Interviu cu prof. Luis Navarro
Roma. De joi, 7 aprilie 2011, până vineri, 8 aprilie 2011, Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" găzduieşte o conferinţă cu titlul "Credinciosul laic: realitate şi perspective", organizată de Facultatea de Drept Canonic.
Cu această ocazie Zenit l-a intervievat pe prof. Luis Navarro, decanul Facultăţii de Drept Canonic, care este şi preşedintele comitetului de organizare a întâlnirii.
De ce o conferinţă despre laici?
Prof. Luis Navaro: Din mai multe părţi se evidenţiază că impulsul Conciliului Vatican II despre rolul laicilor, ca credincioşi implicaţi în realităţile seculare, chemaţi la sfinţenie şi participanţi în primă persoană la misiunea Bisericii pentru a însufleţi lumea, este într-o situaţie de impas. Revine actuală expresia unui părinte sinodal către Adunarea generală asupra vocaţiei şi misiunii laicilor în Biserică şi în lume, care numea laicatul "gigantul adormit". Este vorba despre nimic mai puţin că peste 95% din poporul lui Dumnezeu, nenumărate persoane botezate trăiesc cele mai diverse grade de apartenenţă şi adeziune, de participare şi de coresponsabilitate, în viaţa Bisericii. Ele sunt astăzi mai mult de un miliard o sută de milioane, 17% din populaţia mondială. Este o cifră impresionantă şi cu toate acestea este clar că rămâne mult drum de parcurs pentru ca să poarte până la capăt propria vocaţie de creştini în mijlocul semenilor din toată lumea.
Deci este posibil a se avea încredere în laici? Sunt într-adevăr de încredere pentru a duce mai departe misiunea Bisericii?
Prof. Luis Navarro: Întrebarea este într-un fel capcană, deoarece presupune că cineva (nu laic) se întrebă despre responsabilitatea altcuiva. Cineva care este "adevăratul titular" care încredinţează laicilor anumite sarcini. Nu aceasta este perspectiva Conciliului. Unele expuneri ale teologiei asupra laicatului, care vor fi examinate în decursul conferinţei noastre, s-au străduit desigur mult să depăşească aceste tipuri de scheme, cu rezultatul de a îndulci de fapt sensul misiunii laicilor. Conciliul nu a făcut o alegere politică sau sociologică, a afirmat puternic o percepţie teologică despre ceea ce este laicul şi la ce este chemat: un botezat care-l urmează pe Cristos din interiorul vocaţiei sale umane, plină de responsabilitate şi provocări seculare care sunt locul imitării Domnului şi al invitaţiei celorlalţi de a-l urma.
Cum poate fi compatibilitate între această responsabilitate personală şi varietatea noilor realităţi sau mişcări sau grupuri care se adresează laicilor? Un laic care nu aparţine acestor realităţi poate duce la plinătate misiunea sa de "a fi laic"?
Prof. Luis Navarro: Este interesul nostru acela de a asculta la conferinţă reprezentanţii unora dintre aceste realităţi, deoarece carisma lor de origine face referinţă la condiţia baptismală ca atare. Bogăţia pe care aceste realităţi au adus-o Bisericii trebuie să fie reluată în rădăcina sa, adică, pur şi simplu, faptul de a fi botezat aduce cu sine o profundă bucurie şi, în acelaşi timp, aduce şi o mare responsabilitate. În plus, aş adăuga şi din punct de vedere juridic, că aceste realităţi au adus expresii de creativitate şi la nivel organizativ, care trebuie să fie studiate deoarece într-un fel au deranjat unele scheme care păreau de neschimbat.
Despre laic se vorbeşte cam peste tot şi uneori în mod repetitiv: oare nu cumva discursul eclezial este puţin cam depăşit şi că ar trebui o reflecţie directă asupra nevoilor societăţii, ale lumii?
Prof. Luis Navarro: Întrebarea dumneavoastră atinge scopul dacă se referă la faptul că laicul are ca interes primar, şi anume prin forţa vocaţiei sale, că trebuie ca în acelaşi timp să-l găsească şi să-l ducă pe Cristos în viaţa cotidiană şi în aspiraţiile pentru o lume mai bună. Ar fi greşit să se presupună că aceasta se poate întreprinde pe marginea Revelaţiei creştine, şi deci a expresiei sale în magisteriu, în special cel social: marea provocare este aceea ca laicii să o facă la persoana întâi, din interiorul propriei responsabilităţi între oameni, cetăţeni ca şi ei. De aceea, suntem siguri că din conferinţă va reieşi că pentru a "conforma" lumea la adevărul creştin, laicul trebuie mai întâi să-şi "formeze" propria conştiinţă pentru a acţiona în deplină libertate şi în deplină iniţiativă. Esenţa secularizării este acţiunea liberă a credincioşilor laici.
În acest sens, în privinţa conferinţei, nutrim multe aşteptări, şi de la masa rotundă care vineri va implica exponenţi ai societăţii civile, cunoscători ai diverselor ambiente seculare (sindical, sanitar, bioetic, mass-media), care se vor pronunţa nu atât asupra drepturilor laicilor, ci şi cu privire la obligaţiile care le revin: contribuţia nedelegabilă care le revine laicilor într-o lume plină de dificultăţi şi nesiguranţe. Un laic bine format şi conştient de propriile obligaţii faţă de societate este "lumină pentru lume".
(După Zenit, 7 aprilie 2011)
Traducere de Eugenia Dămătăr
