Iubiţi fraţi şi surori,
Doresc să manifest bucuria mea că sunt aici astăzi în mijlocul vostru, în această piaţă, unde v-aţi adunat bucuroşi pentru această audienţă generală, care are prezenţa aşa de semnificativă a marelui Pelerinaj european al Ministranţilor! Dragi băieţi, fete şi tineri, fiţi bineveniţi! Deoarece marea majoritate a ministranţilor prezenţa în piaţă sunt de limbă germană, mă voi adresa înainte de toate lor în limba mea maternă.
Dragi şi drage ministranţi şi prieteni, dragi pelerini de limbă germană, bine aţi venit aici la Roma! Vă salut pe toţi din inimă. Cu voi îl salut pe cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone; se numeşte Tarciziu ca şi patronul vostru. Aţi avut amabilitatea de a-l invita şi el, care poartă numele sfântului Tarciziu, este mulţumit să poată fi aici printre ministranţii din lume şi printre ministranţii germani. Îi salut pe iubiţii fraţi întru episcopat şi întru preoţie, şi pe diaconi, care au voit să ia parte la această audienţă. Mulţumesc din inimă episcopului auxiliar de Basilea, Mons. Martin Gächter, preşedinte al "Coetus Internationalis Ministrantium", pentru cuvintele de salut pe care mi le-a adresat, pentru marele dar al statuii sfântului Tarciziu şi pentru fularul pe care mi l-a încredinţat. Toate acestea îmi amintesc de timpul în care şi eu eram un ministrant. Îi mulţumesc, în numele vostru, şi pentru marea muncă pe care o îndeplineşte în mijlocul vostru, împreună cu colaboratorii şi cu cei care au făcut posibilă această întâlnire fericită. Mulţumirea mea se îndreaptă şi spre promotorii elveţieni şi spre cei care au lucrat în diferite moduri pentru realizarea statuii sfântului Tarciziu.
Sunteţi numeroşi! Deja am survolat Piaţa "Sfântul Petru" cu elicopterul şi am văzut toate culorile şi bucuria, care este prezentă în această piaţă! Astfel voi nu numai că creaţi un ambient de sărbătoare în piaţă, ci faceţi şi mai fericită inima mea! Mulţumesc! Statuia sfântului Tarciziu a ajuns până la noi după un lung pelerinaj. În septembrie 2008 a fost prezentată în Elveţia, în prezenţa a 8.000 de ministranţi: desigur unii dintre voi erau prezenţi. Din Elveţia a trecut prin Luxemburg până în Ungaria. Noi astăzi o primim bucuroşi, fericiţi că putem cunoaşte mai bine această figură din primele secole ale Bisericii. Apoi statuia - aşa cum a spus deja Mons. Gächter - va fi plasată la catacombele sfântului Calixt, unde sfântul Tarciziu a fost înmormântat. Urarea pe care o adresez tuturor este ca acel loc, adică acele catacombe ale sfântului Calixt şi această statuie, să poată deveni un punct de referinţă pentru ministranţi şi pentru cei care doresc să-l urmeze pe Isus mai îndeaproape prin viaţa preoţească, călugărească şi misionară. Toţi să poată privi la acest tânăr curajos şi puternic şi să reînnoiască angajarea de prietenie cu Domnul însuşi pentru a învăţa să trăiască mereu cu el, urmând drumul pe care ni-l indică prin cuvântul său şi mărturia atâtor sfinţi şi martiri, pentru care, prin intermediul Botezului, am devenit fraţi şi surori.
Cine era sfântul Tarciziu? Nu avem multe ştiri. Suntem în primele secole din istoria Bisericii, mai precis în secolul al treilea; se relatează că era un tânăr care frecventa catacombele sfântului Calixt aici la Roma şi era foarte fidel faţă de angajamentele sale creştine. Iubea mult Euharistia şi, din diferite elemente, concludem că, în mod ipotetic, era un acolit, adică un ministrant. Erau ani în care împăratul Valerian îi persecuta dur pe creştini, care erau constrânşi să se adune în ascuns în casele private sau, uneori, şi în catacombe, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, a se ruga şi a celebra sfânta Liturghie. Şi obiceiul de a duce Euharistia celor închişi şi celor bolnavi devenea tot mai periculoasă. Într-o zi, când preotul a întrebat, aşa cum făcea de obicei, cine era dispus să ducă Euharistia celorlalţi fraţi şi surori care o aşteptau, s-a ridicat tânărul Tarciziu şi a zis: "Trimite-mă pe mine". Acel băiat părea prea tânăr pentru o slujire aşa de angajantă! "Tinereţea mea - a spus Tarciziu - va fi cel mai bun adăpost pentru Euharistie". Preotul, convins, i-a încredinţat acea pâine preţioasă spunându-i: "Tarciziu, aminteşte-ţi că o comoară cerească este încredinţată grijilor tale slabe. Evită căile frecventate şi nu uita că lucrurile sfinte nu trebuie să fie aruncate la câini şi nici mărgăritarele la porci. Vei păzi cu fidelitate şi siguranţă sfintele taine?". "Voi muri - a răspuns hotărât Tarciziu - decât să le cedez". De-a lungul drumului a întâlnit pe stradă câţiva prieteni, care apropiindu-se de el i-au cerut să meargă cu ei. La răspunsul său negativ ei - care erau păgâni - au devenit suspicioşi şi insistenţi şi şi-au dat seama că strângea ceva la piept şi pe care părea să-l apere. Au încercat să-l smulgă, dar în zadar; lupta a devenit tot mai furioasă, mai ales când au aflat că Tarciziu era creştin; l-au luat la şuturi, au aruncat cu pietre în el, dar el nu a cedat. Muribund, a fost dus la preot de către un oficial pretorian pe nume Quadratus, devenit şi el, în ascuns, creştin. A ajuns acolo lipsit de viaţă, dar strâns la piept ţinea încă o mică pânză de lână cu Euharistia. A fost înmormântat imediat în catacombele sfântului Calixt. Papa Damas a făcut o inscripţie pentru mormântul sfântului Tarciziu, conform căreia tânărul a murit în anul 257. Martirologiul Roman fixează data la 15 august şi în acelaşi Martirologiu se prezintă şi o frumoasă tradiţie orală, conform cărei pe trupul sfântului Tarciziu n-a fost găsit preasfântul sacramente, nici în mâini, nici în haine. S-a explicat că particula consacrată, apărată cu viaţa de micul martir, devenise carne din carnea sa, formând astfel cu însuşi trupul său, o unică ostie nepătată oferită lui Dumnezeu.
Drage şi dragi ministranţi, mărturia sfântului Tarciziu şi această frumoasă tradiţie ne învaţă iubirea profundă şi marea veneraţie pe care trebuie să le avem faţă de Euharistie: este un bun preţios, o comoară a cărei valoare nu se poate măsura, este pâinea vieţii, este însuşi Isus care se face hrană, sprijin şi forţă pentru drumul nostru de fiecare zi şi cale deschisă spre viaţa veşnică; este darul cel mai mare pe care ni l-a lăsat Isus.
Mă adreseze vouă celor prezenţi aici şi, prin intermediul vostru, tuturor ministranţilor din lume! Slujiţi-l cu generozitate pe Isus prezent în Euharistie. Este o misiune importantă, care vă permite să fiţi deosebit de aproape de Dumnezeu şi să creşteţi într-o prietenie adevărată şi profundă cu el. Păziţi cu gelozie această prietenie în inima voastră asemenea sfântului Tarciziu, gata să vă angajaţi, să luptaţi şi să vă daţi viaţa pentru ca Isus să ajungă la toţi oamenii. Comunicaţi şi voi celor de vârsta voastră darul acestei prietenii, cu bucurie, cu entuziasm, fără frică, pentru ca să poată simţi că voi cunoaşteţi acest mister, că este adevărat şi că voi îl iubiţi! De fiecare dată când vă apropiaţi de altar, aveţi norocul să asistaţi la marele gest de iubire al lui Dumnezeu, care continuă să vrea să se dăruiască fiecăruia dintre noi, să ne fie aproape, să ne ajute, să dea forţă pentru a trăi bine. Prin consacrare - voi ştiţi asta - acea mică bucată de pâine devine trupul lui Cristos, acel vin devine sângele lui Cristos. Sunteţi norocoşi că puteţi trăi de aproape acest mister inefabil! Desfăşuraţi cu iubire, cu evlavie şi cu fidelitatea misiunea voastră de ministranţi; nu intraţi în biserică pentru Celebrare cu superficialitate, ci pregătiţi-vă interior pentru sfânta Liturghie! Ajutându-i pe preoţii voştri în slujirea la altar contribuiţi ca să-l faceţi pe Isus mai apropiat, în aşa fel încât persoanele să poată auzi şi să-şi dea seama cont mai mult: el este aici; voi colaboraţi pentru ca el să poată fi mai prezent în lume, în viaţa de fiecare zi, în Biserică şi în orice loc. Dragi prieteni! Voi îi daţi lui Isus mâinile voastre, gândurile voastre, timpul vostru. El nu va întârzia ca să vă recompenseze, dăruindu-vă bucuria adevărată şi făcându-vă să simţiţi unde este fericirea cea mai deplină. Sfântul Tarciziu ne-a arătat că iubirea ne poate duce chiar şi la dăruirea vieţii pentru bine autentic, pentru binele adevărat, pentru Domnul.
Nouă probabil nu ne este cerut martiriul, însă Isus ne cere fidelitatea în lucrurile mici, reculegerea interioară, participarea interioară, credinţa noastră şi efortul de a menţine prezentă acea comoară în viaţa de fiecare zi. Ne cere fidelitatea în îndeplinirea îndatoririlor zilnice, mărturia iubirii sale, frecventând Biserica prin convingere interioară şi prin bucuria prezenţei sale. Astfel putem face cunoscut şi prietenilor noştri că Isus trăieşte. În această angajare, să ne ajute mijlocirea sfinţilor Tarciziu şi Ioan Maria Vianney, a cărui comemorare liturgică este astăzi, a acestui umil paroh din Franţa, care a schimbat o comunitate mică şi astfel a dăruit lumii o lumină nouă. Exemplul sfinţilor Tarciziu şi Ioan Maria Vianney ne stimulează în fiecare zi să-l iubim pe Isus şi să împlinim voinţa sa, aşa cum a făcut Fecioara Maria, fidelă faţă de Fiul său până la sfârşit. Mulţumesc iarăşi tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze în aceste zile şi bună întoarcere în ţările voastre!
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
