|
| © L'Osservatore Romano |
Din 2013 până în 2024 numărul preoţilor a crescut cu aproximativ 36% în continent
Distribuirea catolicilor şi a preoţilor în lume şi dezvoltarea vocaţiilor prezbiterale pe fiecare zonă geografică
Îngrijit de Oficiul Central de Statistică a Bisericii
1. Introducere
Publicarea Annuarium Statisticum Ecclesiae pentru anul 2024 ne permite să examinăm caracteristicile statistice ale preoţilor în diferite contexte ecleziale între 2013 şi 2024 şi să evaluăm potenţialul de reînnoire a activităţii pastorale atribuibil vocaţiilor sacerdotale.
Prin diferenţierea analizei atât geografic, cât şi în funcţie de clerul de apartenenţă a preoţilor (diecezani şi călugări), se pot extrage câteva idei interesante de reflecţie.
2. Dinamica ansamblului preoţilor
Începând din anul 2013, numărul preoţilor, atât diecezani, cât şi călugări, a prezentat variaţii substanţiale în contextul global: mai întâi s-a observat o uşoară creştere în primii trei ani, urmată de o fază de stabilitate substanţială până în 2019, iar de o scădere lentă care a durat până în 2023 şi ulterior s-a înregistrat, în 2024, o creştere.
În anul 2024 numărul preoţilor a fost de 407.421, dintre care 279.238 erau membri ai clerului diecezan şi 128.183 călugări.
Incidenţa clerului diecezan şi a celui călugăresc nu s-a schimbat semnificativ: 67,5% şi respectiv 32,5% în 2013 faţă de 68,5% şi 31,5% în 2024.
Numărul global de preoţi din lume în 2024, faţă de cel din 2013, a suferit o scădere de 1,9% ca urmare a scăderii cu 0,5% a clerului diecezan şi a scăderii cu 4,9% a celui călugăresc.
Totuşi, o primă analiză teritorială sumară a numărului total de preoţi, realizată la nivel de subcontinent, arată că variaţia profunda a comportamentelor locale, astfel încât evoluţia populaţiei sacerdotale la nivel mondial, luată singură, ascunde o realitate multifaţetată şi semnificativă.
De fapt, dacă luăm în considerare numai Africa, observăm că, în perioada analizată, numărul preoţilor a crescut constant, realizând o creştere de 35,8% între 2013 şi 2024.
În ceea ce priveşte diferitele regiuni ale Americii, disparităţi izbitoare sunt evidente: în America de Nord (Canada şi America de Nord), s-a observat un declin continuu, rezultând o scădere de 14,2%. În America Centrală, care include Mexicul, tendinţa a fost în general ascendentă pe tot parcursul perioadei, aducând valoarea din 2024 la un nivel cu 4,6% mai mare decât cifra din 2013. Atât în Antile, cât şi în America de Sud, tendinţa este lipsită de crize şi în continuă creştere, astfel încât, pentru cele două subcontinente, valorile din 2024 depăşesc valorile iniţiale cu 12,0%, respectiv 1,8%. În Orientul Mijlociu, tendinţa iniţială a urmat un declin lent până în 2018, iar valorile ulterioare indică o tendinţă ascendentă; În schimb, în restul Asiei de sud-est, s-a înregistrat o creştere constantă şi semnificativă pe tot parcursul perioadei de observaţie, aducând nivelul din 2024 la 23,2% mai mare decât cel din 2013.
Modele similare cu cele din America de Nord se observă în Europa şi Oceania. În Europa, scăderea pe întreaga perioadă a fost de 17,2%, iar pentru Oceania, cifra din 2024 este cu 7,6% mai mică decât în 2013.
Tendinţele arată, de asemenea, o diferenţă în modelele cronologice în distribuţia dintre preoţii diecezani şi călugări. Pentru preoţii diecezani, o tendinţă crescătoare este evidentă în Africa, America (cu excepţia Americii de Nord) şi Asia, în timp ce o tendinţă descrescătoare este evidentă în toate celelalte zone, în special în Europa. Pentru preoţii călugări, tendinţa ascendentă este evidentă în Africa şi Asia, în timp ce tendinţa descendentă este evidentă în America şi Europa.
Diferitele tendinţe, atât pentru preoţi în general, cât şi pentru preoţii diecezani şi călugări în special, au influenţat în consecinţă proporţia preoţilor pe diferitele continente de-a lungul timpului. Distribuţia procentuală a preoţilor pe continente arată, aşa cum era de aşteptat, schimbări notabile de-a lungul anilor luaţi în considerare. Africa şi Asia au contribuit cu 24,9% din totalul global în 2013, în timp ce în 2024 ponderea lor a crescut la 32,3% din totalul global. Cele două Americi şi-au redus uşor ponderea (de la 29,7% la 29,1%). Singurul continent care a înregistrat o scădere a cotei sale este Europa: în 2013, peste 184.000 de preoţi europeni reprezentau 44,3% din preoţimea globală, în timp ce în 2024 aceasta a scăzut la 37,5%.
Pentru a completa în mod util imaginea schiţată până acum, merită adăugată la analiza structurală a preoţilor şi cea a catolicilor botezaţi, care serveşte la evidenţierea oricăror dezechilibre apărute între cererea (adică a catolicilor) şi oferta (a preoţilor) de servicii pastorale.
În ceea ce priveşte catolicii, procentele acestora, comparând 2013 şi 2024, arată că au crescut în Africa şi Asia de sud-est, în timp ce au scăzut în America de Nord şi Europa.
Comparând cele două procente de catolici şi preoţi, se pare că în 2013 au existat diferenţe mari:
o procentele preoţilor au depăşit pe cele ale catolicilor în America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu şi Oceania.
o cele mai evidente lipsuri de preoţi au fost în Africa şi America Centrală şi de Sud.
În anul 2024, însă, supraabundenţa relativă de preoţi în comparaţie cu catolicii era evidentă în Europa, America de Nord şi Asia. Acolo unde, însă, exista o lipsă relativă destul de marcată de preoţi în comparaţie cu catolicii în 2013, şi anume în nordul Americii defavorizate, decalajul se reduce.
O cuantificare a inegalităţilor poate fi obţinută prin însumarea valorilor absolute ale diferenţelor dintre procentul de preoţi şi procentul corespunzător de catolici pentru toate zonele subcontinentale. Acest indice variază de la un minim de zero, în cazul coincidenţei perfecte între cele două distribuţii procentuale comparate, până la un maxim de 200% atunci când disimilitudinea dintre cele două serii este cât mai mare posibil.
Indicele a fost egal cu 60,8% în 2013 şi a ajuns la 56,7% în 2024, indicând o reducere a diferenţelor dintre distribuţia teritorială a preoţilor şi cea a catolicilor.
Diferenţele dintre distribuţiile celor două serii implică o variabilitate marcată a poverii pastorale, înţeleasă ca raportul dintre numărul de catolici şi numărul de preoţi. Tendinţa globală a acestui indice nu poate fi decât ascendentă din cauza diferenţialului de creştere a populaţiei între diferitele zone: acesta trece, prin urmare, de la 3.019 la 3.491 de catolici pentru un preot, pentru anii 2013 şi, respectiv, 2014. Şi diferenţele geografice sunt de o importanţă semnificativă: în 2024, cifra trece de la puţin peste 1.800 de catolici pentru un preot în Europa la peste 7.600 în America de Sud şi puţin peste 5.000 în Africa.
3. Componentele dezvoltării preoţilor
Dinamica ansamblului de preoţi, studiată anterior, este rezultatul suprapunerii unor componente pozitive (hirotoniri) şi negative (decese şi dezertări), fiecare cu propriile caracteristici, care merită analizate mai detaliat.
Din datele prezentate, hirotonirile au scăzut între 2013 şi 2024, atât în termeni absoluţi, cât şi în comparaţie cu numărul de preoţi prezenţi.
Valorile pentru anii 2013-2017 sunt cele mai mari dintre cele din seria istorică începând din 2013, iar acest lucru este valabil atât pentru preoţii diecezani, cât şi pentru preoţii călugări. De asemenea, trebuie adăugat că dinamica numărului de hirotoniri ale preoţilor diecezani şi călugări prezintă tendinţe foarte similare, atât în ceea ce priveşte semnul, cât şi rata de schimbare. Mai exact, pentru anii între 2020 şi 2021 şi între 2023 şi 2024, schimbările pentru cele două serii sunt consistente, dar cu modele geografice foarte diferite. Scăderi au fost înregistrate pentru diecezele din America, Asia, Europa şi Oceania, în timp ce schimbările pozitive s-au concentrat în Africa.
Creşterile numerice rezultate în urma hirotonirilor sunt compensate de componenta negativă a deceselor.
După cum se poate observa, din 2013 până în 2024, numărul deceselor în rândul preoţilor a fost constant mai mic decât hirotonirile, ajungând la o medie de 8.300 pe parcursul perioadei.
Numărul deceselor în rândul preoţilor în lumea catolică a avut tendinţa de a scădea în cazul preoţilor diecezani, în timp ce numărul deceselor în rândul preoţilor călugări a rămas remarcabil de stabil. Distribuţia lor pe continente pentru preoţii diecezani reflectă evident structura diferită pe vârste a populaţiei sacerdotale în cauză. În Europa, caracterizată de un corp sacerdotal mai în vârstă, decesele depăşesc constant numărul de hirotoniri. Africa şi Asia, care au o populaţie sacerdotală mult mai tânără, au un sold demografic în mare parte pozitiv: pe aceste continente, per total, decesele au reprezentat aproximativ 26% din hirotoniri pe întreaga perioadă. Soldul demografic în Oceania este aproape perfect egal; sold pozitiv în America.
A doua scădere, mult mai puţin semnificativă, a numărului de preoţi decedaţi este reprezentată de dezertări.
Dezertările preoţilor în 2021 au atins cel mai înalt nivel din 2017 până în 2024, atât în termeni absoluţi, cât şi relativi; creşterea înregistrată pentru preoţii călugări în perioada examinată este deosebit de semnificativă.
În 2024, pentru fiecare 1.000 de preoţi diecezani prezenţi, au existat două dezertări în Africa, patru în America de Nord, şase în America Centrală, cinci în America de Sud, două în Asia şi trei în Europa şi Oceania.
Considerând cele trei componente ale mişcării împreună, se obţine un sold negativ de 259 de unităţi pentru 2024, care, împreună cu datele din 2015 până în 2023, marchează cel mai favorabil rezultat din seria istorică de valori, începând din 2013.
La nivel continental, în 2024, ca şi în anii precedenţi, soldurile negative dintre componentele mişcării preoţilor diecezani sunt concentrate în principal în Europa şi sunt prezente într-o măsură mai mică în America de Nord; împărţirea la numărul de preoţi diecezani din 2024 în cele două zone teritoriale dă rate de -1,87% şi, respectiv, -1,66%. Aceste cifre negative contrastează cu ratele pozitive din America Centrală (1,15%), America de Sud (0,94%), Asia (1,48%) şi Africa (3,47%).
4. Vocaţiile sacerdotale
Previziunile pe termen scurt privind hirotonirile viitoare şi fluctuaţia generală a preoţilor actuali pot fi deduse din tendinţa constantă a seminariştilor majori.Numărul acestora a scăzut treptat în perioada analizată. În total, aceştia au scăzut cu 12,4%, de la 118.251 în 2013 la 103.604 în 2024. Rata de schimbare, însă, nu a fost constantă în timp: rata medie anuală a fost de -0,59% din 2013 până în 2019 şi de -1,83% în ultimii cinci ani. Scăderea a afectat toate zonele geografice luate în considerare aici, cu excepţia Africii, unde numărul seminariştilor a crescut cu 28,0% în perioada analizată. Europa, America şi Asia au înregistrat scăderi semnificative, cu valori de -38,2%, -21,7% şi, respectiv, -21,1%, în timp ce în Oceania scăderea a fost mai conţinută (-7,5%).
În 2024, din 100 de candidaţi la preoţie la nivel mondial, 35 erau africani, 27 asiatici, 26 americani, 11 europeni şi 1 din Oceania.
Variaţia numerică a prezenţei seminariştilor majori pe zone geografice, comparativ cu 2013, a fost însoţită de o schimbare structurală evidentă în cadrul continentelor şi subcontinentelor. Raporturile compoziţionale stabilite între seminariştii din aceste zone şi prezenţa lor globală arată că Africa a câştigat aproximativ unsprezece puncte procentuale între 2013 şi 2024 (incidenţa a crescut de la 23,6% la 34,5%). Acest câştig a fost în detrimentul Asiei, Americii şi, în special, al Europei, a cărei incidenţă a scăzut cu aproximativ cinci puncte, de la 16,5% la 11,7%.
Ca o consecinţă a celor descrise, se poate afirma că ponderea relativă a diferitelor continente, în ceea ce priveşte candidaţii la preoţie, s-a modificat substanţial. Astfel, observăm o reducere a rolului continentului european în creşterea potenţială a reînnoirii în rândul preoţilor, ponderea sa scăzând de la 16,5% la 11,7%, comparativ cu o creştere a ponderii Africii (de la 23,6% la 34,5%). Asia menţine o pondere de aproximativ 27%, în timp ce cele două Americi reprezintă 26,2% din total.
O măsură importantă care pune în perspectivă numărul candidaţilor la preoţie şi face interpretarea acestuia mai clară în dimensiunea sa geografică este construită prin compararea numărului acestora cu cel al catolicilor şi preoţilor.
În ceea ce priveşte raportul dintre candidaţii la preoţie şi populaţia catolică, imaginea este puternic influenţată de incidenţa diferită a catolicilor în anumite zone, cum ar fi Africa şi Asia.
În special, Asia (17,74) şi Africa (12,39) sunt mult peste media mondială (7,29 candidaţi la 100.000 de catolici, începând cu anul 2024). Oceania este uşor peste medie (8,16), în timp ce toate celelalte zone sunt sub media mondială (cea mai mică valoare este înregistrată pentru zona Antilelor, 3,06). În timp, tendinţele arată o creştere a raportului în Orientul Mijlociu, în timp ce scăderea continuă pentru America şi Europa.
În cele din urmă, vocaţiile sunt în scădere şi în raport cu numărul preoţilor. Dacă numărul candidaţilor la nivel mondial era puţin peste 28 la 100 de preoţi în 2013, acesta va ajunge la 25 la 100 de preoţi în 2024. Acest indicator, clar interpretabil ca o măsură medie a ratei de reînnoire a populaţiei sacerdotale, variază foarte mult în funcţie de continent. Comparând valorile observate în 2024 în diferite regiuni cu pragul de 12,5%, care asigură rotaţia contingentului sacerdotal de către seminarişti, concluzionăm că, în timp ce reînnoirea în rândul preoţilor este garantată pentru Africa, Asia, America şi Oceania, pentru Europa şi America de Nord, cu indicatorul la 7,93 pentru prima şi 12,0 pentru a doua, rotaţia nu este asigurată. Prin urmare, este previzibil ca, într-o situaţie atât de instabilă, pentru continentul european şi America de Nord, să apară în viitorul apropiat dificultăţi serioase în ceea ce priveşte rotaţia preoţilor.
Calea către un posibil echilibru ar putea fi atinsă ipotetic printr-o mişcare a seminariştilor, odată ce devin preoţi, din Africa, Asia şi America Centrală şi de Sud către ţări europene şi nord-americane cu un deficit de oportunităţi de reînnoire.
Diferenţele de dinamică teritorială observate pentru seminariştii majori şi preoţi şi pentru catolici au avut consecinţa schimbării geografiei prezenţei pastorale în câţiva ani şi pun bazele pentru schimbări ulterioare în tendinţele viitoare.
La capătul extrem al spectrului se află Europa, care, cu 20,2% din populaţia catolică a lumii, reprezintă 37,5% dintre preoţi, dar numai 11,7% dintre seminariştii majori, şi Africa, care, cu 20,3% dintre catolici, reprezintă 13,9% dintre preoţi, dar numai 34,5% dintre seminariştii majori. Aceste două situaţii sunt efectiv emblematice pentru două condiţii pe care le trăieşte în prezent catolicismul: cea a Europei, care până în trecutul recent a desfăşurat activitate misionară în restul lumii, dar acum nu este capabilă să o susţină prin fluxul de noi vocaţii; şi cea a Africii, deservită de un număr de preoţi disproporţionat faţă de catolicii prezenţi şi care reprezintă un flux semnificativ de noi vocaţii. Datele evidenţiază clar diferitele situaţii intermediare:
- America de Nord şi Oceania sunt foarte apropiate de Europa, conform celor trei indicatori;
- America Centrală şi de Sud sunt caracterizate de un nivel ridicat de catolicism, dar nu sunt susţinute de o pastorală la fel de amplă şi de un aflux semnificativ de noi vocaţii;
- în cele din urmă, Asia de sud-est, unde catolicismul se luptă să-şi exprime întregul potenţial, în ciuda unei pastorale adecvate şi a unei înfloriri semnificative de noi vocaţii.
Orientul Mijlociu diferă de caracteristicile anterioare, unde catolicismul găseşte un spaţiu limitat de exprimare din cauza prezenţei altor religii cu tradiţii îndelungate, cum ar fi ebraismul şi islamul.
(După L'Osservatore Romano, 8 iulie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
