Belgrad, noul arhiepiscop Nemet: Catolicii sunt "acasă" în Serbia
Alessandro Di Bussolo
Aflat la Vatican cu ocazia lansării Adunării Sinodale Europene de către Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), al cărui vicepreşedinte este, arhiepiscopul sârb, care a preluat mandatul la 10 decembrie, a vorbit despre cooperarea cu patriarhul Porfirije, liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe (prezent la slujba de întronizare), despre tensiunea dintre Serbia şi Kosovo şi despre drama migranţilor pe ruta balcanică. "Europa arată o atenţie concretă, nu doar vorbe."
Catolicii care la Belgrad şi în toată Serbia vor "să se simtă acasă" au un nou arhiepiscop: Ladislav Nemet, fost episcop de Zrenjamin şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Internaţionale "Sfinţii Ciril şi Metodiu" (Serbia, Muntenegru, Kosovo şi Macedonia de Nord), de un an şi vicepreşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). În vârstă de 66 de ani, misionar verbit, născut la Odžaci, în regiunea sârbă Bac, dintr-o familie ungară, Nemet a făcut intrarea solemnă în arhidieceză sâmbătă, 10 decembrie 2022, cu o Liturghie în catedrala "Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria".
Nemet: catolicii şi contribuţia la societatea din Serbia
În discursul său în faţa reprezentanţilor tuturor Bisericilor din Balcani, din ţările baltice şi din Polonia, şi a patriarhului Bisericii ortodoxe sârbe Porfirie, Nemet a explicat că "Biserica Catolică se va strădui pentru a lăsa contribuţia sa la societatea noastră în colaborare cu celelalte confesiuni şi cu autorităţile statale". Şi în vizită la mass-media vaticane, în aceste zile de întâlniri ale CCEE, subliniază speranţa sa de a-i ajuta pe catolicii din capitala sârbă să se simtă "acasă în acest oraş mare şi viu", dându-le o mână de ajutor pentru a înfrunta "viaţa zilnică dificilă".
Porfirie: un om din ţara noastră, o împărtăşeşte cu noi
Biserica Catolică din Serbia, reafirmă noul arhiepiscop de Belgrad, astăzi este "o Biserică independentă, parte a societăţii sârbe, unde noi putem găsi locul nostru". Catolicii sunt o minoritate, 5% din locuitori, dar Biserica lor nu mai este legată cu fir dublu cu aceea din Croaţia, aşa cum era până în anii '90 din secolul trecut. Patriarhul Porfirie, care la întronarea lui Nemet a condus o numeroasă delegaţie a Bisericii Ortodoxe sârbe, în salutul său l-a numit "om din această ţară, fiu al poporului nostru, născut şi crescut în regiunea Bac unde m-am născut şi am crescut şi eu" care va şti "să împărtăşească atât binele cât şi răul împreună cu toţi locuitorii din această ţară".
"A da o mână de ajutor în viaţa zilnică dificilă"
Conform patriarhului sârb, "împreună cu celelalte Biserici şi comunităţi religioase vom face tot ceea ce este bun nu numai pentru noi individual, ci pentru fiecare persoană conform cuvintelor simple şi principiului lui Cristos: «Ceea ce vrei ca persoanele să-ţi facă ţie, fă-le şi tu lor»". "Să nu ne încredem în noi înşine şi în forţele noastre - a încheiat el - ci mai degrabă în puterea şi în iubirea lui Dumnezeu pentru a mărturisi cuvântul lui Cristos şi Evanghelia". Iată interviul lung pe care arhiepiscopul Ladislav Nemet l-a dat la Vatican News, în care vorbeşte şi despre tensiunea dintre Serbia şi Kosovo, despre drama migranţilor din Ruta balcanică şi anunţă că de la 4 la 7 noiembrie Belgrad va găzdui următoarea întâlnire a preşedinţiilor CCEE şi KEK, Conferinţa ecumenică a Bisericilor din Europa.
Ce oraş, ce capitală Belgrad şi ce dieceză aţi găsit la intrarea voastră sâmbătă? Ce speranţe, vise, probleme şi frici?
Belgrad este un oraş mare, peste un milion şase sute de mii de locuitori, un oraş care creşte, care atrage mulţi locuitori din Serbia, care caută un loc de muncă, investiţii şi alte posibilităţi care nu există în provincie. Fiind capitală primeşte în ea diferite culturi, diferite moduri de a trăi, care nu sunt prezente peste tot într-o ţară ca Serbia. Belgrad este, aşadar, o insulă specială, unde totul este diferit, unde se câştigă mai mult şi multe lucruri costă şi mai mult. În această comunitate trăiesc catolicii: suntem o minoritate, o diasporă, şi eu sper să lucrez cu aceşti creştini şi să dea şi ei o mână de ajutor pentru viaţa cotidiană. Care este o viaţă făcută adesea din luptă pentru a supravieţui, pentru că ştim că din cauza războiului din Ucraina, şi nu numai pentru că la noi sunt alte tensiuni, viaţa nu este mereu aşa de uşoară. Sper că Biserica va putea să dea acest fundament. Astfel speranţa mea la Belgrad este să-i întâlnesc pe aceşti catolici, să lucrez cu ei, să ne ajutăm împreună, mână în mână, pentru a ne simţi "acasă" în acest oraş mare şi viu.
La ceremonia pentru întronarea dumneavoastră ca arhiepiscop, sâmbătă, 10 decembrie, era prezent şi patriarhul Bisericii Ortodoxe sârbe, Porfirie. Acesta este un semnal pozitiv şi neprevizibil. Ce vă doriţi pentru viitorul raporturilor cu fraţii ortodocşi din ţara dumneavoastră?
Noi avem câteva teme comune nu numai ca botezaţi creştini, ci şi ca actori ai vieţii comunitare precum şi şcolare. Din 2001 în şcolile obligatorii din Serbia există şi religia ca materie. Dar de câţiva ani, mai mult sau mai puţin de 5, tot mai mult simţim presiunea din partea guvernului precum şi a altor actori ai vieţii sociale şi publice, care într-o oarecare manieră pun în pericol acest învăţământ religios. Şi împreună cu patriarhul şi cu toate celelalte Biserici tradiţionale, sunt cinci grupuri religioase recunoscute de lege în Serbia, încercăm cu adevărat să evităm acest risc. A doua temă foarte importantă este recunoaşterea existenţei instituţiilor ecleziale, pentru că multe lucruri încă nu sunt reglementate de stat. De aceea căutăm şi siguranţe pentru preoţi: din 2018 avem măcar asigurarea, dar acum avem nevoie şi de alţi paşi pentru a ajunge la o siguranţă şi mai mare pentru toţi preoţii, călugării şi călugăriţele. Pe planul colaborării între Biserici, al dialogului ecumenic, există mereu posibilităţi de a ajunge la o fraternitate mai mare. În acest moment nu există tensiuni, pe acest plan, şi sper că putem, cu patriarhul Porfirie, să continuăm astfel şi dacă vrea Dumnezeu să şi îmbunătăţim.
Există speranţa de a putea face din Serbia, şi din două Biserici creştine principale, un loc de ospitalitate de întâlniri viitoare pentru dialogul dintre Bisericile creştine orientale de toate confesiunile şi cele occidentale, care sunt cei doi plămâni ai Europei, cum spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea?
Eu cred că există semne pozitive, în această direcţie. Însă pentru a ajunge cu adevărat să respirăm cu doi plămâni, mi se pare că mai este nevoie de mult mai multă muncă. În sensul de a vorbi cu toate Bisericile creştine din Europa, din Occident şi din Orient, de a căuta înainte de toate o prietenie şi apoi o confruntare despre teme teologice. Pot anunţa că CCEE (Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene, catolic) au decis că următoarea întâlnire a preşedinţiilor se va ţine la Belgrad (de la 4 la 7 noiembrie 2023, nr). Deja am comunicat asta patriarhului care era foarte interesat, şi pentru a-i putea saluta pe participanţi. Astfel văd că se fac paşi înainte, însă sunt paşi mici. Dar dacă ne gândim că timp de aproape o mie de ani nici măcar nu am vorbit între noi, în timp ce în ultimii cincizeci de ani, de la Conciliul al II-lea din Vatican, au existat cu adevărat mişcări foarte mari şi am făcut cu adevărat multe lucruri pozitive. Însă natura umană este capabilă să distrugă totul într-o zi, şi apoi este nevoie de cinci sute de ani pentru a reface ceva. Eu sunt optimist că putem face ceva, însă rezultatele concrete când vor fi? Nu sunt un profet...
Ţara dumneavoastră trăieşte momente de puternică tensiune cu ţara vecină Kosovo. Dumneavoastră sunteţi preşedinte al Conferinţei Episcopale "Sfinţii Ciril şi Metodiu", care uneşte două ţări împreună cu Muntenegru şi cu Macedonia de Nord. Ce pot face Bisericile catolice din cele două ţări, mici turme de minoritate, pentru a aduce reconcilierea între cele două comunităţi?
Un exemplu pozitiv este cel care a avut loc pentru intrarea mea în dieceză, sâmbătă, 10 decembrie. În catedrală erau prezenţi episcopii din Albania, din Kosovo, din Macedonia de Nord precum şi din ţările baltice, începând de la Lituania, şi până la Polonia. Am dat o mărturie foarte frumoasă că ne putem ruga împreună, că suntem membri ai aceleiaşi Biserici. Nu există probleme în rândul oamenilor, acelea încep la nivel politic şi al intereselor economice. Există foarte multe interese economice şi nu numai economice, motiv pentru care a ajunge la o reconciliere nu este numai o misiune a rugăciunii şi a Bisericilor, ci şi a "capetelor tari", a celui care câştigă foarte mult din cauza acestor tensiuni. Noi facem ce putem: ne vizităm reciproc, facem conferinţe în diferite ţări şi vedem că oamenii ne acceptă peste tot, şi mereu în pace, prietenie. Acesta este lucrul cel mai important.
Un alt element de criză în Balcani este legat de fenomenul migrator. Cu iarna se agravează condiţiile de frig şi zăpadă cu care migranţii asiatici parcurg în mod trist cunoscuta rută balcanică. Dumneavoastră aţi avut de mai multe ori cuvinte dure cu privire la ţările din Europa de Nord care, în numele apărării propriei identităţi închid porţile pentru refugiaţi. Ce anume cer acum episcopii din Serbia şi din toată Europa guvernanţilor lor?
Noi cerem o atenţie mai mare, nu numai în cuvinte, ci cu ajutoare concrete. Cu iarna, care în ţările noastre balcanice este mai dură decât aici la Roma, mulţi refugiaţi caută locuri pentru a supravieţui. Ştim că graniţele sunt tot mai închise şi de aceea în Serbia există în acest moment circa 7 mii de migranţi. Acest număr este stabil: nu înseamnă că nu vin noi migranţi, ci că mulţi reuşesc să iasă din Serbia şi să traverseze graniţa Schengen sau a Uniunii Europene şi se află în vreo altă ţară deja acum. Acest lucru este sursă de bogăţie pentru traficanţii de fiinţe umane, de refugiaţi. Guvernul ar putea realiza în Serbia locuri mai potrivite pentru primirea acestor refugiaţi. Noi, episcopii europeni, cu guvernul sârb şi guvernele german şi austriac am organizat, prin Caritas, centre de primire unde le dăm migranţilor posibilităţi de a rămâne câteva zile sau luni, cum vor ei. Iezuiţii prin Jesuit Refugee Service organizează centre pentru copiii şi femeile care călătoresc singure, astfel încercăm să facem tot posibilul. Foarte multora din aceste persoane migranţi le este frică să se arate, pentru că se tem că poliţia îi arestează. Dar în Serbia, trebuie să spun, guvernul este destul de tolerant şi nu-i retrimite în Bulgaria sau Macedonia de Nord, Albania sau în alte ţări, ci îi lasă pe toţi refugiaţii să rămână între graniţele noastre.
Cea a migranţilor este o problemă a Uniunii Europene, dar Serbia nu este încă în Uniune. Intrarea viitoare şi sperată în Europa ar putea să fie adevărata cotitură pentru ţara dumneavoastră? Cum se depăşesc şovăielile Uniunii?
Sunt şovăieli care sunt bine cunoscute şi de noi. Problema este că această prelungire a procesului de primire pentru Serbia a adus pesimism faţă de unitatea europeană. Tot mai mulţi oameni nu caută apropierea, în sens politic, cu Bruxelles. Pentru că dacă vrea cineva să părăsească Serbia pentru a găsi de muncă, nu merge la Moscova, merge la Bruxelles. Însă atunci când sunt intervievaţi pe stradă, la întrebarea: "Ai vrea să fii cu Uniunea Europeană" acum spun da mai puţin de 50%. În timp ce atunci când am ajuns ca episcop în Serbia, în 2008, 70% erau pentru unitate. S-au schimbat câteva lucruri, există războiul din Ucraina, şi sentimentul slav în Serbia este mai în sintonie cu Moscova. Asta se întâmplă deja de 200 de ani, nu este ceva nou, şi China a ajuns cu foarte mulţi bani şi proiecte, aşa încât oamenii au impresia că se poate trăi şi fără Bruxelles. Dar după părerea mea este un pic periculos, pentru că Serbia aparţine la casa europeană.
Ca o comunitate catolică mică, simţiţi această misiune de a fi sămânţă de fraternitate şi reconciliere, în Serbia, sau simţiţi mai puternic riscul de discriminare, fiind minoritate?
Eu aş spune că trăim într-un proces foarte dinamic. Catolicii din Serbia se află în această situaţie numai din 2006, când s-au separat Serbia şi Muntenegru. Din 2006, suntem o ţară care este făcută total cu graniţe nu numai geografice, ci şi culturale. Şi în această nouă cultură, trebuie să găsim locul nostru. În Iugoslavia precum şi timp de mulţi ani după sfârşitul Federaţiei, situaţia catolicilor era într-un fel legată cu catolicii din Croaţia. Acum prin acest nou proces de identificare, noi începem să vorbim tot mai mult despre Biserica catolică din Serbia. O Biserică independentă, parte a societăţii sârbe, unde noi putem găsi locul nostru. Şi această Biserică Catolică din Serbia, care este şi numele nostru conform legii despre religie, este un amestec de culturi. 70% dintre catolici sunt de limba maghiară, 25% sunt croaţi şi 5% din toate celelalte naţiuni. Astfel vedem că profilul acestei Biserici astăzi este diferit de cel care era până în anii '90 şi până în 2000, unele probleme dispar în acest mod. Ştim că dificultăţile pentru o reconciliere sunt mereu între croaţi şi sârbi. Noi astăzi suntem parte din această situaţie, dar nu mai suntem actorii principali.
(După Vatican News, 15 decembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
