De Sarah Numico
Există "un rol nedocumentat vreodată, deşi semnificativ, pe care comunităţile de credinţă l-au desfăşurat în pregătirea, adoptarea, ratificarea şi punerea în practică a Convenţiei Universale pentru Drepturile Copilăriei în ultimele trei decenii şi care continuă şi astăzi". Şi acest rol relatează acum "Credinţa şi drepturile copiilor: studiu multireligios despre Convenţia Drepturilor Copiilor" (Faith and Children's Rights: A Multi-religious Study on the Convention Rights of the Child), o cercetare făcută explorând contribuţia celor şapte mari religii din lume (Bahá'í, budism, creştinism, hinduism, islam, ebraism şi sikh) la ocrotirea celor mici. Îngrijit de Arigatou International cu contribuţia unei serii de realităţi, între care UNICEF, Consiliul Mondial al Bisericilor, Religions for peace, textul a fost prezentat ieri - în ajunul Zilei Copilăriei care cade pe 20 noiembrie la a 30-a aniversare a Convenţiei ONU pentru Drepturile Copiilor - într-un seminar la sediul Naţiunilor Unite de la Geneva; elementele adunate în cele 252 de pagini ale sale sunt rodul întâlnirilor interreligioase în diferite colţuri ale lumii şi al contribuţiilor experţilor, oamenilor de credinţă, activiştilor şi copiilor.
Sacralitatea vieţii umane. Studiul începe cu analizarea "motivelor indispensabile" pentru care comunităţile de credinţă sunt în sintonie profundă cu principiile Convenţiei (şi ale celor trei protocoale ale sale), a modului în care ele au contribuit la redactarea sa şi a modului în care, prin numeroase iniţiative şi declaraţii publice, comunităţile de credinţă sunt alături de drepturile copiilor. Apoi textul reparcurge istoria şi conţinuturile esenţiale ale Convenţiei (capitolul II), pentru a evidenţia după aceea (capitolul III) "complementaritatea dintre drepturile copiilor şi învăţăturile religiilor": punct de contact este "sacralitatea vieţii umane", "la inima tuturor religiilor şi stabilită de corpul de instrumente internaţionale despre drepturile umane". De la acest element de bază derivă apoi credinţa în demnitatea copiilor; considerarea familiei ca ambientul cel mai bun pentru creşterea lor; conştiinţa că societatea are drepturi şi obligaţii faţă de ei şi, în sfârşit, o înţelegere holistică a nevoilor copiilor. Şi pentru fiecare din aceste elemente studiul găseşte modul în care este ancorat în învăţătura celor şapte religii.
Experienţe concrete. Apoi se ilustrează (capitolul IV), la nivel de experienţe concrete, cum religiile sunt alături de copii, pentru a-i proteja (de sărăcie, de exploatare de muncă, de analfabetism, de violenţă sexuală...). Apoi se încearcă să se dea răspunsuri la "întrebările frecvente" pe care Convenţia le poate ridica sau la rezervele care au fost manifestate faţă de document de către unele grupuri religioase: drepturile copiilor nu contrastează cu drepturile adulţilor? Libertatea de credinţă a unui copil implică faptul că nu i se poate impune o formă de rugăciune specifică? Problema gender-ului, şi aşa mai departe.
Noile urgenţe. Textul se completează cu o serie de "recomandări pentru acţiune" (capitolul VI) pentru a realiza aspiraţiile Convenţiei şi a ajunge la Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă până în 2030: liderii religioşi, statele şi instituţiile lor, comunităţile religioase locale, în afară de părinţii şi chiar copiii înşişi sunt destinatarii unei serii de indicaţii concrete. A sensibiliza, a denunţa, a forma, a explica, unele din angajările încredinţate liderilor religioşi. O ţintă va trebui să fie şi crearea unei sinergii mai mari între "iniţiativele religioase şi bazate pe credinţă şi iniţiativele pentru drepturile copiilor" care până acum adesea au "acţionat separat", limitând astfel potenţialul lor. Şi privind la viitor există noi apeluri pe care astăzi copiii le adresează decidenţilor, inclusiv liderii religioşi: primul dintre toate cel referitor la "urgenţa climatică", ce "defineşte drepturile lor umane şi care va marca viaţa lor pe multe planuri".
(După agenţia SIR, 20 noiembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
