|
| © Vatican Media |
Cardinalul secretar de stat a prezidat o Liturghie în bazilica superioară din Assisi cu ocazia expunerii extraordinare a rămăşiţelor pământeşti ale Sărăcuţului pentru aniversarea a 800 de ani de la moartea sa: "Bucuria lucrurilor mici este răspunsul la tristeţea generaţiei noastre".
"Sobrietatea, bucuria lucrurilor mici, faptul de a ne simţi fraţi cu toţi şi cu toate". Este "terapia eficace" pe care Sfântul Francisc de Assisi o oferă unei lumi caracterizate de "dorinţa nestăpânită de a poseda, de lux, de risipă, de superfluu, de consumism", locuită de o generaţie afectată de "anxietate şi tristeţe" din cauza "muncii precare", a crizelor economice, a schimbărilor climatice, a "războaielor tuturor împotriva tuturor şi a toate".
Prezidând duminică, 15 martie 2026, la ora 11.00, Liturghia din bazilica superioară din Assisi, cu ocazia expunerii extraordinare a rămăşiţelor pământeşti ale Sărăcuţului, pentru aniversarea celor 800 de ani de la moartea sa, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a explicat cu aceste cuvinte motivul fascinaţiei pe care patronul Italiei o exercită în întreaga lume, chiar şi la multe secole după moartea sa.
Un profil uman şi spiritual irezistibil
În omilia sa, cardinalul s-a inspirat dintr-un episod relatat în celebra carte Fioretti [Florilegii]. Într-o zi, fratele Masseo de Marignano, unul dintre primii însoţitori ai lui Francisc, a întrebat de ce întreaga lume "îl urma", ascultându-l şi supunându-se lui, cu toate că nu era un bărbat frumos, nu poseda o "mare ştiinţă" şi nu era "nobil". Sărăcuţul i-a răspuns că "ochii preasfinţi ai lui Dumnezeu" nu s-au oprit niciodată asupra unui om mai "laş", mai "insuficient" şi mai "păcătos" decât el. Totuşi, a remarcat cardinalul Parolin, Francisc a reuşit să atragă admiraţia a două genii incontestabile ale Evului Mediu, pictorul şi arhitectul Giotto şi poetul Dante.
Motivul acestui magnetism, a susţinut diplomatul vatican, constă în "profilul său uman şi spiritual", aşa cum este descris de primul său biograf, Toma de Celano. În primul rând, Francisc era "cu fire blândă, cu natură calmă, afabil în vorbire, precaut în mustrare, foarte fidel în îndeplinirea sarcinilor încredinţate lui, perspicace în sfaturi, eficient în acţiune, amabil în toate. Cu o minte senină, dulce în suflet, sobru în spirit, absorbit în contemplare, statornic în rugăciune şi plin de entuziasm în toate", scrie autorul cărţii S. Francisci Assisensis vita et miracula.
A fi frate cu toţi şi cu toate
Însă alte aspecte ale personalităţii sale nu încetează să atragă "atenţia noastră" după opt secole, a adăugat cardinalul: "bucuria sa desăvârşită", "sărăcia sa preaînaltă", "fraternitatea sa universală". Sfântul din Assisi a ştiut să accepte greutăţile vieţii "cu umilinţă, răbdare şi bucurie". Sărăcia sa nu a fost numai "un mijloc ascetic pentru a tinde spre perfecţiune", ci un mod pentru a "fi cât mai asemănător posibil cu Cristos". În cele din urmă, s-a simţit "frate cu toţi şi cu toate": cu oamenii, cu creaţia, cu universul, chiar şi cu moartea.
Francisc, a amintit cardinalul Parolin la sfârşitul omiliei sale, a scris Cântarea Creaturilor într-un "timp de criză, de întuneric, în interiorul şi în exteriorul lui". Un timp, a remarcat cardinalul, nu foarte diferit de al nostru, "în care întunericul războiului pare să întunece lumina speranţei". Tocmai în această conjunctură istorică şi existenţială, urând "pace şi bine" întregii lumi, secretarul de stat al Vaticanului a invitat să ne rugăm, folosind cuvintele Sărăcuţului din Assisi: cerând lui "Dumnezeu care nu ne abandonează" să lumineze "întunericul inimii", să ne dăruiască "credinţă dreaptă, speranţă sigură, caritate perfectă şi umilinţă profundă".
Daniele Piccini
(După Vatican News, 15 martie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
