne cheamă
Să luăm Fiul în seamă,
Sfânta lui învăţătură
Cea cuprinsă în Scriptură.
Vă urez s-aveţi dorinţă
Ca să creşteţi în credinţă,
Ca să fiţi determinaţi
Pe Isus să îl urmaţi.
Calea lui e siguranţă,
Poţi vedea de la distanţă,
Nimeni nu se rătăceşte
Când pe calea sa păşeşte.
Să fiţi zi de zi uniţi
Ridicând toţi rugi fierbinţi,
Către bunul Dumnezeu,
Ca să fiţi feriţi mereu
De păcate şi de patimi,
Care scot atâtea lacrimi.
Să nu mai fie teroare
Cu maşini pe trotuare,
Cum a fost la Westminster,
Când turişti priveau spre cer
Sau la turnuri, spre palat
Şi moartea i-a secerat.
Nici cum era la concert
Când veneau gloanţe în piept
La Las Vegas dintr-un bloc
Provocând atâta şoc,
Omorând tineri, copii,
Printre zecile de mii.
Vă urez viaţă tihnită
Pe oriunde ocrotită
Şi pe stradă şi acasă
Şi când staţi cu toţi la masă
Sau când mergeţi la tribună
La vreun tenis peste-o lună,
Ca să o aplaudaţi
Pe Simona din Carpaţi
Pe care, sperăm, un an
S-o vedem tot "number one".
Spirit de învingător
Fie-n mintea tuturor!
Să-l învingeţi pe Satan,
Cel numit de noi viclean,
Care ţine-n stăpânire
Pe cei prinşi în ispitire.
Căutaţi să lecturaţi
Vieţi de sfinţi înflăcăraţi
Care-au fost victorioşi,
Buni la suflet şi frumoşi.
Construiţi viaţă frumoasă
Mai întâi la voi în casă.
Să dispară orice ceartă,
Orice vorbă neînţeleaptă,
Sau jicniri pe timp de seară
Care fac viaţa amară
Şi creează insomnii
La părinţi şi la copii.
Să trăiţi plini de iubire,
Cu un spirit de slujire,
Imitându-l pe Cristos
Care era bucuros
Să se-aplece, el, Cel mare,
Şi să spele pe picioare
Pe apostoli, la o cină,
Când ne-a dat viaţă divină,
În sfânta euharistie,
Prima sfântă Liturghie.
Nu uitaţi, în sărbătoare,
Să vă strângeţi la altare,
Pe Isus să-l preamăriţi
Fiindcă sunteţi mântuiţi.
Să vă bucuraţi mereu,
Să-i cântaţi lui Dumnezeu!
Pe copii să-i îndrumaţi
Şi să nu-i abandonaţi.
Să le cercetaţi secretul,
Când deschid ei internetul.
Faceţi repede-analiză
Ca să nu ajungă-n criză.
Să n-ajungă la pierzare
Prin motor de căutare.
Îndemnaţi-i la o rugă,
Sufletul să nu-şi distrugă.
S-aveţi multă bunătate,
Gânduri nobile, curate!
Dumnezeu să vă susţină,
Să aveţi viaţă senină!
Să fiţi veseli, fericiţi,
Şi-ntru mulţi ani să trăiţi!
Pr. Eugen Budău