Papa Francisc: Mesaj video adresat membrilor Federaţiei Conferinţelor Episcopale din Asia (12 octombrie 2022)

Iubiţi fraţi,

Membri ai Federaţiei Conferinţelor Episcopale din Asia, aţi început adunarea episcopală în 1970, iar când predecesorul meu, Sfântul Paul al VI-lea, a vizitat Asia, a găsit un continent de mase pline. Majoritatea erau tineri, iar Asia era recunoscută ca fiind căminul unor culturi şi religii diverse.

Episcopii au constatat că masele se trezeau din fatalism la o viaţă demnă de om; se trezeau şi tinerii, erau idealişti, conştienţi, îngrijoraţi, nerăbdători şi neliniştiţi; societăţile diverse din punct de vedere cultural se trezeau pentru a deveni o adevărată comunitate de popoare.

Aceasta a însemnat că Biserica din Asia era chemată să fie cu adevărat mai mult Biserica săracilor, Biserica tinerilor şi o Biserică în dialog cu membrii asiatici ai altor confesiuni.

Vă întâlniţi acum şi vreau să vă însoţesc cumva în munca de fraternitate şi schimb de idei pe care o veţi face. Este important ca şi Conferinţele Regionale să se întâlnească într-o oarecare regularitate, în acest fel Biserica se formează, se întăreşte pe parcurs, iar întrebarea de bază este: Ce spune Duhul Bisericilor din Asia? Şi asta trebuie să răspundeţi.

Înainte, lăsaţi laicii să-şi asume botezul, rolul lor de laici şi să respecte singularitatea fiecăreia dintre Biserici, pentru că Biserica universală nu este Biserica uniformă, nu, este universală respectând particularităţile fiecăreia dintre Biserici.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, eu mă rog pentru voi şi voi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗