La Santa Maria di Leuca beatificarea maicii Elisa Martinez
O viaţă în slujba celor mici şi a celor săraci
de Davide Russo
rector al Seminarului episcopal "Monsenior F. Bruni" din Ugento
Peste două mii de credincioşi, provenind din diferitele parohii ale diecezei puglieze de Ugento - Santa Maria di Leuca, sunt aşteptaţi duminică dimineaţă, 25 iunie 2023, pentru celebrarea euharistică ce se va desfăşura în piaţa sanctuarului "Santa Maria de Finibus Terrae", cu ocazia beatificării maicii Elisa Martinez, fondatoare a Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria din Leuca". Ritul va fi prezidat de cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, reprezentându-l pe Papa Francisc, în prezenţa episcopului diecezan Vito Angiuli, a unei numeroase reprezentanţe a episcopatului regional şi din diecezele în care este prezentă opera caritativă a călugăriţelor întemeiate de Martinez, a postulatorului cauzei, Monseniorul Sabino Amedeo Lattanzio, şi a superioarei generale a congregaţiei, sora Ilaria Nicolardi.
În vederea beatificării, dieceza ugentină a organizat un triduum de rugăciune, invitându-i pe episcopii din bisericile limitrofe, şi o veghe cu tinerii care vor lua parte la ZMT din Lisabona.
Este vorba despre prima salentină proclamată fericită şi asta se întâmplă după numai câteva decenii de la moartea sa. "Mâine, în piaţa sugestivă a bazilicii din Leuca, fereastră deschisă la Marea Mediterană - comentează episcopul Angiuli - se va scrie o pagină memorabilă care îmbogăţeşte istoria poporului nostru, păstrător de sentimente nobile, fidel faţă de evanghelie şi tenace în hărnicie."
La celebrare va lua parte şi familia micuţei vindecate miraculos - originară din Loreto, în Marche -, care de câteva luni a împlinit cinci ani. Miracolul a constat în vindecarea ei când era încă în sânul matern şi era în mare pericol. Niciunui cinstitor al maicii Martinez nu-i scapă coincidenţa providenţială dintre miracol şi atenţia pe care fondatoarea a îndreptat-o mereu faţă de copiii mai nevoiaşi şi faţă de mamele necăsătorite, care în contextul Italiei şi al Europei de după război reprezentau periferii existenţiale marcate de marginalizare şi abandonare.
"Să primim cu bucurie mesajul pe care maica Elisa ni-l oferă cu viaţa sa sfântă - mai îndeamnă episcopul Angiuli - şi să-i mulţumim Domnului, pentru că ne-a dăruit-o ca martoră de credinţă, speranţă şi caritate şi model de viaţă în slujba copiilor şi a tinerilor, a părinţilor şi a familiilor, a săracilor, a celor umili şi a celor suferinzi."
Elisa s-a născut la Galatina, în provincia Lecce, la 25 martie 1905, prima născută din cei opt fraţi. Educată la credinţă încă de la vârstă fragedă, s-a remarcat printr-o iubire deosebită faţă de cei lipsiţi de apărare şi faţă de copii. După ce a intrat în rândul surorilor Stăpânei Noastre a Carităţii Bunului Păstor din Angers, în Franţa, a fost constrânsă să abandoneze viaţa călugărească din cauza sănătăţii destul de şubrede. Însă, în 1934, din inspiraţie divină, s-a gândit să întemeieze un nou institut călugăresc cu acordul episcopului de Ugento, Giuseppe Ruotolo, şi al parohului de Miggiano, care o primise; a început Uniunea Pioasă a Surorilor Neprihănitei, stimulată de exemplul lui Isus Bun Păstor care merge în căutarea oiţei rătăcite.
S-a dedicat împreună cu surorile catehezei în parohii, educaţiei primei copilării, asistenţei mamelor necăsătorite, a deţinuţilor şi a fraţilor emigraţi răspândiţi în lume. Alegerea sa a fost una preferenţială pentru cei săraci şi cei marginalizaţi, încurajată de îndemnul lui Isus din Evanghelia după Sfântul Matei: "Tot ce aţi făcut celui mai mic dintre fraţii mei, mie mi-aţi făcut".
În 1941, episcopul Ruotolo a înfiinţat Uniunea Pioasă ca institut de drept diecezan, sugerând schimbarea numelui său în "Fiicele Sfintei Maria din Leuca", în cinstea sanctuarului marian major prezent în Salento, şi în 1943, maica Elisa a obţinut decretul de înfiinţare de drept pontifical pentru congregaţia sa călugărească. Între timp, graţie zelului său neobosit, în pofida sănătăţii fragile, a continuat fără încetare călătorii lungi pentru a extinde ramurile instituţiei în diferite părţi ale lumii, începând din restul Europei, ajungând până în America, Australia şi Asia. A fost sprijin sigur al său Maria Neprihănită, faţă de care nutrea o devoţiune deosebită, aşa încât a dat operei sale o conotaţie mariană clară. A fost consolată şi de sfatul şi de binecuvântarea unor bărbaţi şi femei cu viaţă sfântă, între care Papa Pius al XII-lea, Sfântul Pius de Pietrelcina şi Fericita maica Speranţa a lui Isus de la Collevalenza. Caritatea lui Cristos o determina să ajungă la periferiile existenţiale: "Acolo trebuie să mergem şi noi!", repeta cu determinare şi entuziasm moştenitoarelor sale spirituale.
A petrecut ultimii ani în oferirea tăcută şi bucuroasă a suferinţelor fizice, intensificând rugăciunea care a fost dintotdeauna însoţitoarea sa de călătorie. A murit la 8 februarie 1991, la Roma, în casa generală de la Prima Porta. Astăzi, 55 de comunităţi prezente în opt ţări, cu peste 600 de consacrate, răspândesc carisma sa cu fidelitate neschimbată.
(După L'Osservatore Romano, 24 iunie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
