Vatra Dornei: "Biserica sfinţită"
Sâmbătă, 9 mai 2015, la ora 18,00, în biserica ortodoxă "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Vatra Dornei a avut loc o celebrare pregătitoare pentru sfinţirea bisericii care a avut loc a doua zi, duminică, 10 mai, începând cu ora 9.00. La această slujbă pregătitoare, părintele paroh, Virgil Rus, care îmi este prieten, ne-a invitat la sărbătoare pe mine, ca să ţin un cuvânt pregătitor şi, pe părintele diacon Dragoş Tamaş care se pregăteşte pentru sfânta Preoţie, în Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei. Printre oaspeţii de seamă din ajunul sărbătorii sfinţirii bisericii a fost Înaltpreasfinţitul Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia, însoţit de un sobor de preoţi ortodocşi, din Ardeal şi din Arhiepiscopia din Suceava.
Redau textul integral al acestui cuvânt pregătitor.
"Aici este casa lui Dumnezeu şi poarta cerului" (cf. Gen 28,17).
Angelo Giuseppe Roncalli (1881-1963), episcopul Romei, a vizitat odată închisoarea "Regina Coeli" din Roma, şi le-a spus deţinuţilor de acolo că, întrucât ei n-au putut veni la el, a venit el la ei. Cam aşa s-a întâmplat şi cu noi oamenii, căci, întrucât noi nu am putut merge la Dumnezeu, a venit Dumnezeu la noi şi a locuit în corturi, în temple şi în biserici, până când noi vom putea merge la el în ceruri
Părintele paroh Virgil Rus şi creştinii fraţi ortodocşi, de la biserica sfinţilor apostoli Petru şi Paul, din Vatra Dornei, trăiesc în aceste zile o bucurie deosebită, bucuria că biserica lor este sfinţită, bucuria că biserica lor este confirmată ca templu al lui Dumnezeu şi casă de rugăciune, bucuria că biserica lor va fi sfinţită şi că va deveni: "Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului" (cf. Gen 28,17), bucuria că în biserica lor nou sfinţită "oricine va cere, va primi; oricine va căuta, va găsi; şi oricine va bate, i se va deschide" (Mt 7,8).
Biserica sfinţită este locul unde Tatăl ceresc îşi adună turma, pentru a o duce la păşune grasă, la ape limpezi şi răcoroase şi la odihnă sigură (cf. In 10,1-18).
Biserica sfinţită este locul unde "vierul divin" îşi sălăşluieşte via cea aleasă, ca să umple tot pământul cu mlădiţele ei pline de cu roade şi care, fiind sprijinite de cruce, se înălţă spre împărăţia cerurilor (cf. (cf. Ps 80,8-9; Is 5,2; In 15,1-8).
Biserica sfinţită este "ogorul binecuvântat unde creşte grâul lui Cristos (cf. Mt 13,8), care rodeşte de 30, 60, 100 de ori mai mult (cf. Mc 4,8).
În altă ordine de idei, biserica sfinţită poate fi comparată cu o oază din pustiu. Lumea, prin care creştinul călătoreşte spre împărăţia fericită a lui Dumnezeu, poate fi asemănată cu un drum anevoios prin pustiu, un drum fără hrană şi apă, un drum plin de sălbătăciuni şi scorpioni ameninţători. Ei bine, în acest pustiu ostil al lumii, Dumnezeu a creat pentru credincioşii săi nişte oaze, care sunt bisericile noastre sfinţite, în care creştinii, pelerini pe pământ, în drum spre împărăţia cerurilor, să afle hrană şi apă, odihnă şi apărare divină, pentru a sfârşi cu bine şi în siguranţă, călătoria lor spre patria cerească.
Biserica sfinţită mai poate fi comparată cu un stup de albine, unde creştinii ca şi albinele nu pot trăi şi nu pot aduce roade izolaţi.
Biserica sfinţită poate fi comparată cu un cămin în care ard cărbunii, căci şi creştinii se sting când se depărtează de comuniune fraţilor adunaţi în biserică, cum se sting cărbunii care sunt scoşi dintre ceilalţi cărbuni din vatră. În biserica sfinţită găsim focul aprins de Isus: "Am venit să aduc foc pe pământ şi cât de mult aş vrea să-l văd arzând şi luminând" (Lc 12,49).
Abia acum înţelegem mai bine de ce biserica sfinţită este comparată de Biblie cu o cetatea aşezată pe vârf de munte, ca să fie văzută de toţi, căci aici: "oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide" (Mt 7,8); căci aici: "ochii, urechile şi mâinile Domnului sunt zi şi noapte deschişi şi deschise pentru a vedea, a auzi şi a alina durerile poporului său (cf. 1Rg 8,29.52; 2Cr 6,20); aici credinţa, vede invizibilul, crede incredibilul şi primeşte imposibilul!
În biserica sfinţită, aşa cum s-a rugat Solomon şi poporul ales: păcătoşii care se întorc primesc iertarea; săracii care intră primesc milă; flămânzii şi însetaţii sunt hrăniţi pentru a nu mai flămânzi şi înseta niciodată; cei care luptă cu seceta primesc belşug; cei prigoniţi de duşmanii primesc adevărata libertate; cei străini se pot apropia de Domnul; şi, tuturor li se împlinesc dorinţele bune (cf. 2Cr 6, 14-40).
O conversaţie purtată între fostul prim ministru Manachem Begin (1913-1992) al Israelului şi preşedintele american Jimmy Carter (născut în 1924) a rămas celebră. În timpul unei vizite a lui Begin în America, acesta a fost invitat în biroul oval, unde a văzut trei telefoane. Unul era de platina, un altul era roşu, iar celălalt era din aur. Privind la aceste telefoane primul ministru l-a întrebat pe Jimmy Carter: "Spune-mi care-i semnificaţia acestor trei telefoane? Jimmy Carter i-a răspuns: "Folosind telefonul de platină, păstrez legătura cu parlamentul. Folosind telefonul roşu, păstrez legătura cu Rusia. Iar, folosind telefonul din aur, păstrez legătura directă cu Dumnezeu".
Astăzi prin sfinţirea acestei biserici, am deschis o linie telefonica directă cu Dumnezeu, un telefon de aur. Atunci când intrăm în biserică şi strigăm după ajutor, linia cu Dumnezeu nu este ocupată niciodată şi strigătul după ajutor nu rămâne în zadar.
Ca o informare bine venită spunem că sfinţirea unei biserici este făcută numai de către un episcop, imaginea lui Cristos care lucrează în Biserică. De aceea, în timpul sfinţirii unei biserici, mirenii ies afară pentru a arăta că sfinţirea bisericii nu vine de la oameni, ci numai de la Cristos, închipuit de arhiereu. După spusa sfântului Ioan Gură de aur (337-407), preoţii care îl însoţesc pe episcop la sfintele slujbe, sunt imaginea îngerilor nevăzuţi, care rămân mereu cu Isus în biserica sfinţită, mai ales în timpul acţiunilor liturgice. Mirenii intră în biserică numai după ce aceasta a fost sfinţită, pentru a se bucura de lucrarea de sfinţire a lui Isus şi de slujirea preoţilor, îngerii Domnului pe acest pământ.
Sfântul Simeon al Tesalonicului (1381-1429) spunea: "Sfinţirea unei bisericii înseamnă sălăşluirea lui Dumnezeu cel întreit şi unic în ea".
Sfântul Gherman, patriarh al Constantinopolului (645-740), vorbind despre sfânta masă de altar, spunea: "Sfânta Masă a altarului reprezintă mormântul lui Cristos, masa Cinei celei de Taină, tronul lui Isus de pe pământ, ieslea Betleemului în care el s-a născut şi locul sfânt unde Isus recapitulează toate actele mântuitoare".
Ungerea cu sfântul Mir a bisericii sfinţite semnifică darurile Sfântului Duh şi plenitudinea harului şi a sfinţeniei revărsate în Biserică.
Sfântul Antimis în care sunt cusute sfinte moaşte ale sfinţilor, arată că Biserica se întemeiază pe Jertfa Mântuitorului şi se susţine prin jertfele martirilor.
Cărţile sfinte şi Cartea Evangheliilor aşezate pe sfântul Antimis ne arată că prin cărţile sfinte citite la sfânta Liturghie ne vorbeşte însuşi Cristos.
Icoanele sfinţilor apostoli şi evanghelişti şi icoanele tuturor sfinţilor arată că pe Cristos cel jertfit şi înviat pentru mântuirea lumii l-au predicat apostolii, evangheliştii şi mulţimea credincioşilor şi că acum din cer privesc spre noi şi ne ajută să trăim şi să lucrăm asemenea lor, pentru a ajunge la mântuire.
Şi iarăşi un lucru esenţial, termenul de biserica sfinţită, locaş de comuniune şi închinare, implică in mod necesar comunitatea creştină, Biserica din cărămizi vii şi sfinţită de însuşi Dumnezeu, prin apa Botezului şi prin celelalte taine. Sfântul Apostol Paul spune: "Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla cu ei; voi fi Dumnezeul lor" (2Cor 6,16). În Noul Testament, botezaţii sunt numiţi "casă lui Dumnezeu" (1Pt 4, 17) sau "biserica lui Dumnezeu" (1Cor 1, 2).
Biserica sfinţită este imaginea sufletelor sfinţite de jertfa de la cruce a lui Isus şi prin Botez. Aşa cum Dumnezeu locuieşte în biserica sfinţită, cu atât mai mult locuieşte Dumnezeu în sufletul sfinţit. "Sufletul sfinţit prin Botez este casa pe care Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o".
Aşa cum biserica sfinţită este curăţită cel puţin săptămânal, la fel şi creştinii, cărămizile cele vii ale Bisericii, clădite pe piatra unghiulară Cristos şi pe temelia apostolilor şi a profeţilor (cf. Ef 2,20), trebuie să se cureţe sufleteşte în fiecare duminică, în cinstea Domnului care intră în sufletele lor.
Mahatma Gandhi (1869-1948), părintele independenţei Indiei, a fost întrebat de către nişte misionarii creştini ce ar trebui să facă ei pentru că hinduşii să accepte învăţătura lui Isus. Răspunsul său a fost următorul: "Gândiţi-vă la misiunea trandafirului. Toţi îl iubesc pentru că miroase frumos. Deci, răspândiţi şi voi parfumul evangheliei prin viaţă voastră şi atunci noi vom accepta învăţătura lui Cristos!"
Tertulianus Quintus Septimius Florens (160-220), un scriitor bisericesc, ne spune că păgânii observând şi simţind dragostea creştinilor, veneau la credinţă cu miile.
Un fenomen sumbru care îngrijorează pe mulţi sunt bisericile din ce în ce mai goale. Primii creştini umpleau bisericile, deşi erau săraci, prigoniţi, fără mijloace moderne de comunicare şi încălzire. Noi avem de toate, dar bisericile sunt goale. Avem bani şi bogaţii, dar bisericile sunt goale. Avem doctori şi specialişti în teologie, dar bisericile sunt goale. Avem politicieni creştini în toate structurile, dar bisericile sunt goale. Avem radio şi televiziune, internet şi transmisii "live", dar bisericile sunt goale. Avem evenimente şi spectacole, dar bisericile sunt goale. Avem cursuri, conferinţe şi seminarii, dar bisericile sunt goale. Avem maşini mari şi mici, bărci şi avioane, dar bisericile sunt goale. Avem aer condiţionat, căldură şi scaune confortabile, dar bisericile sunt goale. Doamne, unde am greşit şi ce ne mai lipseşte? Doamne, ne lipsesc credinţa, speranţa şi dragostea; ne lipsesc genunchii îndoiţi de rugăciune şi ochii scăldaţi de lacrimi de pocăinţă.
Un înţelept a făcut odată această cugetare: "Toate temniţele sunt bine zăvorâte şi păzite, produc mâhnire şi durere, şi cu toate acestea gem de oameni, pe când bisericile sunt mereu cu uşile deschise şi cu intrare liberă, cu multă pace şi ajutor, şi cu toate acestea sunt mai tot timpul goale. Zadarnic preoţii ţin bisericile deschise, ţin predici de chemare la Dumnezeu, căci satana se furişează şi încuie inimile oamenilor, spre a-i înstrăina de Dumnezeu şi de lăcaşurile divine, pentru că ei să umple locurile de distracţii şi de păcătuire şi apoi să umple celulele închisorilor bine păzite".
De aceea, un alt înţelept spunea: "Atunci când se goleşte o biserică, se umple o puşcărie, dacă nu mai multe. Iar când se umple o biserica, se goleşte o puşcărie şi chiar mai multe". Să fim convinşi că, prin sfinţirea acestei biserici, o să golim multe închisori şi o să închidem multe canale de nelegiuire şi durere.
Mâine în acest lăcaş de închinare, care va fi sfinţit de către cei doi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Pimen al Sucevei şi al Rădăuţilor şi Înaltpreasfinţitul arhiepiscop al Albei Iulia, vor fi hirotoniţi un preot şi un diacon, care vor intra în lăcaşurile sfinte, ca să slujească Biserica lui Dumnezeu din inimile oamenilor, pentru a-i lega pe oameni de Cristos, pentru a-i maturiza în Cristos şi apoi pentru a-i implica şi pe ei în munca de slujire a lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Îţi mulţumim, Doamne, că ne-ai învrednicit pe noi, oamenii, să stăm înaintea ta şi să-ţi slujim ţie (cf. Dt 18,5.7). Aceste cuvinte descriu esenţa preoţiei, atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament.
Le urăm preotului şi diaconului care vor fi hirotoniţi mâine mult curaj în slujirea lui Dumnezeu şi a sufletelor şi să ajungă cu turma ce le va fi încredinţată, în staulul veşnic fericit al împărăţiei cerurilor.
Amin.
Pr. Ioan Lungu
