Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Avortul: o durere prohibită și necesitatea reconcilierii

Interviu cu Monika Rodman Montanaro

de Carmen Elena Villa

"Nu vă lăsați copleșite de descurajare și nu abandonați speranța", zicea Ioan Paul al II-lea în enciclica Evangelium vitae, adresându-se femeilor care au recurs la avort.

"În acest sens Tatălui și îndurării sale voi puteți să-i încredințați cu speranță copilul vostru", scria pontiful în acest text care astăzi, la o distanță de 15 ani, are încă o foarte mare actualitate. "Ajutate de sfatul și apropierea unor persoane prietene și competente, veți putea fi, prin mărturia voastră izvorâtă din suferință, printre apărătorii cei mai elocvenți ai dreptului tuturor la viață", îndemna el stăruitor.

Pentru reconcilierea durerii care deseori rămâne ascunsă pentru ani, s-a născut în SUA un program numit Rachel's Vineyard (Via Rahelei), care prin intermediul reuniunilor, a însoțirii și de reculegeri spirituale caută să ajute femeile care au avortat și persoanele care au fost părtașe la evenimente de acest tip (partener, medic sau părinți) la retrăirea durerii și la vindecarea rănii provocată de această decizie.

Numele de "Via Rahelei" derivă din citatul din Ieremia 31,15-17 care vorbește de plângerea Rahelei și de durerea pe care o exprimă după ce fiii săi au fost omorâți în război. Programul este astăzi prezent în peste 20 de țări. Între 23 și 25 iulie se va realiza o reculegere spirituală în Bologna.

Referitor la acest apostolat de reconciliere, ZENIT a intervievat-o pe Monika Rodman Montanaro, teolog, care a lucrat la această inițiativă în California și este acum coordonatoarea proiectului în Italia. Pentru mulți ani a fost voluntară în pastorația familiei, ocupându-se mai ales de traumele post-avort.

Cum s-a născut această inițiativă?

Monika Rodman Montanaro: S-a născut în SUA în 1984. Din 1975 episcopii din Statele Unite au început un program pastoral în favoarea vieții, după ce avortul a fost legalizat (ianuarie 1973). Au zis: "Vrem să dezvoltăm inițiative pentru a însoți femeile catolice, cuplurile având în vedere că acum avortul este legal și lumea se gândește că poate e bine". Au înțeles că aceste femei ar avea nevoie de o invitație vizibilă și concretă pentru a se reconcilia. Fondatoarea se numește Vicki Thorn și vine din Arhidieceza de Milwaukee, din Wisconsin.

Încă de la început episcopii din Statele Unite au susținut puternic această inițiativă pentru că au văzut roadele în parohii, unde aceste femei s-au convertit și s-au angajat foarte mult în a fi o mărturie pentru alte femei.

Cum v-ați dat seama că era necesar și o reculegere de reconciliere?

Monika Rodman Montanaro: Fondatoarea acelui parcurs se numește Theresa Burke, psihoterapeut. La început nu se ocupa de problematica post-avort, ci conducea un grup de femei cu probleme alimentare. Vorbeau de toate: abuzuri, parteneri nepotriviți, raporturi lesbiene. Într-o seara o femeie a vorbit despre avort și toate au avut o reacție foarte puternică. Șapte femei din opt au avortat, dar nu au vorbit niciodată despre aceasta.

Pentru aceasta se vorbește de o durere prohibită...

Monika Rodman Montanaro: Într-adevăr. Ceea ce au trăit aceste femei este o adevărată durere. Încă de la început a fost văzută ca o durere prohibită. Nici în profesia lor nu le era permis să vorbească despre aceasta. Pentru aceasta au fost inițiate grupuri săptămânale în care începea retrăirea durerii. Era nevoie de a plânge, de a permite ca lacrimile să cadă pentru că depresia și atâtea comportamente autodistructive își au originea în această durere pe care o purtau în sine. Este o experiență de moarte pentru lipsurile partenerului sau refuzul părinților. Există atâtea temeri care conduc la această alegere disperată. Nu este o mărturie a unei libertăți cum vrea să creadă lumea. Este o mărturie a lipsei de libertate. O înțelegem ascultând istoriile femeilor însăși și ale cuplurilor.

Care sunt după dumneavoastră principalele traume post-avort care ies la iveală după ani sau chiar decenii de la acest fapt al "durerii prohibite"?

Monika Rodman Montanaro: Când se ascultă istoria unei femei care este însărcinată și care trebuie să decidă ce să facă, se înțelege repede că e supusă la multe presiuni, îndemnuri și temeri. Aș zice că alegerea avortul este decisă în condiții de teamă teribilă. Căzând pradă temii, nu alegem bine lucrurile. Devine o alegere disperată: nu vreau să mai fiu însărcinată.

Femeia care avortează trebuie să-și suprime instinctul matern pe care îl simte în corpul și în inimă doar pentru a putea merge înainte cu această alegere disperată. Gândește că a duce înainte sarcina nu ar putea pune capăt acestei frici. Suprimă tot ceea ce simte și crede, știe că poartă înăuntrul său un copil și că Dumnezeu este cel care îl formează în sânul său. Suprimă valorile sale pentru a merge înainte cu programul propus de alte persoane și de cultura de azi. Știe că este o sarcină nedorită. În inimă are un mare conflict și la sfârșit cedează avortului. Nu e o alegere eliberatoare, ci e o predare la o situație de abandon și de presiune. Știe că face să moară un copil, copilul său, dar trebuie să nege aceasta pentru că realitatea este foarte dureroasă, chiar dacă social este acceptabilă în multe țări.

Dacă moare oricare altul din familie, cultura înțelege că e necesară o durere, dar aceasta este o durere prohibită, ca și subterană, care se manifestă în alte moduri: sentimentul de vină, furia contra persoanelor care au îndemnat la avort...Se manifestă în vicii ca abuzul de alcool sau de alte substanțe sau în comportamente distructive, sau mai mult în probleme alimentare și autopedepsire.

Avortul conduce la multe desfaceri ale cuplurilor?

Monika Rodman Montanaro: Fără îndoială. Un amic care lucrează pentru un tribunal din California mi-a zis: "Monika, nu pot să-ți dau detalii, dar pot să-ți spun că în cazurile de cerere de nulitate figurează mereu avorturile". Avortul este mult legat de fenomenele sociale negative. Vrem să ajutăm cuplurile să nu se separe, să-și prețuiască trupul, sexualitatea. Avortul este ca o bombă, ca o mină. Adesea nu explodează repede, ci după 10 sau 20 de ani. Când femeia nu mai poate nega acest fapt.

Cum este opera de însoțire pe care o realizează "Via Rahelei"?

Monika Rodman Montanaro: Prin intermediul ascultării. Poate sunt femei practicante, poate nu mai sunt, pentru că avortul este văzut ca un păcat de neiertat. Dacă există o inimă căită, Domnul o va ierta. Poate au fost alte persoane care au ales în realitate acel avort. Există mame care își duc fiicele în clinică. A venit la noi o femeie a cărei mamă voia ca să avorteze, iar ea a fugit. După două săptămâni, mama a obligat-o să avorteze și ea a cedat. Noi invităm nu doar mama care a avortat, ci și pe cei care au consiliat-o sau au constrâns-o să facă avortul.

Căutăm să vindecăm rănile în inima individuală. Totul este gestionat de o echipă, cu prezența unui psiholog, a unui preot și alți membri laici. Adesea ceilalți membri ai echipei sunt femei și bărbați care au trecut prin experiența avortului și au făcut un discernământ pentru a putea ajunge la alte persoane care poartă în sine aceste răni.

Ce rod aduce acest apostolat?

Monika Rodman Montanaro: Faptul că aceste femei, odată reconciliate, devin apostoli pentru alte femei, apostoli în favoarea vieții, pentru că zic: "Nu o lua pe acea cale, m-a costat mult. Dă naștere acestui copil, pe care l-ai conceput, eu sunt lângă tine." Devin apostoli ai femeilor care trebuie să se decidă asupra unei sarcini, apostoli ai divinei îndurări. Este un lucru foarte frumos. Acesta e un câmp foarte fertil.

Există vreo istorie care v-a atins în mod particular?

Monika Rodman Montanaro: O femeie de 43 de ani care a avortat cu 10 ani în urmă. Apoi s-a născut fetița sa și mi-a zis: "Această realitate m-a făcut să înțeleg ce am făcut". Ea a fost diagnosticată cu o depresie post-partum, dar nici unul n-a întrebat-o dacă ea avortase. Acum vrea să facă o reculegere cu soțul său. Noi încurajăm femeile căsătorite să meargă în cuplu, chiar dacă soțul nu este tatăl copilului avortat. Aceasta este o demonstrație despre cum această femeie a îngropat această memorie care apoi s-a declanșat, făcând să se redeschidă acest soi de "vulcan de durere".

Cum se face că o femeie care a avortat și care se simte departe de Biserică acum caută în valorile evangheliei reconcilierea sa?

Monika Rodman Montanaro: Noi căutăm să ușurăm întâlnirea cu Cristos Milostivul, cu acel Isus care poate a rămas un pic departe. Cu Divina Îndurare. Vrem să favorizăm întâlnirea cu inima îndurătoare a Bisericii și o facem în echipă. Nu este doar preotul, ci și psihologul, femeia care a avortat în trecut... Împreună suntem corpul lui Cristos. Divinul Medic lucrează prin intermediul fiecăruia. Un psiholog catolic înțelege că inima este cea care trebuie vindecată. În final, Cristos este cel care vindecă.

Pentru informații ulterioare, www.rachelsvineyard.org

După Zenit.org, 7 iulie 2010

Traducere de Asociația "Familia și Viața"


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat