Traian: Întâlnirea Secţiunii Pastoraţie în pregătirea viitorului an pastoral 2024-2025

Membrii Secţiunii Pastoraţie din cadrul Diecezei de Iaşi s-au întrunit la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian în zilele de 5 şi 6 aprilie 2024 pentru a programa viitorul an pastoral 2024-2025.

Întâlnirea a fost deschisă de către episcopul diecezan Iosif Păuleţ care a încurajat munca tuturor în elaborarea şi implementarea planului pastoral diecezan.

Preasfinţitul a subliniat importanţa existenţei unui plan pastoral unitar care să ghideze dinamismul vieţii pastorale diecezane şi să ofere liniile directoare esenţiale pentru multiplele activităţi din parohiile diecezei. Episcopul a apreciat actualitatea temei anului pastoral prezent, "Biserica, familia lui Dumnezeu", precum şi conţinutul nucleelor tematice din care se inspiră catehezele pe care le ţine în mod regulat în timpul Adventului şi al Postului Mare. De asemenea a introdus tema viitorului an pastoral 2024-2025 care vrea să ajute credincioşii Diecezei de Iaşi să redescopere bucuria evangheliei prin asumarea identităţii lor de discipoli-misionari ai lui Cristos.

La această întâlnire a participat în calitate de facilitator şi moderator Codruţa Fernea, preşedinte al Acţiunii Catolice din România, care a însoţit procesul elaborării proiectului încă de la început. Dânsa a apreciat, la rândul ei, perseverenţa şi dedicarea membrilor secţiunii şi a evidenţiat paşii mici şi concreţi care au fost făcuţi până în prezent. Atenţia tuturor s-a îndreptat spre tema generală a viitorului an pastoral 2024-2025: "Discipoli-misionari ai lui Cristos". De fapt întregul plan are drept moto: "Uniţi în familia lui Dumnezeu trăim bucuria evangheliei". Dacă în primii doi ani am descoperit darul unităţii şi al familiei lui Dumnezeu, în al treilea an ne vom concentra pe dorinţa de a trăi bucuria evangheliei. Expresia "bucuria evangheliei" este titlul documentului principal al pontificatului Sfântului Părinte Papa Francisc, Evangelii gaudium. În cadrul acestui document papa insistă pe necesitatea ca toţi creştinii să devină discipoli-misionari: "Fiecare creştin este misionar în măsura în care s-a întâlnit cu iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus; nu mai spunem că suntem «discipoli» şi «misionari», ci că suntem mereu discipoli-misionari" (Evangelii Gaudium, 120).

Plecând de la insistenţa magisteriului Bisericii, dar şi de la rezultatele chestionarului "Glasul tău în Biserică", participanţii la întrunire au elaborat 10 nuclee tematice care vor putea sta la baza aprofundării temei noului an pastoral. S-a realizat şi un sondaj care va fi diseminat la nivelul preoţilor activi în comunităţile parohiale cu scopul de a descoperi mijloacele considerate de preoţi a fi cele mai eficiente pentru a ajunge la obiectivele propuse. De asemenea s-au pus în discuţie iniţiative legate de deschiderea anului pastoral şi de sensibilizarea credincioşilor cu privire la aspectul misionar al vieţii creştine.

Întâlnirea s-a încheiat cu reafirmarea dorinţei tuturor de a continua implementarea proiectului pastoral în activitatea specifică fiecărui oficiu din Secţiunea Pastoraţie, precum şi prin colaborarea cu celelalte oficii din cadrul diecezei noastre.

Pr. Daniel Iacobuţ