|
| © L'Osservatore Romano |
Misionar prin excelenţă
de Francesco Ricupero
Un "misionar prin excelenţă", pentru că nu a ezitat niciodată în proclamarea adevărului lui Isus. Aşa l-a descris cardinalul Louis Antonio G. Tagle, pro-prefectul Dicasterului pentru Evanghelizare - Secţiunea pentru Prima Evanghelizare şi Noile Biserici Particulare, părintele Francisc Xavier Trương Bửu Diệp, beatificat joi, 2 iulie 2026, în Vietnam. În calitate de reprezentant al Papei, cardinalul a prezidat Liturghia de beatificare, ţinută în sanctuarul din Tac Say, în provincia Cà Mau.
Născut în 1897 şi asasinat brutal în 1946, în timpul perioadei istorice turbulente care a cuprins Vietnamul la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Francisc Xavier, preot diecezan şi martir, a slujit ca preot paroh în Tac Say timp de şaisprezece ani. Moartea sa tragică, a subliniat cardinalul Tagle, ar putea duce la întrebarea dacă "nu ar fi mai logic să numim un martir «mizerabil» şi «nefericit» decât fericit".
"Dar cei care sunt persecutaţi din cauza dreptăţii şi din cauza iubirii lui Isus sunt fericiţi pentru că, în ciuda faptului că sunt respinşi de lume, vor fi răsplătiţi în Împărăţia lui Dumnezeu", a adăugat cardinalul, amintind că "persecuţia din cauza iubirii lui Isus este cheia pentru a fi binecuvântaţi. O persoană poate accepta persecuţia din cauza numelui lui Isus numai dacă aparţine lui Isus şi nu lumii, dacă îl iubeşte pe Isus mai mult decât lumea".
Din aceste consideraţii, cardinalul pro-prefect s-a inspirat să facă referire la capitolul al cincilea din Evanghelia lui Matei, adică la pasajul în care Isus numeşte "fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor batjocorî şi vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele împotriva voastră, minţind din cauza mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, căci răsplata voastră este mare în ceruri; căci i-au prigonit pe profeţii care au fost înaintea voastră" (5,9-11).
Domnul, a continuat Tagle, "ne-a ales să-i aparţinem Lui şi nu răului, să păzim Cuvântul său şi nu minciunile răspândite de lume" şi, din acest motiv, cardinalul i-a îndemnat pe toţi să fie alături de Isus "chiar şi atunci când este periculos şi nu numai atunci când este convenabil". Aşa cum a făcut şi fericitul Francisc Xavier, care, cu mărturia sa, "ne invită pe fiecare dintre noi să răspundem chemării lui Isus, să-l alegem pe Isus, să ne agăţăm de cuvintele lui Isus şi să proclamăm numele său în viaţa noastră de zi cu zi". A-l alege pe Domnul, a subliniat cardinalul, înseamnă a alege onestitatea în locul corupţiei, a împărţi bunurile cu cei nevoiaşi în loc să le acumulăm, a îmbrăţişa suferinţa altora în locul propriilor noastre conforturi. "Dacă îl alegeţi pe Isus, veţi fi binecuvântaţi. Fericiţi sunteţi voi, ca fericitul Diêp", a reiterat cardinalul.
Martiriul, a continuat cardinalul Tagle, este adesea asociat cu suferinţa şi moartea. În schimb, "înseamnă a mărturisi despre Isus, a proclama adevărul lui Isus" şi de aceea "un martir este un misionar prin excelenţă". Nu este o coincidenţă faptul că fericitul Francisc Xavier "nu a ezitat niciodată în a demonstra caritatea şi dreptatea lui Isus faţă de săraci, acea iubire care îi îmbrăţişează pe toţi, chiar şi pe necreştini". Şi astăzi, a afirmat pro-prefectul, "lumea are nevoie de adevăraţi martiri şi purtători ai adevărului. Să nu ne adăugăm la numărul tot mai mare de mesageri ai minciunii, urii, diviziunii şi violenţei".
În cele din urmă, cardinalul a subliniat că "relaţia unui martir cu Isus, mai ales în timpul persecuţiei, este susţinută de speranţă", pentru că Domnul "a fost dat la moarte în trup, dar însufleţit în Duh. Viaţa şi misiunea lui Isus nu s-au încheiat cu suferinţa şi moartea, ci cu învierea şi glorificarea sa. Isus a înviat cu adevărat". "Aşadar, speranţa în Cristos - a conchis Tagle - îi face pe martiri statornici, dar blânzi în faţa persecutorilor lor". Iar fericitul Diêp ne invită să punem speranţa "numai în Isus şi Împărăţia sa", fără a ne baza "pe faimă, pe numărul de adepţi şi like-uri de pe reţelele de socializare", nici "pe armele de război" în loc de "pe darul păcii" Domnului. De fapt, o speranţă astfel întemeiată este singura "care poate da semnificaţie şi poate susţine viaţa noastră şi misiunea noastră pe pământ, nu comorile efemere ale lumii".
(După L'Osservatore Romano, 2 iulie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
