© Vatican Media
Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 8 februarie 2023

Cateheza: Călătoria apostolică în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Săptămâna trecută am vizitat două ţări africane: Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a permis să fac această călătorie, dorită de mult timp. Două "vise": să vizitez poporul congolez, păzitor al unei ţări imense, plămân verde al Africii: împreună cu Amazonia, sunt cei doi plămâni ai lumii. Ţară bogată în resurse şi însângerată de un război care nu se termină niciodată pentru că există mereu cei care alimentează focul. Şi să vizitez poporul sud-sudanez, într-un pelerinaj de pace împreună cu arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şi cu moderatorul general al Bisericii din Scoţia, Iain Greenshields: am mers împreună pentru a mărturisi că este posibil şi necesar să se colaboreze în diversitate, în special dacă se împărtăşeşte credinţa în Isus Cristos.

Primele trei zile au fost la Kinshasa, capitală a Republicii Democratice Congo. Reînnoiesc recunoştinţa mea preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale ţării pentru primirea rezervată mie. Imediat după sosirea mea, la Palatul Prezidenţial, am putut să adresez naţiunii mesajul: Congo este ca un diamant, prin natura sa, prin resursele sale, mai ales prin oamenii săi; dar acest diamant a devenit motiv de ceartă, de violenţe şi în mod paradoxal de sărăcire a poporului. Este o dinamică ce se întâlneşte şi în alte regiuni africane şi care este valabilă în general pentru acel continent: continent colonizat, exploatat, jefuit. În faţa la toate acestea am spus două cuvinte: primul este negativ: "până aici!", până aici a exploata Africa! Am spus alte dăţi că în inconştientul colectiv este "Africa trebuie exploatată": până aici cu asta! Am spus acel lucru. Al doilea este pozitiv: împreună, împreună cu demnitate, toţi împreună, cu respect reciproc, împreună în numele lui Cristos, speranţa noastră, a merge înainte. A nu exploata şi a merge înainte împreună.

Şi în numele lui Cristos ne-am adunat în marea celebrare euharistică.

Tot la Kinshasa s-au desfăşurat apoi diferitele întâlniri: aceea cu victimele violenţei din estul ţării, regiunea care de mulţi ani este sfâşiată de războiul dintre grupuri înarmate manevrate de interese economice şi politice. Nu am putut să merg la Goma. Oamenii trăiesc în frică şi în nesiguranţă, sacrificaţi pe altarul afacerilor ilegitime. Am ascultat mărturiile tulburătoare ale câtorva victime, în special femei, care au depus la picioarele Crucii arme şi alte instrumente de moarte. Cu ei am spus "nu" violenţei, "nu" resemnării, "da" reconcilierii şi speranţei. Au îndurat aşa de mult şi continuă să sufere.

După aceea am întâlnit reprezentanţii diferitelor opere caritative prezente în ţară, pentru a le mulţumi şi a-i încuraja. Munca lor cu săracii şi pentru săraci nu face zgomot, dar zi după zi face să crească binele comun. Şi mai ales cu promovarea: iniţiativele de caritate trebuie să fie mereu în primul rând pentru promovare, nu numai pentru asistenţă, ci pentru promovare. Asistenţă da, dar promovare.

Un moment entuziasmant a fost cel cu tinerii şi cateheţii congolezi la stadion. A fost ca o scufundare în prezentul proiectat spre viitor. Să ne gândim la forţa de reînnoire pe care o poate aduce acea nouă generaţie de creştini, formaţi şi animaţi de bucuria Evangheliei! Lor, tinerilor, le-am indicat cinci căi: rugăciunea, comunitatea, onestitatea, iertarea şi slujirea. Tinerilor din Congo le-am spus: calea voastră este aceasta: rugăciune, viaţă comunitară, onestitate, iertare şi slujire. Domnul să asculte strigătul lor care invocă pace şi dreptate.

După aceea, în catedrala din Kinshasa am întâlnit preoţii, diaconii, consacraţii şi consacratele şi seminariştii. Sunt mulţi şi sunt tineri, pentru că vocaţiile sunt numeroase: este un har al lui Dumnezeu. I-am îndemnat să fie slujitori ai poporului ca martori ai iubirii lui Cristos, depăşind trei ispite: mediocritatea spirituală, comoditatea lumească şi superficialitatea. Care sunt ispite - eu aş spune - universale, pentru seminarişti şi pentru preoţi. Desigur, mediocritatea spirituală, când un preot cade în mediocritate, este trist; comoditatea lumească, adică mondenitatea, care este unul din cele mai rele lucruri care se pot întâmpla Bisericii; şi superficialitatea. În sfârşit, cu episcopii congolezi am împărtăşit bucuria şi truda slujirii pastorale. I-am invitat să se lase mângâiaţi de apropierea lui Dumnezeu şi să fie profeţi pentru popor, cu forţa Cuvântului lui Dumnezeu, să fie semne ale modul cum este Domnul, ale atitudinii pe care Domnul o are faţă de noi: compătimirea, apropierea şi duioşia. Sunt trei moduri ale felului în care Domnul face cu noi: se apropie - apropierea - cu compătimire şi cu duioşie. Asta am cerut preoţilor şi episcopilor.

Apoi, a doua parte a călătoriei s-a desfăşurat la Juba, capitala Sudanului de Sud, stat născut în 2011. Această vizită a avut o fizionomie cu totul deosebită, exprimată de motoul care prelua cuvintele lui Isus: "Mă rog ca toţi să fie una" (cf. In 17,21). De fapt, a fost vorba de un pelerinaj ecumenic de pace, făcut împreună cu conducătorii a două Biserici prezent istoric în acea ţară: Comuniunea anglicană şi Biserica din Scoţia. Era punctul de sosire al unui drum început în urmă cu câţiva ani, care ne-a reunit la Roma în 2019, cu autorităţile sud-sudaneze, pentru a asuma angajarea de a depăşi conflictul şi de a construi pacea. În 2019 a fost făcută o reculegere spirituală aici, în Curie, de două zile, cu toţi aceşti politicieni, cu toţi aceşti oameni care aspiră la locuri, unii duşmani între ei, dar toţi erau în reculegere. Şi asta a dat forţă pentru a merge înainte. Din păcate procesul de reconciliere nu a înaintat mult, şi nou-născutul Sudanul de Sud este victimă a vechii logici a puterii, a rivalităţii, care produce război, violenţe, refugiaţi şi evacuaţi interni. Mulţumesc mult domnului preşedinte pentru primirea pe care ne-a dat-o şi a modului în care încearcă să gestioneze acest drum deloc uşor, pentru a spune "nu" corupţiei şi traficurilor de arme şi "da" întâlnirii şi dialogului. Şi acest lucru este ruşinos: atâtea ţări aşa-numite civilizate oferă ajutor Sudanului de Sud, şi ajutorul constă în arme, arme, arme pentru a alimenta războiul. Acest lucru este o ruşine. Şi da, a merge înainte spunând "nu" corupţiei şi traficurilor de arme şi "da" întâlnirii şi dialogului. Numai aşa va putea să fie dezvoltare, oamenii vor putea munci în pace, bolnavii să se îngrijească, copiii să meargă la şcoală.

Caracterul ecumenic al vizitei în Sudanul de Sud s-a manifestat îndeosebi în momentul de rugăciune celebrat împreună cu fraţii anglicani şi cei din Biserica din Scoţia. Împreună am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, împreună i-am adresat rugăciuni de laudă, de implorare şi de mijlocire. Într-o realitate puternic conflictuală ca aceea sud-sudaneză acest semn este fundamental, şi nu este clar, pentru că din păcate există cei care abuzează de numele lui Dumnezeu pentru a justifica violenţe şi samavolnicii.

Fraţilor şi surorilor, Sudanul de Sud este o ţară cu circa 11 milioane de locuitori - micuţă! -, dintre care, din cauza conflictelor armate, două milioane sunt evacuaţi interni şi tot atâţia au fugit în ţările învecinate. Pentru aceasta am voit să întâlnesc un mare grup de evacuaţi interni, să-i ascult şi să-i facă să simtă apropierea Bisericii. De fapt, Bisericile şi organizaţiile de inspiraţie creştină sunt în prima line alături de aceşti sărmani oameni, care de mulţi ani trăiesc în lagăre pentru evacuaţi. Îndeosebi m-am adresat femeilor - sunt femei bune, acolo -, care sunt forţa care poate transforma ţara; şi i-am încurajat pe toţi să fie seminţe ale unui nou Sudan de Sud, fără violenţă, reconciliat şi pacificat.

Apoi, la întâlnirea cu păstorii şi consacraţii din acea Biserică locală, am privit la Moise ca model de docilitate faţă de Dumnezeu şi de perseverenţă în mijlocire.

Şi la celebrarea euharistică, ultimul act al vizitei în Sudanul de Sud, precum şi al întregii călătorii, m-am făcut ecou al Evangheliei încurajându-i pe creştini să fie "sare şi lumină" în acea ţară atât de chinuită. Dumnezeu îşi repune speranţa sa nu în cei mari şi în cei puternici, ci în cei mici şi în cei umili. Şi acesta este modul de a merge al lui Dumnezeu.

Mulţumesc autorităţilor din Sudanul de Sud, domnului preşedinte, organizatorilor călătoriilor şi tuturor celor care au pus efortul lor, munca lor pentru ca vizita să poată merge bine. Mulţumesc fraţilor mei, Justin Welby şi Iain Greenshields, pentru că m-au însoţit în această călătorie ecumenică.

Să ne rugăm pentru ca, în Republica Democratică Congo şi în Sudanul de Sud, şi în toată Africa, să încolţească seminţele Împărăţiei sale de iubire, de dreptate şi de pace.

_______________

APEL

Gândul meu se îndreaptă, în acest moment, la populaţiile din Turcia şi din Siria lovite dur de cutremur, care a provocat mii de morţi şi de răniţi. Cu emoţie mă rog pentru ei şi exprim apropierea mea de aceste popoare, de rudele victimelor şi de toţi cei care suferă datorită acestei calamităţi devastatoare. Mulţumesc celor care se angajează pentru a duce ajutor şi îi încurajez pe toţi la solidaritate cu acele teritorii, în parte martirizate deja de un război lung. Să ne rugăm împreună pentru ca aceşti fraţi ai noştri şi surori ale noastre să poată merge înainte, depăşind această tragedie, şi să cerem Sfintei Fecioare Maria ca să-i ocrotească: "Bucură-te, Marie...".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *


 

Articol etichetat cu:

Papa Francisc Republica Democrată Congo Sudanul de Sud Călătorie apostolică audienţă generală Pelerinaj ecumenic Pace reconciliere