În ziua de 30 octombrie 2021, fraţii capucini din România au sărbătorit, printr-o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, împlinirea a 38 de ani de la beatificarea Fericitului Ieremia Valahul, fiu al plaiurilor moldave. Sărbătoarea a fost pregătită de o novenă şi un triduum solemn. Predicile din aceste trei zile de triduum au fost ţinute de fr. Eugen Giurgică, OFMCap., având tema "Familia Fericitului Ieremia, un model de urmat pentru zilele noastre".

Celebrarea, la care au participat numeroşi cinstitori ai Fericitului Ieremia, şi la care au concelebrat circa 25 de preoţi, a fost deschisă de o procesiune solemnă de la mănăstirea fraţilor capucini la biserica superioară a Sanctuarului "Fericitul Ieremia".

După salutul iniţial al PS Petru Gherghel, fr. Leon Budău, custodele Fraţilor Minori Capucini din România, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor celor aflaţi în sanctuar, cât şi celor care erau alături prin intermediul mijloacelor de comunicare online.

În cuvântul său de învăţătură, fr. Eugen Giugică a insistat asupra trăsăturilor biografice şi sufleteşti ale Fericitului Ieremia, trăsături care l-au caracterizat, format şi întărit pe concetăţeanul nostru în formarea sa ca om, ca frate, ca sfânt. Fr. Eugen a scos în evidenţă, de asemenea, că aceste trăsături caracteristice i-au fost sădite în suflet de către familia sa, mai ales de către mama sa, Margareta.

La sfârşit, fr. Ciprian Vacaru, rectorul sanctuarului, a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră prin mijlocirea Fericitului Ieremia, a mulţumit preoţilor prezenţi, pelerinilor veniţi, care au apelat cu încredere la mijlocirea acestui sfânt mijlocitor, cinstitorilor fericitului Ieremia din Oneşti şi din localităţile învecinate, corului şi tuturor acelora care s-au implicat, într-un fel sau altul la buna reuşită a acestei sărbători.

Sfânta jertfă a fost însufleţită prin cântările liturgice ale corului Pax et Bonum, cor care anul acesta a împlinit 10 ani de la naşterea sa.

Ziua sărbătorii s-a încheiat la ora 18.30 printr-o Sfântă Liturghie de mulţumire, prin care custodele Fraţilor Capucini din Romania, fr. Leon Budău, alături de confraţii capucini veniţi din toate conventele, a adus laudă lui Dumnezeu pentru darul Fericitului Ieremia şi pentru toţi binefăcătorii sanctuarului şi al fraţilor capucini.

Pace şi bine!

Fr. Octavian Vacaru, OFMCap

*

"Ne întrebăm dacă fratele Ieremia a fost trimis de Providenţa divină la Napoli pentru a se sfinţi sau pentru a-i sfinţi pe alţii. Pentru a se sfinţi, ar fi fost îndeajuns să trăiască la şcoala părinţilor săi, în familia sa, care a fost o oază de viaţă creştină autentică şi de iubire generoasă faţă de cei săraci. Însă Domnul a vrut aceasta în mod clar, l-a condus de mână la Napoli, pentru a sfinţi cetatea prin exemplul său şi să-l binecuvânteze prin harurile pe care i le dăruise din plin" (fr. Felice D'Onofrio, OFMCap).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 octombrie: Oneşti: Aniversarea beatificării Fericitului Ieremia Valahul