|
| © Vatican Media |
A-l găsi pe Dumnezeu în rănile lumii divizate
Asia, cu pluralismul său, trăsătură constitutivă a naturii şi identităţii sale, este un continent care dăruieşte armonie şi acceptare lumii. Din acest motiv, catolicii din Asia au în ADN-ul lor inspiraţia Rusaliilor şi vocaţia de a fi "constructori de punţi", valorificând diversitatea culturală şi religioasă ca sursă de bogăţie. Aceasta a fost ideea de deschidere şi, de asemenea, rezultatul final al "Marelui Pelerinaj al Speranţei", congresul care a reunit reprezentanţi ai Bisericilor asiatice la Penang, Malaezia, între 27 şi 30 noiembrie 2025.
Organizat de Oficiul pentru Evanghelizare din cadrul Federaţiei Conferinţelor Episcopale Asiatice (FABC) şi al Operelor Misionare Pontificale, congresul a reunit 900 de delegaţi din toate comunităţile catolice ale continentului, inclusiv 10 cardinali, peste 100 de episcopi, 150 de preoţi, 75 de călugăriţe şi peste 500 de laici. Adunarea multiformă şi-a început discuţiile cu un pasaj din Evanghelia lui Matei: "Mergând împreună ca popoare din Asia... şi au plecat pe un alt drum" (Mt 2,12).
Pentru catolicii din Asia, care provin din multe Biserici particulare şi cu experienţe pastorale foarte diferite, această cale este "să înceapă de la Cristos şi să ajungă la Cristos, la Cristos înviat", a remarcat cardinalul Luis Antonio Tagle, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, care a ţinut discursul de deschidere şi apoi a participat la conferinţa de închidere.
Congresul a urmat un model circular, discursul de deschidere fiind încredinţat cardinalului malaiezian Sebastian Francis, episcop de Penang, care a recunoscut carisma creştinilor care trăiesc în Asia de a fi făcători de pace şi susţinători ai reconcilierii, "bărbaţi şi femei ai Rusaliilor", a spus el. "Universalitatea nu are nimic de-a face cu uniformitatea", a amintit Francis, adăugând că Biserica din primele secole a crescut prin îmbrăţişarea unor culturi, limbi şi popoare diferite. Şi astăzi, Biserica "duce acest spirit mai departe în Asia modernă", caracterizată de o multiplicitate de culturi, societăţi, religii şi fenomene precum migraţia, care exacerbează contaminarea. În acest context, cardinalul a subliniat experienţa rodnică a "sfinţilor şi martirilor asiatici" care, cufundaţi în culturile lor, au oferit "mărturie curajoasă în vremuri de persecuţie şi migraţie", observând că "credinţa în Asia este întărită atunci când este conectată la istoriile locale şi la realităţile culturale". Cardinalul a afirmat că toţi catolicii sunt chemaţi să abordeze vestirea evangheliei în Asia "cu speranţă şi curaj şi în dialog, promovând unitatea care să respecte diversitatea, mai degrabă decât să o şteargă".
Acestea sunt teme pe care cardinalul Charles Maung Bo, arhiepiscopul birman de Yangon, le-a reiterat în omilia sa de la Liturghia celebrată în cadrul întâlnirii. Adresându-se delegaţilor, care au participat la trei zile de discuţii fructuoase în cercuri mici, el a spus: "Ce mozaic măreţ este Asia! Ce binecuvântare să fim asiatici, diferiţi, dar uniţi prin credinţă, şi să călătorim împreună ca popor asiatic", în spiritul comuniunii şi sinodalităţii.
Comunitatea de botezaţi din Asia rămâne o minoritate minusculă, mai puţin de 3% pe un continent de peste 4,6 miliarde de locuitori, dar "creştinismul are o mare influenţă în Asia: prin fapte bune precum educaţia şi asistenţa medicală, Biserica Catolică a lăsat o amprentă profundă asupra poporului nostru". El a continuat: "Suntem aici pentru a accepta provocarea ca, prin mărturia noastră şi vestirea noastră, Cristos, născut în Asia, să poată fi cunoscut de mai multe persoane".
Cardinalul birmanez a reamintit că Asia este afectată de "diviziuni, conflicte, rivalităţi între marile puteri, strămutare, consumism şi distrageri digitale". În acest context, dacă Cristos s-ar întoarce astăzi, a spus el, "poate ar lua un autobuz în Manila, ar aştepta un tren aglomerat în Mumbai, s-ar afla în mijlocul Malaieziei multiculturale. Ar sta lângă o mamă obosită, un muncitor migrant, un tânăr care derulează pe telefon". Şi apoi, "L-am recunoaşte?", a întrebat provocator arhiepiscopul de Yangon. "Isus asiatic este aici, dar mesajul său este înecat de zgomotul banilor, al mass-media, al fricii, al suspiciunii reciproce şi al conflictului cultural". Şi "mica turmă a Asiei" va avea "frică sau speranţă?", reiterând întrebarea lui Isus: "Când va veni Fiul Omului, va găsi el credinţă pe pământ?".
Cardinalul indian Filipe Neri Ferrão, arhiepiscop de Goa şi Daman, a oferit un răspuns. În discursul său de încheiere, a subliniat invitaţia profetului Isaia: "Veniţi, să umblăm în lumina Domnului", avertizându-i pe pelerini să nu cadă înapoi pe "vechile căi ale indiferenţei sau dezbinării". "«Marele Pelerinaj al Speranţei» din 2025 ne-a învăţat să-l găsim pe Dumnezeu printre migranţi şi refugiaţi, în prieteniile interreligioase, în visele tinerilor noştri, în apropierea noastră de săraci, în rănile lumii noastre divizate, în viaţa de zi cu zi a slujirilor noastre şi a familiilor noastre", a afirmat el.
Delegaţii s-au rugat pentru pace în ţările aflate în conflict, schimbând experienţe cu privire la diferite realităţi pastorale şi celebrând diversitatea culturală a Bisericilor asiatice. "Dacă aceste zile se termină numai ca o amintire plăcută, am eşuat", au reiterat cardinalii Tagle şi Pablo Virgilio David, ambii filipinezi, în conferinţa lor finală. "Dar dacă ne conduc la o schimbare a inimii, la acţiune şi la comuniune, atunci acest pelerinaj devine o sămânţă de speranţă pentru viitorul Asiei".
Paolo Affatato
(După L'Osservatore Romano, 3 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
