Cateheze liturgice despre sfânta Liturghie: "3. Invitaţi la masa Cuvântului lui Dumnezeu"
A treia cateheză liturgică propusă de Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente pentru perioada Adventului 2019 are titlul "Invitaţi la masa Cuvântului lui Dumnezeu".
După ce am fost introduşi în taina prezenţei Domnului prin cele trei trepte ale riturilor de început, suntem invitaţi să ne hrănim din cuvintele vieţii veşnice. Cristos însuşi este Cuvântul pe care Tatăl ceresc ni-l adresează prin orice cuvânt inspirat de Duhul Sfânt din Scriptură.
Cateheza a treia despre sfânta Liturghie vrea să descoperim importanţa Cuvântului în viaţa noastră şi să trăim mai bine prima parte a liturgiei Cuvântului.
Anul Sfintei Liturghii ne oferă posibilitatea de a redescoperi frumuseţea comuniunii cu Dumnezeu pe care o trăim la fiecare celebrare euharistică. Pentru a înlesni această redescoperire, Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente propune o serie de 10 cateheze liturgice (patru în timpul Adventului şi 6 în timpul Postului Mare) despre sfânta Liturghie. Acestea vor aprofunda conţinutul liturgic al catehezelor propuse de episcopul Iosif Păuleţ în timpul Anului Sfintei Liturghii.
Pr. Daniel Iacobuţ
Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente
*
Cateheze liturgice pentru Anul Sfintei Liturghii
3. Invitaţi la masa Cuvântului lui Dumnezeu
Hrana necesară a Cuvântului lui Dumnezeu
Urcând cele trei trepte ale pragului riturilor introductive, am devenit cu toţii prezenţi prezenţei lui Dumnezeu. Acum, plini de uimire, descoperim că El ne vorbeşte, ne dezvăluie taina iubirii sale şi ne hrăneşte sufletul. Sfânta Liturghie este un autentic ospăţ pascal la care Cristos ni se oferă ca hrana vieţii, atât la masa Cuvântului lui Dumnezeu (liturgia Cuvântului), cât şi la masa Trupului său euharistic (liturgia euharistică). Înainte de a aprofunda desfăşurarea liturgiei Cuvântului să-i descoperim necesitatea pentru viaţa noastră.
Învingând ispita diavolului Isus Cristos ne-a arătat care este hrana sa interioară: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4). La liturgia Cuvântului creştinii se hrănesc din cuvintele lui Dumnezeu, la fel cum Maria din Betania (Lc 10,39), aşezată la picioarele Învăţătorului, îi asculta cuvintele şi se bucura de "singurul lucru necesar: Maria şi-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată" (Lc 10,42).
Hrana Cuvântului este partea cea bună şi necesară pentru viaţă: fără Cuvântul lui Dumnezeu credinţa noastră este văduvită de esenţa sa, suferă de malnutriţie. Zilnic descoperim că nu ne hrănim doar cu alimentele pe care trupul nostru le asimilează, ci şi cu toate cuvintele, gândurile şi imaginile prezente în întâlnirile, lecturile şi evenimentele vieţii. Şi aşa cum există un nivel minim pentru alimentaţia trupului, altfel riscăm să ne îmbolnăvim, tot la fel avem un prag minim de hrană sufletească. Altfel, dacă negăm inimii şi minţii noastre îmbogăţirea cu substanţele hrănitoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, ajungem să avem o inimă de piatră şi o minte incapabilă de discernământ. Pe lângă acestea, consecinţa cea mai gravă ar fi o anestezie a simţurilor noastre spirituale, care nu ne-ar mai permite să vedem, să ascultăm, să gustăm, să mirosim şi să atingem Cuvântul care s-a făcut trup omenesc (1In 1,1-3) la Betleem şi trup euharistic la Sfânta Liturghie. Dacă nu ne-ar încălzi inimile Cuvântul vieţii, ochii noştri nu ar fi capabili să îl recunoască pe Domnul la frângerea pâinii vieţii (Lc 24,31).
Liturgia Cuvântului: Istoria Mântuirii "în direct"!
Ne-am obişnuit să fim martorii "în direct" ai evenimentelor importante ale vieţii noastre publice prin diferite transmisiuni la radio sau televizor. Simţim că suntem conectaţi la realitate, că suntem şi noi protagoniştii ei. Într-o manieră asemănătoare, dar mult mai profundă şi reală, la Sfânta Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu ne pune "în transmisiune directă" cu Istoria Mântuirii! Atunci are loc un eveniment uimitor: "Dumnezeu vorbeşte poporului său, iar Cristos continuă să-şi vestească evanghelia" (Sacrosanctum Concilium 33). Prin liturgia Cuvântului devenim protagonişti ai evenimentelor relatate de Sfânta Scriptură, prin care Dumnezeu ne vorbeşte şi nouă astăzi.
Cuvintele Bibliei, fiind inspirate de Duhul Sfânt, transmit mult mai mult decât nişte simple cuvinte umane. Prin proclamarea acestor cuvinte, evenimentul relatat devine prezent pentru noi. Evenimentele Istoriei Mântuirii devin evenimente ale Bisericii, ale fiecăruia dintre noi! Cuvintele din Biblie sunt asemenea notelor dintr-o partitură muzicală. Atunci când din "partitura" cărţii biblice sunt proclamate cuvintele Domnului, "muzica" evenimentelor înfăptuite de Dumnezeu răsună în mijlocul adunării noastre! De altfel, când Isus Cristos a înviat din morţi, a înviat împreună cu întreaga sa viaţă trăită printre noi. Orice cuvânt rostit de Isus şi orice acţiune săvârşită de El pot deveni prezente pentru noi, căci au înviat împreună cu Isus! De aceea, cuvintele Scripturii devin vii şi lucrătoare la Liturghie, au puterea de a coborî de la ureche la inimă, de a ne întări credinţa şi înflăcăra dragostea (Is 55,10).
Din tainele dialogului cu Dumnezeu...
Dumnezeu vrea să deschidă un dialog cu noi la Sfânta Liturghie prin cuvintele Bibliei. Noi îi răspundem ascultând în tăcere, cântându-i, rugându-ne şi aderând cu încredere la adevărul mântuitor. Acest dialog are aşadar două părţi: prima, cea principală, este formată din lecturi, din psalm şi din Evanghelie, culmea întregii Scripturi; a doua este o dezvoltare a celei dintâi şi constă din omilie, profesiunea de credinţă şi rugăciunea universală sau a credincioşilor. Dialogul lui Dumnezeu cu noi se realizează cu ajutorul unor semne şi simboluri liturgice: glasul lectorului şi al preotului/diaconului, tăcerea şi ascultarea adunării şi amvonul de unde se vesteşte Cuvântul. Înţelegerea acestor mici "taine", adică realităţi concrete care realizează legătura invizibilă dintre Dumnezeu şi poporul său, ne ajută să trăim mai bine Liturghia.
Inima liturgiei Cuvântului este proclamarea însăşi a Scripturii. Este vorba de un gest simbolic, pentru că acţiunea umană a lectorului sau a preotului care citeşte manifestă acţiunea divină a lui Dumnezeu care vorbeşte inimii! Suflul uman ce permite articularea şi emiterea cuvintelor activează răspândirea suflului divin, a Duhului Sfânt, în sufletele credincioşilor. Rolul lectorului ce proclamă lecturile este extrem de important, întrucât îşi împrumută glasul său Cuvântului viu al lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este proclamat dintr-o carte liturgică specială: Lecţionarul. Împreună cu Evangheliarul, Lecţionarul reprezintă un adevărat "tabernacol" al Cuvântului lui Dumnezeu, un simbol al realităţii divine pe care ne-o transmite, instrumentul hranei noastre spirituale.
Dar pe lângă un glas care să îi dea viaţă, Cuvântul lui Dumnezeu are nevoie de urechi care să îl asculte. Doar că pentru a putea asculta, trebuie să facem tăcere! Dumnezeu nu vrea să facă un monolog, ci un dialog. Iar orice dialog presupune atenţie, o inimă primitoare şi reculeasă şi o minte capabilă să aducă tăcere în propriile gânduri. Teologul Romano Guardini spunea că "viaţa liturgică începe cu dobândirea tăcerii". Fără tăcere, Cuvântul nu poate pătrunde în suflet şi să trezească apoi un răspuns de credinţă şi gratitudine. Să nu ne fie teamă de tăcerea sacră de la Liturghie, pentru că doar astfel putem să-l întâlnim personal pe Dumnezeu prin Cuvântul său! "Dumnezeu locuieşte în tăcere", spun misticii, nu pentru că ar fi mut, ci tocmai pentru că El este Cuvântul.
Şi locul de unde se proclamă Cuvântul este simbolic. Acesta se numeşte amvon, pentru că este un loc înălţat, de unde Cristos îşi adună poporul pentru a-l hrăni la masa Cuvântului. Este spaţiul de unde se proclamă lumii vestea bună prin excelenţă: "Cristos a înviat"! De aceea amvonul reflectă demnitatea Cuvântului lui Dumnezeu: este fix, şi nu un simplu pupitru mobil, întrucât manifestă stabilitatea Cuvântului (Mt 24,35); este înălţat şi vizibil, căci Cuvântul e lumină pentru paşii noştri; are o formă nobilă şi frumoasă, în strânsă legătură cu forma altarului, care e masa Trupului euharistic al lui Cristos.
Prima parte a liturgiei Cuvântului: "Cuvântul Domnului" - "Mulţumim lui Dumnezeu!"
Partea principală a liturgiei Cuvântului o constituie lecturile luate din Sfânta Scriptură (lectura din Vechiul Testament, cea din Noul Testament şi lectura din Evanghelie), împreună cu cântările ce se intercalează (psalmul responsorial şi cântarea la Evanghelie - Aleluia). Prin acestea Dumnezeu însuşi ni se adresează, dezvăluindu-ne adevărul despre noi şi despre El. Atmosfera de tăcere şi de primire a acestui adevăr este întreruptă doar pentru a-l aclama pe Dumnezeu prin recunoştinţă ("Mulţumim lui Dumnezeu") sau prin laudă ("Laudă ţie, Cristoase" - "Aleluia"). Să încercăm să descoperim împreună cum ne hrăneşte Dumnezeu prin aceste lecturi.
Lectura întâi, din Vechiul Testament: drumul către Mesia
Prima lectură din lecţionarul duminical este în general luată din Vechiul Testament. Cineva s-ar putea întreba: de ce ar trebui să mai citim Vechiul Testament, de vreme ce noi credem în Cristos? Însuşi Mântuitorul ne-a răspuns la această dilemă atunci când, adresându-se celor doi ucenici ce mergeau spre Emaus, "le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el, începând de la Moise şi toţi profeţii" (Lc 24,27). Aşadar noi citim Vechiul Testament în lumina lui Cristos, descoperim în toate evenimentele şi scrierile poporului ales o impresionantă pregătire a venirii lui Mesia. Marile personaje ale Vechiului Testament - Abraham, Isaac, Iosif, fiul lui Iacob, Moise, Iona, slujitorul suferind din cartea profetului Isaia (Is 53) - sunt, într-o anumită măsură, prefigurări ale lui Cristos. Iar evenimentul central din viaţa poporului ales, adică ieşirea din Egipt şi ospăţul pascal, reprezintă fundamentul pentru a înţelege misterul pascal al lui Cristos şi ospăţul său pascal. Tocmai de aceea prima lectură este aproape mereu într-o concordanţă tematică cu centrul liturgiei Cuvântului, Evanghelia.
Psalmul responsorial: dialogând cu Dumnezeu
După ce am ascultat în prima lectură promisiunile lui Dumnezeu care s-au împlinit în Cristos, dorim să îi răspundem prin cuvintele psalmilor. Fără psalmul responsorial, liturgia Cuvântului ar fi mai degrabă un monolog al lui Dumnezeu, şi nu un dialog cu El. Psalmii reprezentau cartea de rugăciuni a poporului ales şi, prin urmare, a lui Cristos însuşi. Psalmii sunt rugăciunile unui popor ce l-a auzit vorbind pe Dumnezeu prin creaţie şi prin evenimentele istoriei sale, dar şi rugăciunile lui Cristos care l-a ascultat mereu pe Tatăl său şi şi-a oferit viaţa drept răspuns de iubire. De aceea şi noi îi răspundem ("responsorial") lui Dumnezeu prin rugăciunea care i-a aparţinut lui Cristos ("psalmul"). Scopul psalmului responsorial este de a fi un ecou al Cuvântului lui Dumnezeu, de a favoriza meditarea mesajului Scripturii şi de a trezi participarea activă a întregii adunări, mai ales prin versetul care este cântat de toţi creştinii.
Lectura a doua, din Noul Testament: "în direct" cu Apostolul
Duminica şi în solemnităţi, Dumnezeu ne vorbeşte şi printr-o lectură luată din Noul Testament, mai precis din una dintre Scrisorile sfinţilor Apostoli (Paul, Petru, Iacob, Iuda şi Ioan). De aceea lectura aceasta mai este numită şi "epistola" sau "Apostolul". Apostolii au avut un rol esenţial în istoria mântuirii: au dat mărturie despre moartea şi învierea Domnului şi au pus bazele credinţei Bisericii. De aceea prin proclamarea scrierilor apostolice suntem conectaţi "în direct" cu lucrarea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii de la început. Putem "atinge" astfel fervoarea şi intensitatea credinţei apostolilor şi a acelora care încă de la început au experimentat puterea Duhului Sfânt în vieţile lor. Iar rodul lecturii apostolice va fi creşterea noastră în înţelegerea şi trăirea vieţii în Duhul Sfânt.
Proclamarea Evangheliei: Aleluia! Cristos e viu!
Centrul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos este vestea cea bună că Domnul a învins definitiv răul şi moartea şi este viu, a înviat! De fapt cele patru evanghelii (Matei, Marcu, Luca, Ioan) sunt tot atâtea relatări ale pătimirii, morţii şi învierii Domnului cu o mai largă introducere. Proclamarea textului evanghelic la Liturghie reprezintă culmea întregii liturgii a Cuvântului, întrucât ne pune în contact cu momentul culminant al istoriei mântuirii: viaţa, moartea şi învierea lui Cristos!
Ne pregătim să ascultăm Evanghelia ridicându-ne în picioare, adică în postura celor înviaţi, şi cântând unicul cuvânt care e strâns legat de Înviere: "Aleluia", adică "Lăudaţi-l pe Domnul". Acesta este cuvântul pe care Domnul Isus, ridicat din mormânt, îl rosteşte înaintea Tatălui ceresc. Iar Duhul Sfânt ni-l pune pe buze şi nouă, celor care formăm trupul tainic al lui Cristos. Îl primim astfel între noi pe Domnul cel viu care ne va anunţa şi nouă vestea cea bună a mântuirii. Tocmai de aceea diaconul sau preotul ne invită să ne bucurăm de prezenţa Domnului în cuvântul său ("Domnul să fie cu voi") şi să ne manifestăm încrederea că El însuşi ne va vorbi ("Mărire ţie, Doamne"). În timp ce rostim aceste cuvinte, ne însemnăm şi noi, asemenea preotului, fruntea, buzele şi pieptul cu sfânta cruce. Trasând acest semn al biruinţei lui Cristos, vrem ca mintea, buzele şi inima să se deschidă la hrana cuvintelor vieţii veşnice. Iar în zilele de sărbătoare, cuvintele lui Cristos şi, prin ele, Cristos însuşi primesc ritul plin de respect şi veneraţie al tămâierii.
În timpul proclamării Evangheliei intrăm cu adevărat în prezenţa Domnului care ne vorbeşte. Domnul Înviat face ca faptele şi cuvintele relatate de textul evanghelic să devină prezente pentru noi şi să ne transforme cu puterea lor purificatoare ("Prin cuvintele sfintei Evanghelii să ni se ierte păcatele"). Mai mult, întrucât Cristos este Cuvântul Tatălui ceresc, în acele momente trebuie să ne amintim că însuşi Tatăl ceresc vrea să ne descopere iubirea sa şi identitatea noastră de fii şi fiice. Duhul Sfânt ne însoţeşte în aceste clipe, ajutându-ne să interiorizăm şi să asimilăm hrana Cuvântului. Şi tot Duhul Sfânt ne împinge să îi spunem lui Cristos la finalul textului evanghelic: "Laudă ţie, Cristoase!". Apoi urmărim plini de uimire gestul de afecţiune şi de respect al preotului faţă de Cristos prezent în Cuvântul său: sărutul cărţii sfinte. El săvârşeşte acest gest de iubire în numele întregii Biserici, Mireasa lui Cristos. Suntem aşadar la ospăţul de nuntă al Mielului cu Mireasa sa!
Întrebări pentru meditaţia personală sau discuţii în grup:
Care sunt cuvintele sau expresia din Scriptură care mi-au hrănit viaţa cel mai mult până acum? Ce dificultăţi întâlnesc în a mă conecta la evenimentele relatate în lecturile biblice? Care sunt elementele din liturgia Cuvântului care îmi arată importanţa sa? Cum mă pregătesc să primesc Evanghelia lui Cristos cel Înviat? Ce mă ajută să fac mai multă tăcere în interiorul meu pentru a-l asculta pe Domnul?
Oficiul pentru Pastoraţia Liturgică şi Sacramente
* * *
Versiunea pdf a acestei cateheze, aranjată pentru printare faţă-verso. pe hârtie A4, cu îndoire la mijloc:
* * *
Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro
