Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente

Celebrare a cuvântului pe texte din scrisorile sfântului Paul (IV)

Anul Paulin (iunie 2008-iunie 2009) declarat de papa Benedict al XVI-lea pentru a comemora cei două mii de ani de la naşterea apostolului Paul, vrea să ne ajute şi prin această schemă de celebrare ca, reflectând asupra cuvintelor sale, să ne deschidem în faţa misterului lui Cristos în viaţa proprie, să ne asumăm şi să ne trăim propriul botez în comuniune şi în mărturie, să fim disponibili pentru rugăciunea personală şi comunitară.

Scopul acestei scheme de rugăciune este de a oferi un material care poate fi îmbogăţit cu contribuţia personală pentru a fi adaptat grupurilor, circumstanţelor şi contextului.

- să folosim bine momentele de tăcere

- să adaptăm textele în raport cu timpul şi persoanele de faţă

- să alegem cu grijă cântecele

- să nu citească o singură persoană, ci lectorii să fie diferiţi

- să creăm un climat favorabil: fond muzical, tămâie etc.

- să dăm o importanţă deosebită Bibliei şi lumânării pascale

- în biserică se poate expune şi preasfântul sacrament.

Textul este tradus din Rina Risitano, Benedetto sia Dio, Paoline, Milano 2008.

*

Celebrare a cuvântului pe texte din scrisorile sfântului Paul (IV)

Crucea - nebunia lui Dumnezeu

"Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica" (Col 1,24).

Celebrantul: Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl care ne-a împăcat cu sine prin misterul crucii lui Cristos şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.

Toţi: Şi cu duhul tău.

Scurtă introducere la temă:

Crucea lui Cristos este evenimentul cel mai mişcător din istoria omenirii. Crucea este în centrul vieţii noastre, este marcată în carnea noastră, în durerea lumii. Crucea lui Cristos este misterul pe care mintea noastră nu-l poate cuprinde iar cuvintele noastre nu reuşesc să-l explice. Ne lăsăm luminaţi de experienţa şi de cuvintele sfântului Paul. El care a pătruns în profunzimea misterului crucii ca mister de viaţă, mister pascal; el care l-a trăit în identificarea cu Domnul său cel răstignit şi ca răspuns la o iubire imensă care ne-a smuls din păcat.

Să ascultăm cuvântul

Primul lector: Isus este Domnul

"Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl" (Fil 2,5-11).

Al doilea lector: Crucea este puterea lui Dumnezeu

Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii" (1Cor 1,23-25).

Al treilea lector: Cel răstignit trăieşte în noi

"Însă, în ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume" (Gal 6,14). "Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20). "Dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui" (Rom 5,10). "Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica" (Col 1,24).

Câteva puncte pentru reflecţie

*Crucea lui Cristos este mister şi cu atât mai mult este Cristos răstignit. Fragmentul din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni este cu siguranţă apropierea cea mai mare de misterul crucii care a fost pronunţată vreodată de buzele omeneşti. Paul, care adesea se exprimă prin paradoxuri, vede în umilinţa crucii domnia lui Isus. Această înjosire a lui Cristos din ascultare faţă de Tatăl pentru a ne mântui, această coborâre a sa până în adâncul în care omenirea încărcată de păcat se întâlneşte cu chipul omenesc şi desfigurat al lui Cristos este extazul lui Paul. El ştie că cel răstignit este acelaşi Domn înviat care l-a cucerit pe drumul Damascului. Este "numele" mai presus de orice alt nume pe care Paul îl vesteşte şi pentru care îşi va da viaţa până la martiriu. Pe calea crucii Isus este omenitatea noastră la nivelul cel mai de jos, cel mai mic. Răstignitul este umilinţa lui Dumnezeu, iar Paul ne îndeamnă să avem aceleaşi sentimente ca ale lui Isus: de umilinţă, de ascultare, de înjosire totală, de iubire până la dăruirea propriei vieţi. Stupoare plină de adoraţie care cere sacralitatea tăcerii, a contemplaţiei, a recunoştinţei. Iată măsura fără măsură a iubirii lui Dumnezeu. Numai ea este răspunsul la întrebările noastre în faţa crucii: Isus este marele perdant care cucereşte totul!

*A crede într-un Dumnezeu răstignit care ne invită să ne luăm la rândul nostru crucea şi să-l urmăm cere curaj. Este paradoxul cel mai crucial al credinţei noastre. Paul a simţit pe propria piele refuzul acestei veşti: este scandal, e nebunie! Dar el nu caută să facă mai comod acest mesaj. Nebunia lui Dumnezeu, spune Paul, este înţelepciunea iubirii: Dumnezeu a venit să ne întâlnească acolo unde eram, pentru a ne transforma, pentru a ne elibera: din iubire! Totuşi, nu este uşor să găseşti o motivaţie în faţa crucii. Mintea noastră refuză să accepte contradicţia şi să răstoarne sensul termenilor: nebunia care este înţelepciune la Dumnezeu, slăbiciunea care este forţa lui Dumnezeu, moartea care este viaţă... Dar aceasta este logica iubirii. Numai dacă iubim îi putem înţelege profunzimea, legătura intimă. Cine iubeşte nu are măsură. Aşa cum nu a avut măsură Tatăl care ne-a iubit atât de mult încât l-a jertfit pe Fiul său preaiubit. Iată misterul jertfei lui Isus care se reînnoieşte continuu în Euharistie; misterul de comuniune între suferinţa omenească şi cea umană şi divină a lui Cristos. Aici experimentăm că nu noi suntem aceia care ne conducem, ci suntem purtaţi... În Isus slăbiciunea lui Dumnezeu devine forţa noastră.

*A vesti misterul lui Cristos cel răstignit este pentru Paul o laudă. Ba chiar, afirmă el, "împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu". Oare Paul este arogant? Ce anume lipseşte jertfei lui Cristos? Primirea liberă din partea noastră! A ne lăsa pătrunşi de cruce şi a o primi în viaţa noastră până într-acolo încât să ne identificăm cu Cristos cel răstignit. Păcatul este adevărata tragedie a omului: noi trăim condiţia de păcătoşi în solidaritate cu întreaga omenire. Este moştenirea care ne uneşte încă de la naşterea noastră şi pe care o sporim prin păcatul nostru personal. Dar Isus coboară în omenitatea noastră, coboară în păcatul nostru pentru a-l răstigni în trupul său, în trupul meu. Pătimirea lui Cristos se împlineşte în noi atunci când noi acceptăm ca el să răstignească păcatul în noi. Este moarte, dar moarte pentru viaţă. Căci "dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este credinţa noastră" (1Cor 15,17), mai spune Paul. Ştim că misterul pascal trăieşte în noi. Ştim că am fost obiectul unei iubiri imense. De aceea "mă bucur de suferinţe" spune Paul. Suferinţa ne consimte să fim părtaşi împreună cu Cristos la mântuirea tuturor. Prin misterul participării, solidaritatea în păcat devine solidaritate în har. Paul crede că atunci când primim suferinţa, atunci când suntem încovoiaţi sub greutatea crucii, noi suntem una cu Isus, suntem împreună cu el mântuitori ai lumii. Atunci când reuşim să-l vedem pe Dumnezeu în ceea ce pare să se fărâmiţeze, putem fi siguri că suntem scufundaţi în misterul lui Cristos, că suferinţa noastră este suferinţa însăşi a lui Cristos.

Să interiorizăm cuvântul

Să adorăm misterul crucii lui Isus, misterul crucii noastre. În lumina cuvântului lui Paul, să căutăm să găsim sensul suferinţelor noastre, sensul morţii noastre. Să intrăm în logica crucii drept cale a învierii, a împlinirii vieţii noastre de fii mântuiţi. Să-l contemplăm pe Cristos, răstignit din iubire şi să ne lăsăm împăcaţi cu Dumnezeu.

Să ne rugăm cuvântul (2Cor 1,3-7):

"Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseşte şi mângâierea noastră. Aşadar, dacă suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea şi mântuirea noastră. Dacă suntem mângâiaţi, suntem astfel pentru mângâierea care vă întăreşte ca să suportaţi cu statornicie pătimirile pe care le îndurăm şi noi. Şi speranţa noastră pentru voi este neclintită ştiind că aşa cum sunteţi părtaşi ai suferinţelor, la fel [veţi fi părtaşi] ai mângâierii".

Amin.

Să ne rugăm

Părinte sfânt, iubire necondiţionată, îţi oferim durerea noastră precum şi durerile lumii: a victimelor violenţei, a urii, a egoismului, a nedreptăţilor şi războaielor. Îţi oferim rătăcirea copiilor violaţi şi a femeilor abuzate; îţi prezentăm bolnavii, handicapaţii, săracii şi pe cei exploataţi, şi în special pe cei care suferă fără speranţă. Primeşte darul pe care mâinile noastre îl prezintă împreună cu Cristos, fratele nostru şi victima sfântă pentru mântuirea lumii. El este stăpânul vieţii fără de sfârşit şi care vieţuieşte şi domneşte cu tine şi cu Duhul Sfânt. Amin.

Pentru a aprofunda Scriptura:

Is 42,1-4; 49,1-6; 50,4-11; 52,13-53,12; Mt 20,25-28; Mc 15,29-32; Lc 9,22-25; 24,46-47; In 18-19; 1Cor 1,18.22-25; 2,1-3; 2Cor 4,5.10-11; 1Pt 1,18-21; 2,19.25.