Bacău "Sf. Nicolae": Prezentarea cărţii Pentaheuhul

Comunitatea catolică din Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău a trăit în prima duminică din Postul Mare (26 februarie 2012), un moment de har şi de binecuvântare, pentru că, după lungi ani de aşteptare, am putut admira în spirit de credinţă primul volum al Vechiului Testament, Pentateuhul, adică primele cinci cărţi ale Sfintei Scripturi (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul), publicat la Editura "Sapientia", în traducere catolică.

Evenimentul este de o însemnătate deosebită pentru Dieceza de Iaşi dar şi pentru Biserica Catolică din România, fiind rodul unei munci îndelungate, obositoare de multe ori, dar şi plină de pasiune.

Au participat la acest eveniment principalii actori ai acestei traduceri şi tipărituri: pr. Alois Bulai, pr. Eduard Pătraşcu (traducatorii) şi pr. Ştefan Lupu (directorul Editurii "Sapientia"), toţi trei profesori la Institutul Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi.

Pentru ca mulţi credincioşii să facă cunoştinţă cu această apariţie editorială, oaspeţii noştri au participat la mai multe sfinte Liturghii. Astfel, pr. Eduard Pătraşcu a vorbit despre importanţa acestei cărţi la Liturghia tinerilor de la ora 09.00, pr. Alois Bulai la Liturghia de la ora 10.30, pr. Ştefan Lupu la Liturghia copiilor de la ora 12.00 şi la cea de la ora 18.00. Ceea ce s-a putut desluşi din vorbele pline de duh ale Sfinţiilor lor a fost bucuria de a putea pătrunde cuvântul lui Dumnezeu, de a vedea cât de sincer răspunde Dumnezeu la strigătul de suferinţă al omului, cât de fidel şi perseverent este el cu omul şi poporul infideli. De aceea, avem nevoie de acest Cuvânt divin pentru a căuta şi a găsi calea cea dreaptă, sensul existenţei noastre.

La sfânta Liturghie de la ora 10.30, părintele Isidor Dâscă, paroh al comunităţii "Sf. Nicolae", le-a mulţumit acestor distinşi părinţi pentru că au binevoit să vină în mijlocul credincioşilor noştri, pentru a le dărui acest dar nespus de necesar spiritului nostru flămând de Cuvânt şi de Euharistie, şi a accentuat limbajul armonios, viu, curgător, actual şi pe înţelesul tuturor pe care îl găsim în acest prim volum al Vechiului Testament.

Marea noastră dorinţă rămâne aceea de a ţine în mâinile noastre întreaga Biblie în traducere catolică. După promisiunea oaspeţilor noştri, acest lucru se poate realiza, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, în aproximativ doi ani. De aceea, ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea în continuare celor ce trudesc la traducerea Cuvântului lui Dumnezeu în versiunea catolică, sănătate şi iubire de acest Cuvânt.

De asemenea, ne rugăm ca acest cuvânt să fie întipărit adânc în inima noastră, iar roadele lui să se observe în întreaga noastră existenţă.

Pr. Marius Dumea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 februarie: Bacău "Sf. Nicolae": Prezentarea cărţii Pentaheuhul