|
| © Vatican Media |
Moştenirea vieţii şi operelor papei teolog
Exact acum douăzeci de ani, la 19 aprilie 2005, cei 115 cardinali reuniţi în conclav îl alegeau la pontificat pe cardinalul de 78 de ani, Joseph Ratzinger. Benedict al XVI-lea: acesta este numele cu care, arătându-se de la Loja Binecuvântării de la bazilica vaticană după fumul alb din coşul de la Capela Sixtină, prefectul fostei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei şi decan al Colegiului Cardinalilor, s-a prezentat lumii. Printr-o coincidenţă semnificativă, cea de-a douăzecea aniversare de astăzi a alegerii succesorului Sfântului Ioan Paul al II-lea şi predecesor al Papei Francisc cade în Sâmbăta Sfântă, exact aşa cum a fost la 16 aprilie 1927 când al treilea copil al soţilor Ratzinger s-a născut şi a fost botezat la Marktl am Inn. "Personal, am fost mereu recunoscător pentru faptul că, în acest mod, viaţa mea - a lăsat el scris în propria autobiografie - a fost încă de la început cufundată în misterul pascal, din moment ce nu putea decât să fie un semn de binecuvântare." În aniversarea de astăzi propunem fragmente din capitolul al nouălea al cărţii Benedict al XVI-lea. Moştenirea din viaţă şi din opere (San Paolo Edizioni 2025, 256 de pagini), îngrijită de istoricul şi teologul Elio Guerriero, căruia pontiful bavarez i-a încredinţat curatela propriei ultime opere Ce este creştinismul publicată post-mortem.
În zilele convulsionate ale agravării bolii lui Ioan Paul al II-lea, care în Postul Mare din 2005 a fost constrâns de mai multe ori la internare în spital, [cardinalului Ratzinger] i s-a cerut să scrie intenţiile pentru Via Crucis din Vinerea Sfântă transmisă în mondoviziune. Spectatorii din toată lumea au putut atunci să asculte la staţiunea a noua, care aminteşte a treia cădere a lui Isus sub povara crucii, o rugăciune deosebit de surprinzătoare: "Câtă murdărie există în Biserică, şi chiar şi printre cei care, în preoţie, ar trebui să-i aparţină complet lui! Câtă mândrie, câtă autosuficienţă!".
O rugăciune surprinzătoare
Ziua următoare, diferiţi comentatori au scris că Ratzinger a renunţat astfel la şansele de a-i succeda lui Ioan Paul al II-lea. Papa Francisc va spune, în schimb: "Cu treisprezece zile înainte să moară Wojtyła, Ratzinger a vorbit despre murdăria din Biserică", şi apoi a refăcut asta la Missa pro eligendo romano Pontifice. "Noi l-am ales pentru această libertate a sa de a spune lucrurile."
O confirmare indirectă că decanul colegiului sacru intenţiona în mod hotărât să treacă la reformele necesare în Curia Romană şi în întreaga Biserică.
O alegere foarte rapidă
La 2 aprilie 2005 murea Ioan Paul al II-lea. În zilele următoare a fost la Roma un pelerinaj impresionant de credincioşi veniţi pentru a aduce ultimul salut iubitului pontif. La 8 aprilie a fost celebrată înmormântarea la care au asistat circa două milioane de pelerini veniţi din toate părţile lumii. Între mulţime: erau numeroase pancarte care cereau "santo subito" ["sfânt imediat"]. Şi prezenţa şefilor de stat, a prim-miniştrilor şi a altor autorităţi civile şi religioase a fost impunătoare. Între timp, în capitala italiană soseau şi cardinalii chemaţi să-l aleagă pe succesorul papei polonez. Sub preşedinţia decanului, cardinalul Ratzinger, trebuiau să participe la congregaţiile generale, în care se ţineau consultările prealabile în vederea alegerii succesorului. În toate ocaziile, cardinalul german a arătat o mare autoritate şi stăpânire a situaţiei. Când în sfârşit cardinalii s-au reunit la 17 aprilie 2005 pentru a-l alege pe succesorul lui Ioan Paul al II-lea, Ratzinger era în mod clar în fruntea sondajelor. Şi primele votări de duminică seara şi de luni au confirmat sondajele. La al patrulea scrutin, marţi după-amiază, 19 aprilie 2005, Ratzinger era ales papă. O alegere foarte rapidă la care au contribuit autoritatea intelectuală şi morală indiscutabilă a personajului, continuitatea cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, garanţia, luând în considerare vârsta, unui pontificat mai puţin lung decât cel al predecesorului.
Un simplu şi umil lucrător în via Domnului
Conform anunţului cardinalului protodiacon, chilianul Jorge Medina, nouă papă a luat numele de Benedict al XVI-lea. Voia să-l amintească pe Benedict al XV-lea, papa care a definit Primul Război Mondial "măcel inutil", dar mai presus de toate l-a avut în minte pe părintele monahilor, Sfântul Benedict, pentru a sublinia o apropiere crescândă de idealul monastic de rugăciune şi muncă. După prestaţiile surprinzătoare din zilele precedente, la prima apariţie în public, noul papă apărea obosit, aproape subjugat de marea povară care i-a fost pusă pe umerii fragili. Primele sale cuvinte au părut să confirme această impresie: după marele pontif Ioan Paul al II-lea, cardinalii au ales "un simplu şi umil lucrător în via Domnului". Definiţia a întâlnit imediat aplauzele oamenilor. Dar nu era o definiţie de moment. Răspundea la determinarea noului papă care voia să purifice limbajul papal, să elimine ultimele reziduuri de referinţă la puterea temporală. Prin urmare, prima Liturghie a pontificatului nu se mai numea de întronare sau de început de pontificat, ci de început al slujirii petrine, al slujirii succesorului Sfântului Petru. De fapt, în viziunea lui Benedict, pontificatul este o slujire, o mărturie care poate să devină şi cruntă aşa cum i s-a întâmplat lui Ioan Paul al II-lea în 1981. Mărturie în greacă se spune martiriu, o slujire care trece prin calea despuierii şi a crucii. Aşadar, era evident că papa teolog voia să dea o amprentă cristologică pontificatului său.
El a explicat astfel cele două simboluri ale slujirii petrine: pallium şi inelul pescarului. Pallium este făcut cu lână de miel. Acest amănunt aduce aminte de parabola oiţei rătăcite în care este reprezentat misterul raportului lui Cristos cu Biserica. Întreaga omenire este oiţa rătăcită. Isus, bunul păstor, văzând-o suferindă o ia pe umeri şi o duce din nou la casa lui Dumnezeu. Imitându-l pe el, şi papa şi episcopii sunt chemaţi să ia asupra lor omenirea pentru a o conduce la mântuire. Celălalt semn este inelul pescarului care este explicat de Benedict cu referinţa la textul din Evanghelia după Sfântul Ioan care vorbeşte despre o pescuire minunată petrecută după învierea lui Isus. Încrezându-se în Domnul, Petru şi ceilalţi apostoli aruncă năvoadele şi scot din apă un număr exagerat de peşti. Relatarea evanghelică după aceea continuă cu tripla invitaţie la iubire adresată lui Petru din partea lui Isus. Inelul pescarului este semn al acestei iubiri care îl conduce pe Petru pe drumul martiriului, al crucii după imitaţia lui Isus. De altfel, această viziune a papei era în linie cu situaţia credincioşilor în lume. Aşa cum catolicii în multe părţi ale lumii erau discriminaţi şi persecutaţi, tot aşa papa era chemat la slujirea, la mărturia care conduce la cruce. Totuşi, moartea pentru creştin nu este ultimul cuvânt. Urmează bucuria de Paşte şi bucuria păstorului, pentru că a deschis oamenilor poarta prieteniei cu Dumnezeu.
(După L'Osservatore Romano, 19 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
