|
| © Vatican Media |
Apostolă a devoţiunii faţă de Duhul Sfânt
Decizia Papei Francisc de a dedica actualul său ciclu de cateheze temei "Duhul şi Mireasa" face deosebit de actuală figura Elenei Guerra, fondatoare a Congregaţiei Oblatelor Sfântului Duh, numite şi "Surorile Sfintei Zita".
Născută la Lucca, la 23 iunie 1835 din părinţi care aparţineau nobilimii locale, încă de mică a primit, împreună cu cei doi fraţi, o educaţie bună. După Mir, administrat ei la opt ani, fără ca nimeni s-o conducă, a simţit o devoţiune foarte specială faţă de Duhul Sfânt: "De atunci", va scrie mai târziu, "când mă aflam în biserică pentru novena de Rusalii, mi se părea că sunt în Paradis".
După Prima Împărtăşanie, a obţinut permisiunea să se poată apropia de Euharistie în toate zilele, tot mai atrasă de iubirea faţă de Dumnezeu. În familie, un frate al său se pregătea pentru Preoţie şi Elena ar fi voit să participe şi ea la lecţiile profesorilor pe care tatăl îi aducea în casă pentru a-l instrui pe fiu; însă mama s-a opus, permiţându-i să înveţe muzică, pictură şi croitorie, fidelă faţă de mentalitatea timpului, pentru că, în acea epocă, singura perspectivă a unei femei era să devină soţie şi mamă.
Totuşi, Elena, frecventând în ascuns lecţiile date fratelui şi sustrăgând ore de la somn, studiind noaptea fără ştirea tuturor, a completat propria instruire învăţând şi latina.
În 1856 dădea viaţa "Grădiniţei Mariei" şi apoi "Prieteniilor spirituale", două forme de asociere feminină laicală care permiteau un ajutor spiritual reciproc între femei tinere; iniţiative care premergeau în mod profetic metodele moderne ale Acţiunii Catolice: de fapt, cele înscrise trebuiau să se angajeze să trăiască integral viaţa creştină. Elena vedea sensul muncii nu numai ca obligaţie, care şi în ea era foarte puternică, ci şi ca o creativitate, exprimare şi dăruire de sine, pentru a da valoare la ceea ce s-a primit în dar. Însă anul următor a fost lovită de o boală gravă care a constrâns-o la o lungă imobilitate.
După ce şi-a recuperat sănătatea, a cerut să fie admisă printre Damele de Caritate, care îi vizitau pe săraci şi pe bolnavi la domiciliu; şi atunci când la Lucca s-a abătut holera, cu consimţământul celor din familia sa mergea să-i viziteze pe bolnavi, îngrijindu-i şi întărindu-i cu cuvintele credinţei. Pe drumul de maturare spirituală, s-a concentrat mai ales asupra temelor ascetice şi asupra fundamentelor spiritualităţii sale: Duhul Sfânt, Cenacolul, Rusaliile. O întrista faptul că a trebuit să constate că cea mai mare parte a creştinilor neglija devoţiunea faţă de Mângâietorul şi pentru aceasta în 1865 a scris o broşură cu titlul "Uniunea Pioase de rugăciuni către Duhul Sfânt" pentru a obţine convertirea necredincioşilor şi a răspândit practicarea celor Şapte săptămâni ca pregătire pentru Rusalii. În sfârşit, în 1889 a tipărit novena intitulată "Nou Cenacol" pentru a trezi "o întoarcere generală a credincioşilor la Duhul Sfânt".
Convinsă de funcţia presei ca slujire fundamentală pentru Biserică, Guerra a publicat numeroase scrieri despre probleme referitoare la femei - soţii, logodnice, muncitoare casnice - şi despre şcoală, pentru a orienta profesorii şi elevii spre o cultură creştină. Şi-a dedicat toată viaţa lecturii şi scrierii, deoarece a înţeles că şcoala şi cultura formează persoana, dau posibilitatea de a ne conştientiza, de a ne elibera de ignoranţa care închide, de a înţelege, de a alege, de a asuma o poziţie conştientă, de a analiza şi a distinge valori şi pseudovalori. A înţeles că o cultură lărgeşte orizonturile, scoate dintr-o viziune privatistă şi individualistă, face să se matureze sentimentul unei mondialităţi autentice.
Există un fir de aur care treptat se desfăşoară legând toate scrierile sale ca perle dintr-un colier: Duhul Sfânt. Ea a educat la viaţa creştină multe sute de tineri, între care şi pe Sfânta Gemma Galgani, care a cerut să intre în comunitatea care se năştea, dar după aceea a trebuit să renunţe din cauza unei crize puternice care i-a ameninţat sănătatea.
În 1870, întorcându-se dintr-un pelerinaj făcut la Roma cu tatăl său, Guerra s-a simţit determinată să întemeieze un grup de Adoratoare ale Preasfântului Sacrament; mai apoi, după ce a citit biografia Sfintei Angela Merici, voind să facă ceva pentru educaţia tineretului, a obţinut de la părinţii săi să poată face un pic de şcoală pentru câteva tinere sărace în casa unei Dame de Caritate. Apoi, cu ajutorul parohului catedralei din Lucca, în decembrie 1872 a deschis o şcoală privată pentru fiicele burgheziei şi a nobilimii citadine; opera, după câteva dificultăţi, s-a consolidat şi cu grupul de însoţitoare care s-au unit cu ea pentru a desfăşura acest tip de apostolat, Guerra a întemeiat Institutul "Sfânta Zita", format din femei care iniţial nu trăiau viaţă comunitară, dar se dedicau instruirii şi educării fetelor.
Timp de circa zece ani a trebuit să înfrunte neînţelegerea celor din Lucca, a clerului şi chiar a arhiepiscopului Arrigoni, precum şi a familiei sale, tocmai datorită activităţii de instruire faţă de tinere. În 1882, părăsind propria casă, într-o clădire cumpărată cu fondurile avute ca urmare a împărţirii patrimoniului familial, a început viaţa de comunitate cu acelea care au fost numite Oblate ale Duhului Sfânt.
Guerra este apostolă a Duhului Sfânt mai ales pentru că a trăit comuniunea cu Duhul Sfânt şi a lucrat ca să fie cunoscut peste tot. A început o corespondenţă epistolară importantă cu Papa Leon al XIII-lea, îndemnându-l să-i inducă pe episcopi şi, prin intermediul lor, pe parohi să pregătească pe credincioşi pentru sărbătoarea Rusaliilor cu o novenă pe cât posibil predicată. Pontiful a înţeles importanţa acestui apel şi cu o "Scrisoare" din 5 mai 1895 i-a îndemnat pe toţi episcopii din lume să facă această novenă pentru întoarcerea dizidenţilor la Biserica adevărată.
Activitatea femeii se lărgeşte şi în munca manuală, aşa cum dă mărturie realizarea "Orologiului Euharistic Universal". A fost inventatoarea şi constructoarea unui aparat care permite să se găsească imediat zonele geografice de pe glob în care se celebrează la aceeaşi oră liturghia. Această invenţie i-a adus o diplomă a Ministerului Industriei şi Comerţului din Regatul Italiei, şi Académie Parisienne des Inventeurs a inserat numele Elenei Guerra printre membrii săi.
Elena a fost contemplativă în acţiune: în faţa invitaţiei lui Cristos a ştiut să evite două atitudini extreme, cea a înstrăinării, a dezinteresului faţă de realităţile vremelnice şi cea a angajării totale, reducerea mărturiei la un simplu fapt civil şi social. Elena a ales o a treia atitudine: se situează în punctul de intersecţie între împărăţia lui Dumnezeu şi realităţile pământeşti; pentru că este încredinţată iubirii cu toată fiinţa sa, nu fuge de lume, îi răspunde lui Dumnezeu, aderă la un mesaj, exprimă în sfaturile evanghelice plinătatea carităţii.
Trăieşte condiţia femeii din timpul său, dar nu recurge la modele tranzitorii: o urmează pe Maria care este locuinţă şi slujitoare umilă a Duhului Sfânt. Iubeşte Biserica şi lucrează aşa încât, prin acţiunea Mângâietorului, să fie cenacol, semn al unităţii între oameni, pentru ca ascultarea celei de-a treia persoane a Treimii să o transforme în sare a pământului. A consacrat existenţa sa întoarcerii Duhului Sfânt pentru a spune că viaţa omului trebuie să se regenereze, că iubirea trebuie să fie redescoperită ca să devină principiu propulsor al istoriei. Dacă istoria vieţii sale este voce a unui secol, profeţia sa este fără timp, pentru că a istoricizat puterea iubirii.
Ultimii trei ani Elena i-a petrecut în alternarea de boli şi de dureri care i-au provocat moartea la 11 aprilie 1914. Era Sâmbăta Sfântă şi fondatoarea, după ce a fost îmbrăcată, a coborât din pat, a sărutat pământul şi a repetat cu glas tare: "Cred!".
Rămăşiţele sale pământeşti se odihnesc la Lucca în Biserica "Sfântul Augustin".
Fiind declarată venerabilă în 1953, a fost după aceea beatificată la 26 aprilie 1959 de Ioan al XXIII-lea.
În vederea canonizării, postulaţia a prezentat la Dicasterul Cauzelor Sfinţilor cazul supravieţuirii şi al succesivei vindecări rapide, globale şi durabile de traumă craniano-encefalică foarte gravă a unui bărbat din Brazilia. În timpul unei reuniuni a mişcării diecezane a Reînnoirii în Duhul a fost invocată Fericita Elena Guerra pentru vindecarea bărbatului şi a fost stabilit să se recite o novenă, la încheierea căreia medicii curanţi au constatat o îmbunătăţire a condiţiilor neurologice ale pacientului şi vindecarea completă.
de Paolo Vilotta, postulator
(După L'Osservatore Romano, 19 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
