Preasfinţitul Petru Gherghel, cu două zile înainte de revenirea la Iaşi, a făcut o scurtă vizită la Arpino şi Napoli.
În localitatea Arpino situată în zona Frosinone la cca. 120 km de Roma se afla mănăstirea surorilor benedictine care au o casă deschisă şi în România la Viişoara, Piatra Neamţ.
Pe vârf de munte, având casa construită pe stâncă, aici la Arpino ostenesc pentru veşnicia fericită patru surori de origine italiană şi trei surori românce sub grija oblăduitoare a sorei Cristina - sora generală.
Pe drumurile înguste ale localităţii, printre clădirile seculare se ajunge cu greu până în vârf, la mănăstire. Ca în povestirile vechi, după mai multe bătăi la poarta înaltă sculptată în lemn, se aude o voce slabă, parcă consumată de post şi rugăciune: intraţi.
Ajunşi într-o încăpere aproape de intrare, după alte câteva momente de aşteptare, o luminiţă slabă face să se zărească un geam cu gratii în spatele cărora apare sora superioară cu invitaţia: poftiţi vă rog.
Am fost conduşi într-o sală unde surorile de clauzură îşi permit cu mari excepţii să schimbe câteva păreri cu cei din extern. Erau la rugăciunea breviarului şi pentru onoarea ce o aveau de a fi vizitate de un episcop au întrerupt ora de meditaţie pe care tocmai o începeau. Au fost momente de împărtăşire reciprocă, întrebări şi răspunsuri: pe de o parte surorile cu faţa senină parcă uşor deranjate din osteneala mântuirii, iar de cealaltă parte noi cei veniţi din tumultul lumii externe. Am simţit la plecare bucuria pe care o trăiau că cineva din afară s-a mai gândit la ele vizitându-le şi încurajându-le. Ne-au asigurat de rugăciunile lor, iar Preasfinţitul le-a oferit binecuvântarea apostolică purtată de la Sfântul Părinte papa Francisc.
Am părăsit localitatea cu farmecul şi misterul ei pe cărările înguste şi întortocheate îndreptându-ne spre Napoli.
În plină seară, ca odinioară fericitul Ieremia Valahul, băteam la aceeaşi mănăstire a fraţilor capucini de la Conventul "Sfântul Efram cel Bătrân". Ne-a deschis poarta îmbătrânită de ani fratele Marin, român de-al nostru din Maramureş. De 20 de ani trudeşte pentru mântuire în casa fraţilor. A fost hirotonit preot în 2007 la Iaşi, zi de care ne vorbeşte cu mare emoţie şi vădită bucurie. Am simţit din plin ospitalitatea fraţilor, iar gândul mă purta în trecut pe vremea altui român, fratele Ieremia, care a făcut mare onoare şi cinste ţării noastre prin viaţa sa sfântă şi virtuoasă. Am luat cina potrivit normelor călugăreşti şi între timp fratele Marin ne povestea despre plecarea sa de acasă. Spunea el - când l-am anunţat pe episcop unde vreau să merg mi-a spus să nu mă întorc acasă decât tot sfânt ca Ieremia.
Am fost conduşi prin mănăstirea cu coridoare lungi şi înalte, cu chilii de o parte şi de alta şi parcă-l vedeam pe fratele Ieremia cum bătea din uşă în uşă pentru a-şi vizita bolnavii oblojindu-le rănile.
A doua zi, mulţumind cuviincios pentru ospitalitate şi atenţia acordată, ne-am îndreptat spre conventul capucin tot din Napoli în a cărui bisericuţă se păstrează o parte din rămăşiţele pământeşti ale fericitului Ieremia. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi din bunăvoinţa superiorilor am celebrat sfânta Liturghie şi ne-am rugat Domnului pentru noi şi pentru toţi cei dragi ai noştri. Ne-am rugat fericitului nostru acolo, la mormântul lui unde de aproape cinci sute de ani continuă să adune suflete şi să mijlocească pentru ele.
Pentru câteva momente ne-am întreţinut cu fraţii ce-şi aminteau cu bucurie de prima vizită pe care preasfinţitul Petru Gherghel o făcea la mănăstirea lor în octombrie 1983 cu ocazia beatificării fratelui Ieremia.
Mulţumind fericitului pentru tot ceea ce ne-a dăruit în acest scurt pelerinaj, l-am rugat pe Domnul să mai înlesnească şi în viitor pentru sufletele noastre astfel de momente de har.
Un pelerin
