|
| agenţia SIR |
Pentru prefectul Dicasterului pentru Comunicare al Sfântului Scaun, Biserica trebuie "să-şi trăiască timpul fără abdicare sau teamă. Angajându-se pentru o mărturie care nu se măsoară prin numărul de adepţi sau de clicuri, ci prin adevărul împărtăşirii depline".
"O mică reprezentare a lumii aşa-numiţilor «influenceri» va veni la Roma. Pentru că, în realitate, cu toţii ne influenţăm unii pe alţii. Frumuseţea întâlnirii cu ocazia Jubileului este de a mărturisi că creştinismul nu este în afara timpului, ci este în timp, şi că evanghelizarea nu exclude niciun loc, nici măcar meta-locurile digitale". Aşa prezintă Paolo Ruffini, prefectul Dicasterului pentru Comunicare al Sfântului Scaun, pentru SIR, Jubileul misionarilor digitali şi al influencerilor catolici din 28 şi 29 iulie.
Ce fel de eveniment va fi acesta, care va implica, pentru prima dată în contextul Anului Sfânt, "categoria" misionarilor digitali şi a influencerilor catolici?
Nu aş vorbi despre "categorie", deoarece categoriile împart ceea ce în schimb ne uneşte, adică faptul că suntem - aşa cum a scris Papa Francisc în Evangelii gaudium - cu toţii discipoli misionari, evident, în timpul care ne este dat şi care, astăzi, este timpul civilizaţiei digitale.
Plasarea acestor întâlniri în contextul Jubileului este semnalul voinţei Bisericii de a trăi în propriul timp şi de a-şi asuma provocarea de a fi sare şi ferment, mărturisind credinţa sa chiar şi în aşa-numitul mediu digital, care în realitate nu este separat de celelalte, ci este deja lumea în care trăim.
Metafora "continentului digital" trebuie interpretată, pentru că lumea este şi digitală. Tema este aceea de a depăşi "digital divide" ["decalajul digital"] şi de a ne asigura ca mediul digital să fie tot mai uman şi, prin partea noastră de credincioşi, să fie îmbogăţit de mărturia celor care consideră relaţia un dar şi nu un instrument de posesie, de dominaţie sau de samavolnicie. Este sarcina noastră de a readuce în mediul digital frumuseţea relaţiilor.
Cum priveşte Biserica această lume?
Trebuie să abandonăm această paradigmă a diviziunii. Suntem în această lume. Şi Biserica la fel; ideea este că, fiind acolo, Biserica nu trebuie să-şi piardă sufletul şi frumuseţea comuniunii care ne uneşte, care nu este doar o conexiune digitală. Comuniunea care ne uneşte este foarte diferită de conexiunea pură; este ceea ce ne face membre unii altora.
Biserica trăieşte în lume, dar nu este din lume. Revenim la întrebarea pusă de Papa Leon, Papa Francisc şi Papa Benedict: cum putem trăi drept creştini în era digitală? Trebuie să acceptăm provocarea vremurilor fără a pierde sensul învăţăturii evanghelice.
Biserica poate şi trebuie să folosească instrumentele digitale cu conştientizarea faptului că timpul nostru trebuie răscumpărat dintr-o viziune pur comercială, de conexiune sau de dominaţie, readucând frumuseţea relaţiei, a gratuităţii şi a împărtăşirii. Înseamnă să ne punem o serie nesfârşită de întrebări, care, însă, sunt provocările timpului nostru, aşa cum alte timpuri au avut alte provocări. Astăzi există o provocare matematică: ce sunt algoritmii şi cum sunt elaboraţi? Există o modalitate creştină de a gândi matematica, aşa cum există o modalitate creştină de a gândi distribuirea pe reţelele de socializare, căutarea adevărului sau milostivirea... În măsura în care digitalul este polarizant, trebuie să-l facem să devină ceva care uneşte; în măsura în care digitalul ne conduce la căutarea unui protagonism în care eu sunt influencer, trebuie să considerăm că suntem cu toţii parte a unei comuniuni care este mai puternică decât protagonismul individului, deoarece prevalează protagonismul Duhului Sfânt, ale cărui instrumente suntem...
Astăzi, însă, logica predominantă pare a fi aceea a "like"-ului şi a opoziţiei. Cum putem locui aceste agora în mod constructiv?
Se poate face fără a declara şi fără atâtea proclamaţii, deoarece mărturia este alcătuită din comportamente. Acum doi ani, ca Dicaster pentru Comunicare, am publicat documentul "Spre o prezenţă deplină", o reflecţie pastorală asupra implicării cu reţelele sociale; "prezenţa deplină" este digitală, dar şi fizică. Dacă reţelele sociale devin o evadare, atunci trebuie să le facem să devină în schimb o parte din Biserica în ieşire, care apoi se întâlneşte şi acţionează în locuri şi nu numai în meta-locuri. Dacă acel dincolo pe care îl căutăm este un meta-loc, atunci al nostru devine o evadare din realitate. Creştinul este obligat să rămână în realitate, iar realitatea pe care noi o trăim este digitală şi fizică în acelaşi timp. Trebuie să reunim această diviziune, altfel riscăm să pierdem din vedere întreaga problemă.
Cum provoacă "lumea digitală" comunicarea instituţională şi "tradiţională" a Bisericii?
Nu ne putem gândi la digital ca la o simplă livrare, pentru că simpla postare pe reţelele de socializare nu este suficientă... La fel cum cu ani în urmă, simpla emitere a unui comunicat de presă nu era suficientă pentru a fi în regulă. Comunicarea Bisericii nu se poate limita la asta. Ce încearcă să facă firmele pentru a comunica? Încearcă să te facă să înţelegi o legătură, un sentiment de apartenenţă, o relaţie, o credinţă... Comunicarea este făcută din asta, şi este o comunicare care este interpersonală. Şi care astăzi trece şi prin reţelele de socializare. Ar trebui să ne fie frică? Nu, trebuie să fim acolo ca nişte creştini. Dar nu putem fi doar acolo, pentru că altfel ar fi o evadare.
Trebuie să asumăm paradigmele erei digitale aşa cum sunt; paradigme care, desigur, nu ţin cont de digital divide [decalajul digital], care pun prea mult accent pe exploatarea clickbait-urilor dincolo de adevăr... Mai contează adevărul despre digital? Ar trebui să conteze în continuare; şi este important ca cineva să-l mărturisească. Aşa cum este important să ne amintim că nu totul este binar: fie eşti prieten, fie eşti duşman... Pentru un creştin, poţi să-ţi iubeşti duşmanul, nu-i aşa? Ba chiar, ar trebui să-ţi iubeşti duşmanul. Toate acestea au legătură cu mărturia pe care o persoană tânără sau o persoană în vârstă, care îşi are şi ea viaţa în ecosistemul social şi digital, o poate oferi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă că toate acestea nu sunt în altă parte, ci sunt aici şi acum.
În opinia dumneavoastră, există o conştientizare larg răspândită a faptului că suntem inseraţi în această lume, o lume în care trebuie să trăim fără a uita sau a trăda cine suntem, sau încă predomină o detaşare îngrijorată?
În opinia mea, nu ar trebui să existe nici rezistenţă, nici abdicare. Ne aflăm la o răscruce: pe de o parte sunt cei care se tem, pe de altă parte sunt cei care cred necritic că aceasta este împlinirea timpurilor, reţeta perfectă pentru evanghelizare... Nici una, nici cealaltă nu este adevărată. Acesta este un timp care prezintă propriile provocări şi trebuie trăit pentru ceea ce este.
Digitalul nu este soluţia la problemele unei Biserici care nu comunică, pentru că Biserica pentru a comunica, trebuie să fie adevărată, credibilă în a merge fizic în locurile din lume şi în a mărturisi şi printr-o platformă de socializare, aşa cum era în trecut printr-un apel telefonic, mergând într-un bar sau pe un teren de fotbal. Tema este plinătatea prezenţei şi a credinţei.
Nici retragerea, nici adoptarea vreunei paradigme a erei digitale nu sunt bune. Cardinalul Carlo Maria Martini a scris foarte bine acest lucru. în "Tivul mantiei": fiecare lucru are o posibilitate de a fi folosit pentru bine sau pentru rău. Instrumentele de comunicare - de la presă la radio, de la televiziune la reţelele de socializare - nu sunt nici instrumente exclusiv pentru bine, nici exclusiv pentru rău; problema constă în modul în care este trăită fiecare epocă şi fiecare instrument este folosit.
Pentru Biserică, nu este vorba de a depăşi rezistenţa unora sau de a se abandona unui curent, aşa cum sugerează alţii; nu, este vorba de a-şi trăi propriul timp fără abdicare şi fără frică, fiind în lume şi nu a lumii. Angajându-se într-o mărturie care nu se măsoară prin numărul de followeri [urmăritori] sau de clicuri, ci prin adevărul împărtăşirii depline.
Alberto Baviera
(După agenţia SIR, 28 iulie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
