|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 25. Madeleine Delbrêl. Bucuria credinţei printre cei care nu cred.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Printre atâţia martori ai pasiunii pentru vestirea evangheliei, acei evanghelizatori pasionaţi, astăzi prezint figura unei femei franceze din secolul al XX-lea, venerabila slujitoare a lui Dumnezeu Madeleine Delbrêl. Născută în 1904 şi decedată în 1964, a fost asistent social, scriitoare şi mistică şi a trăit peste treizeci de ani în periferia săracă şi muncitoare din Paris. Luminată de întâlnirea cu Domnul, a scris: "Odată ce am cunoscut cuvântul lui Dumnezeu, nu avem dreptul să nu-l primim; odată ce l-am primit, nu avem dreptul de a nu-l lăsa să se întrupeze în noi; odată ce s-a întrupat în noi, nu avem dreptul să-l ţinem pentru noi: din acel moment aparţinem celor care îl aşteaptă" (La santità della gente comune [Sfinţenia oamenilor obişnuiţi], Milano 2020, 71). Frumos: este frumos acest lucru pe care l-a scris...
După o adolescenţă trăită în agnosticism - nu credea în nimic -, la circa douăzeci de ani Madeleine îl întâlneşte pe Domnul, impresionată de mărturia câtorva prieteni credincioşi. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu, dând glas unei sete profundă pe care o simţea înăuntrul ei, şi ajunge să înţeleagă că acel "gol care striga în ea angoasa sa" era Dumnezeu care o căuta (Abbagliata da Dio. Corrispondenza 1910-1941 [Luminată de Dumnezeu. Corespondenţa 1910-1941], Milano 2007, 96). Bucuria credinţei o face să matureze o alegere de viaţă dăruită în întregime lui Dumnezeu, în inima Bisericii şi în inima lumii, pur şi simplu împărtăşind în fraternitate viaţa "oamenilor de pe străzi". Poetic se adresa lui Isus astfel: "Pentru a fi cu tine pe strada ta, trebuie să mergem, chiar şi atunci când lenea noastră ne imploră să rămânem. Tu ne-ai ales pentru a sta într-un echilibru straniu, un echilibru care se poate stabili şi menţine numai în mişcare, numai într-un elan. Cam ca o bicicletă, care nu stă în picioare fără a merge [...]. Putem sta drepţi numai înaintând, mişcându-ne, într-un elan de caritate". Este ceea ce ea numeşte "spiritualitatea bicicletei" (Umorismo nell'Amore. Meditazioni e poesie [Umorism în Iubire. Meditaţii şi poezii], Milano 2011, 56). Numai în mişcare, în alergare trăim în echilibrul credinţei, care este un dezechilibru, dar nu este aşa: ca bicicleta. Dacă tu te opreşti, nu stă în picioare.
Madeleine avea inima încontinuu în ieşire şi se lasă interpelată de strigătul săracilor. Simţea că Dumnezeul cel Viu din evanghelie trebuia să ne ardă înăuntru până când nu vom duce numele său la cei care încă nu l-au găsit. În acest spirit, îndreptată spre tresăltările lumii şi spre strigătul săracilor, Madeleine se simte chemată să "trăiască iubirea lui Isus în întregime şi la literă, de la uleiul bunului samaritean până la oţetul de pe Calvar, dăruindu-i astfel iubire pentru iubire [...] pentru ca, iubindu-l fără rezerve şi lăsându-ne iubiţi până la capăt, cele două porunci ale iubirii să se întrupeze în noi şi să nu fie decât una" (La vocation de la charité, 1, ?uvres compl?tes XIII, Bruy?res-le-Châtel, 138-139).
În sfârşit, Madeleine ne mai învaţă un alt lucru: că, evanghelizând, suntem evanghelizaţi: evanghelizând, noi suntem evanghelizaţi. De aceea spunea ea, făcând ecou Sfântului Paul: "Vai mie dacă a evangheliza nu mă evanghelizează". Evanghelizând, ne evanghelizăm pe noi înşine. Şi aceasta este o învăţătură frumoasă.
Privind la această martoră a evangheliei, învăţăm şi noi că în orice situaţie şi circumstanţă personală sau socială din viaţa noastră, Domnul este prezent şi ne cheamă să locuim în timpul nostru, să împărtăşim viaţa celorlalţi, să ne amestecăm cu bucuriile şi cu durerile lumii. Îndeosebi, ne învaţă că şi ambientele secularizate ne sunt de ajutor pentru convertire, deoarece contactele cu aceia care nu cred îl provoacă pe cel care crede la o continuă revizuire a modului său de a crede şi la redescoperirea credinţei în esenţialitatea sa (cf. Noi delle strade [Noi de pe străzi], Milano 1988, 268 şu).
Fie ca Madeleine Delbrêl să ne înveţe să trăim această credinţă "în mişcare", să spunem aşa, această credinţă rodnică ce face din fiecare act de credinţă un act de caritate în vestirea evangheliei. Mulţumesc.
________________
APEL
Să ne gândim şi să ne rugăm pentru popoarele care îndură războiul. Să nu uităm de martirizata Ucraina şi să ne gândim la poporul palestinian şi israelian: Domnul să ne ducă la o pace justă. Se suferă mult: suferă copiii, suferă bolnavii, bătrânii şi mor atâţia tineri. Războiul mereu este o înfrângere: să nu uităm. Mereu este o înfrângere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
