„Tema păcii asociată cu Sfântul Francisc nu este o exagerare: în scrierile autentice ale sfântului din Assisi, accentul pus pe pace și pe un stil pașnic, lipsit de apărare, este foarte puternic”. Așa a răspuns Monseniorul Felice Accrocca, episcop de Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino și Foligno, la întrebarea pusă în centrul forumului „Sfântul Francisc și pacea”, desfășurat luni, 26 octombrie 2026, după-amiază la Domus Pacis din „Santa Maria degli Angeli”, în cadrul Întâlnirii Internaționale pentru Pace promovate de Comunitatea „Sfântul Egidiu”: figura lui Francisc om al păcii este o lectură autentică a figurii sale sau una dintre numeroasele actualizări dictate de nevoile urgente ale prezentului? Nu riscăm oare, așa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri, să atribuim sfântului o semnificație care aparține mai mult timpului nostru decât timpului său?
Un om care continuă să interogheze prezentul
Pentru Accrocca, răspunsul se află în cuvintele și viața Sărăcuțului însuși. La scrierile sale, a explicat el, trebuie să adăugăm „o serie de evenimente mai presus de orice suspiciune narate în izvoare hagiografice”. Cum este episodul alungării diavolilor din Arezzo, făcut celebru de frescele lui Giotto: un oraș devastat de conflicte interne și război civil, unde eforturile de pace ale lui Francisc sunt evidente. Același lucru se întâmplă și la Siena și Bologna. Ne aflăm, așadar, în fața unui om a cărui „viață minunată / ar fi cântată mai bine în slava cerului”, a scris Dante în Cântul XI din Paradis, și a cărui experiență, mult dincolo de timpul său, continuă să interogheze prezentul. „Să ne gândim la tema relațiilor și a singurătății crescânde”, a observat Monseniorul Accrocca, pentru că „Sfântul Francisc și urmașii săi au trăit o dimensiune de fraternitate puternică”, aptă să contureze un adevărat proiect de omenire.
Zuppi: „Pacea este în primul rând o dimensiune cotidiană”
Un proiect care rămâne „extraordinar de atractiv”, a început cardinalul Matteo Maria Zuppi, arhiepiscop de Bologna și președinte al Conferinței Episcopale Italiene. Pornind tocmai de la viața sfântului: „Francisc nu s-a născut om al păcii, ci mai degrabă cavaler”, a amintit cardinalul, subliniind cum tânărul din Assisi a urmat inițial mentalitatea timpului său, înainte de a realiza că nu ar trebui să fie un cavaler al războiului, ci mai degrabă „un cavaler al sărăciei, al omenirii. Cu armele blândeții, compasiunii, curtoaziei, păcii”. Pentru că „dimensiunea păcii este în primul rând o dimensiune cotidiană; ne ajută să ne gândim la noi înșine și la ceilalți”. O perspectivă care, potrivit lui Zuppi, se reflectă în experiența Comunității „Sfântul Egidiu”: „Nu ne-am gândit niciodată să demisionăm din vreo funcție diplomatică sau să punem limite căutării păcii”. Francisc însuși, a amintit cardinalul, a scris chiar și „conducătorilor poporului”, în pofida faptului că era „doar fiul unui negustor din Assisi”. Și a vorbit și despre curtoazie, una dintre categoriile fundamentale ale experienței franciscane, aparent inutilă și nepământeană, dar în realitate atitudinea principală pentru a trăi și a răspândi pacea. „Bunătatea este principala modalitate de a ne raporta la ceilalți”, a remarcat Zuppi. De aceea, atunci când se confruntă cu tentația de a-i considera pe ceilalți dușmani, Sfântul Francisc continuă să indice o cale diferită: „Adevărata modalitate de a înfrunta realitatea este să fim dezarmați”.
De la bandiți la lupul din Gubbio: cum se construiește pacea
Un drum care se conturează și prin câteva episoade din viața sfântului, amintite de cardinal. Primul se referă la grupul de bandiți care se ascundea în pădurea Montecasale și care mergeau la călugări să ceară de pomană. Francisc le-a sugerat fraților săi să meargă să-i întâlnească pe acei oameni, să le aducă mâncare și să-i servească cu grijă. Dar mai ales să se întoarcă să-i viziteze, fără a se opri la o singură întâlnire. Pentru că, a explicat Zuppi, „pacea este insistență”: trebuie să câștigăm inima celuilalt, să fim credibili, să încercăm să-l înțelegem. Și mai semnificativ, potrivit lui Zuppi, este „episodul lupului din Gubbio” în care „Francisc devine negociator fără ca nimeni să-i fi încredințat o sarcină”: se hotărăște să meargă să-l întâlnească pe cel pe care toată lumea îl consideră un dușman și să-i vorbească. Un gest care nu este evident, pentru că „sfântul nu neagă violența săvârșită de lup, ci încearcă să înțeleagă motivele”. El îl numește „frate”, nu din naivitate sau complicitate, ci pentru a reconstrui o relație și a face posibil dialogul. Aici, a observat cardinalul, „găsim câțiva pași decisivi pentru fiecare proces de pace autentic: recunoașterea răului făcut, înțelegerea motivațiilor care l-au generat, abordarea cauzelor acestuia și, în final, negocierea”. Deoarece pentru a obține pacea nu este suficient să oprim violența: „Trebuie să ne întoarcem mereu la originile conflictului”.
Adevăratul miracol al lui Francisc este că omul se poate schimba
Dacă acestea sunt lecțiile pe care le putem trage din figura Sărăcuțului din Assisi, jurnalistul și scriitorul Aldo Cazzullo a fost foarte clar: actualizarea Sfântului Francisc rămâne o greșeală. În primul rând, deoarece „categoriile contemporane nu pot fi aplicate unui om care a trăit acum opt secole”. Dar mai presus de toate, pentru că „Francisc este deja actual. Ba chiar, este urgent”. Acest lucru, potrivit lui Cazzullo, este demonstrat de marile transformări ale timpului nostru: de la criza climatică, ce amenință creația, la inteligența artificială, care riscă să înlocuiască omul într-un număr tot mai mare de activități. Confruntat cu o lume care pare să se îndrepte spre o dimensiune „post-umană”, el a observat: „Umanismul lui Francisc a fost și este singurul antidot. Adevăratul miracol al lui Francisc este pacea”, a subliniat Cazzullo, deoarece constă în a face persoanele să vorbească între ele, ajutându-le să trăiască în pace cu ele însele și cu ceilalți. Acesta, potrivit scriitorului, este spiritul pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a întruchipat acum patruzeci de ani, când i-a invitat la Assisi pe reprezentanții marilor religii ale lumii. „A fost un gest revoluționar: papa stând alături de lideri ai altor credințe pentru a se ruga împreună pentru pace, demonstrând că întâlnirea este posibilă chiar și între oameni și tradiții diferite”. Trei ani mai târziu, a continuat scriitorul piemontez, „Zidul Berlinului a căzut, apartheidul s-a încheiat în Africa de Sud, Acordurile de la Oslo au fost semnate între Israel și Palestina. Cu siguranță, există încă mari dificultăți, dar Spiritul de la Assisi a fost descoperit. Și de aceea ați făcut bine că ne-ați invitat aici astăzi, după patruzeci de ani. Pentru că adevăratul miracol al lui Francisc este acesta: omul se poate schimba. Poate deveni mai bun”. Și astfel, după patruzeci de ani, întrebările pe care ni le lasă experiența franciscană rămân deschise. Este oare mai posibil să-i întâlnim pe cei pe care îi considerăm dușmani? Putem învăța să ne dezarmăm cuvintele chiar înaintea mâinilor noastre? Și, mai presus de toate, putem cu adevărat să ne schimbăm, ca indivizi și ca popoare, fără să ne considerăm prizonieri ai violenței și ai greșelilor trecutului?
Guglielmo Gallone
(După Vatican News, 26 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
